Tradiţii tracice: Alexiile - Corn Înflorit

Peisaj de munte cu râu şi pădure
Peisaj de munte cu râu şi pădure (Epoch Times România)

Cum e şi firesc, încă din Paleolitic, Echinocţiul de Primăvară s-a bucurat de toată atenţia oamenilor, de acest moment fiind legate numeroase ceremonii divine, pentru câştigarea bunăvoinţei zeilor. Ca la orice mare sărbătoare, ritualurile începeau cu câteva zile înainte, atingând culmea în ziua când se petrecea acest eveniment astronomic.

În acest sens, tracii nu făceau excepţie între popoarele antice. Însă tâlcurile sărbătorilor lor legate de Echinocţiul de Primăvară sunt foarte greu de dezlegat, iar cele ajunse în zilele noastre par ciudate de-a binelea. Astfel, în fiecare an, la 17 Martie, românii serbează: Alexe Boji, Teple Alexe, Alexiile – Corn Înflorit, Ziua Peştelui şi Ziua Şarpelui.

Primele două denumiri provin din limba slavonă şi înseamnă ”Alexe al lui Dumnezeu” şi respectiv ”Alexe cel Cald”. De altfel, în această zi, românii îl sărbătoresc şi pe Sfântul Alexie, zis şi Omul lui Dumnezeu cel Cald. Pregătirile încep înspre seara de 16 Martie, zisă şi Ajunul Sfântului Alexie, când se leagă foarfecile cu aţă, pentru ca gura jivinelor să fie peste tot anul legată şi să nu se poată atinge de vite.

Românii spun că Alexe Boji, fiind sătul de iarnă, a luat un tăciune aprins şi l-a înfipt în omăt. Atunci omătul s-a topit şi astfel s-a făcut primăvară; de aceea, oamenii aşteaptă cu nerăbdare această zi. În ziua lui Alexe cel Cald se dezgheaţă şi se deschide pământul pentru arătură, precum şi pentru ieşirea tuturor gângăniilor şi insectelor, care au petrecut iarna în sânul pământului.

Ziua este ţinută pentru ca şerpii şi nevăstuicile să nu atace animalele, pentru a nu avea necazuri din partea insectelor. În această zi nu este bine nici măcar să te gândeşti la ele, nici să le rosteşti numele; în loc de numele reale, se folosesc eufemisme ca: peşte, cucoană, iapă. Nu e bine să pui mâna pe unelte ce amintesc forma şarpelui, pentru ca tot anul să nu-ţi iasă înainte să te muşte sau să distrugă culturile.

Dacă gângăniile ies din pământ până în ziua de Alexii, le va fi bine; iar dacă ies mai devreme, cu câte zile au ieşit mai înainte, cu atâtea vor trebui să se ascundă iarăşi. Alexie dă poruncă să se împrăştie peştii prin ape, care stau în gropi până atunci. Deschide glasul păsărilor. Încep a încolţi toate buruienile, cum ar fi boziile, urzicile, ştevia şi altele. Ziua se ţine şi pentru întâmplări şi mai ales pentru naşterea femeilor şi a vitelor.

Prin unele ţinuturi, ziua de 17 Martie se ţine doar de cei ce dau la peşte. Pescarii care nu o ţin nu vor avea noroc la peşte, spre deosebire de cei care o ţin. În această zi, oamenii prind câte un peşte din apă, îi rup coada şi-i dau drumul înapoi, ca să fie peşte mult. Unii spun că acela care doarme în această zi va prinde peste tot anul.

Femeile duc mămăligă şi sare pe câmp, ceea ce înseamnă că le dau de mâncare jivinelor, ca să nu se mai apropie de case. Prin unele locuri, se face o groapă în gârlă, iar pe malul ei, un foc mare, se duce apă într-un hârb şi o bucăţică de mămăligă, să aibă peştii ce bea şi ce mânca şi să nu iasă din acea groapă.

Ca să nu se apropie insectele şi şerpii de gospodării, în dimineaţa zilei de 17 Martie se afumă livezile, grajdurile, vitele şi chiar oamenii cu nişte bucăţi de cârpe, apoi cu busuioc, tămâie, sămânţă de cânepă etc. Izgonirea nu se face numai prin fum: astfel, dimineaţa, înainte de răsăritul Soarelui, se ia un clopoţel sau un lanţ ori chiar câteva bucăţi de fier vechi şi, sunând din ele, se înconjoară de trei ori casa, spunând: ”Cum nu se apropie nimic de fier, aşa să nu se apropie nimic de casă, nici o gânganie sau gujulie!”

În această zi, femeile îşi scot toată zestrea lor – lăicere, perne, straie etc. - şi şi-o întind pe gard, zicând că, scoţând-o la aerul sau lumina Soarelui acestei sărbători, nu o vor mai strica moliile şi alte insecte peste an. Femeile ascund furcile de tors, să nu le vadă în ziua aceasta, căci peste an vor vedea şerpi mari cât furcile, dacă nu le vor ascunde.

Unii pescari sărbătoresc Alexiile la cârciumă, căci spun că altminteri peştele îi blestemă: ”Câţi solzi, atâtea petici pe pantalonii pescarului!” Cine nu-l ţine pe Alexe Boji va fi bolnav tot anul.

Când vezi primul şarpe primăvara, e bine, în ziua de Alexii, să-l îmbeţi de cap, dar să nu-l omori de tot, aşa ca doar să nu te muşte, să te dezbraci de straie şi să te încingi cu el peste mijloc; după aceea, să-l iei şi să-l îngropi într-o bortă şi cu el să pui trei căţei de usturoi, zicând: ”Când a mânca şarpele usturoi, atunci să mă doară pe mine mijlocul!” În Mehedinţi, se ung stâlpii de la poarta casei cu ceară şi răşină, ca să nu umble duhurile rele.

La Alexe cel Cald, se zbat peştii pentru prima oară în apă; de aceea, pescarii trebuie să postească, pentru a avea noroc la peşte. Unii se duc în această zi la o apă, prind un peştişor şi, mâncându-l de viu, spun:

Alexie, Omul lui Dumnezeu,

Eu am venit la pârău,

Să prind un peşte,

Să-l mănânc

Cum este el din pârău;

Iar tu să te rogi lui Dumnezeu

Totdeauna pentru mine,

Să pot prinde peşte bine!

Tot în ziua lui Alexie cântă pentru întâia oară broaştele. Dacă încep a cânta mai devreme, primăvara va fi lungă şi rea. Vremea se va strica, dacă broaştele vor ieşi prin ogradă şi vor cânta înainte de Alexii. Dacă broaştele cântă înainte de Alexii, e semn că va ninge de timpuriu. De vor ieşi insectele înainte de Alexii, va îngheţa; de vor ieşi în această zi sau după aceea, nu va mai îngheţa.

În acest an, în ziua de 17 Martie cade şi Lăsatul Secului de Brânză, când se întâlnesc rudele şi petrec până la miezul nopţii. După ce s-au săturat şi au petrecut de ajuns, toţi cei din casă trebuie să mănânce un ou fiert sau copt, ca să li se pară Postul scurt, mic şi uşor ca oul, pentru a fi sănătoşi ca oul în tot cursul Postului; şi cum se mănâncă oul de iute, aşa să treacă şi Postul de iute.

În ziua Lăsatului Secului de Brânză, vecinii şi rudele îşi cer iertare unii de la alţii, ca să intre curaţi în Post. Prin unele locuri, de Lăsatul Secului, sătenii de toate vârstele ies pe câmp sau pe deal, duc mese, scaune, băuturi şi mâncăruri. Acolo se ospătează, îşi fac urări bune; iar tinerii care merg la deal dau drumul la roţi aprinse în jos.

La Lăsatul Secului trebuie mult jucat, ca să crească înaltă cânepa. Când strănută un copil la Lăsatul Secului, atunci să i se dăruiască o vită oarecare, ca să aibă parte şi noroc de ea. La Lăsatul Secului de Brânză, e bine să legi fiarele de pe coş înainte de a te culca, spre a lega gura fiarelor sălbatice, să nu-ţi mănânce vitele. La terminarea petrecerii, toate oalele se pun cu gura în jos, ca să nu fie pagubă.

Câte bordeie, atâtea obiceie! Astfel, în duminica de Lăsatul Secului, cei din Scheii Braşovului sărbătoresc Măscăricii. Copiii pornesc pe la amiază, mascaţi, ca să nu se recunoască între ei. Poartă ciorapi de mătase pe cap, au feţele vopsite cu cărbune, haine, ponosite şi întoarse pe dos, iar în picioare încălţări vechi. În hazul general, cei mici umblă pe străzi, pe la prieteni şi rude, unde sunt primiţi cu gogoşi. Spre seară, ies din curţi şi adulţii, costumaţi cât mai fistichiu şi pornesc, în alai zgomotos pe străzi, oprindu-se şi ei pe la prieteni şi rude, unde mănâncă gogoşi şi beau rachiu. Petrecerea pe străzi şi în case ţine până târziu în noapte.

Revenind la sărbătoarea de Alexii – Corn Înflorit, sunt de remarcat mai multe sintagme tracice, atestate, legate de denumirea acestei zile: CARN A VONTAS, DI CARN ASSUS şi HALI CARN ASSUS. Trebuie spus că, în limba tracilor, CARN avea mai multe sensuri, printre care: ”Corn; Vârf; Colţ; A Încolţi; Grâne; Vas; Corabie” (cf. rom. corn; cârmă; ital. carena ”carenă; partea exterioară a corpului unei nave, care se găseşte sub linia de plutire”).

Se ştie că tracii beau, la petreceri, din coarne de vite mari ori din rython-uri de metal sau de lut, tot în formă de coarne. De aceea, CARN însemna şi ”Corn” şi ”Vas”. Dar DI CARN ASSUS şi HALI CARN ASSUS se pot tălmăci prin ”Ziua (Sărbătoarea) Încolţirii Plantelor” (cf. latin. dies ”zi”; engl. holy ”sfânt”; rom. grâne; a ieşi), ceea ce explică şi Cornul Înflorit.

”Înflorit” însemna şi ”Strălucitor; Aprins”; de aceea, în noaptea de Lăsatul Secului, băieţii din Muntenia leagă vase cu păcură, numite DIHORNIŢE, în vârful prăjinilor, dau foc la păcură şi agită pe sus prăjinile cu vasele aprins.

DI CARN ASSUS şi HALI CARN ASSUS se mai pot traduce şi prin ”Ziua (Sărbătoarea) Vaselor Aprinse (Luminate; Curate)”, traducere întărită şi de o variantă a denumirii obiceiului, OLELIA, ce vine din trac. OL ELIA ”Vase Aprinse” (cf. rom. oală; alban. yll ”astru; stea”).

Despicând firul în patru, se poate ajunge şi la cea mai îndrăzneaţă traducere, anume ”Corăbii din Stele; Nave Astrale”, tălmăcire întărită de o altă sintagmă, din limba geţilor, CARN A VONTAS ”Navele din Văzduh” (cf. rom. cârmă; vânt).

N-ar fi singurul mitofolclor antic cu divinităţi venite cu corăbii din Cer. Să fi fost ceea ce se cheamă astăzi extratereştri? În această privinţă, patru stihuri din folclorul românesc se pronunţă astfel:

Lumea asta nu-i a mea,

Ceilaltă - nici aşa.

Lumea asta-i cum o vezi,

Ceilaltă – cum o crezi.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO08 INGB 0000 9999 0529 5415 deschis la ING Bank pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Cultură