Dragnea, victorie importantă la Înalta Curte: Procesul amânat pentru 20 mai, după decizia CCR pe completurile de trei

Liviu Dragnea
Liviu Dragnea (Epoch Times România)

UPDATE. Decizia definitivă în dosarul lui Liviu Dragnea întârzie să apară. Procesul a fost amânat pentru 20 mai.

Potrivit ziare.com, hotărârea a fost luată după ce DNA a cerut sesizarea Curţii Constituţionale cu două excepţii de neconstituţionalitate, iar avocaţii au spus că au nevoie de timp pentru a-şi pregăti strategia de apărare.

Amânarea procesului a fost decisa în contextul în care judecatorul Luciana Mera se pensionează pe 1 iunie, iar schimbarea unui membru al completului duce la rejudecarea întregului dosar. Totodată, vineri CCR va dezbate asupra sesizării privind un posibil conflict juridic între Parlament şi Înalta Curte pe tema completurilor specializate în corupţie.

G4media.ro a explicat motivele pentru care DNA a cerut amânare în dosarul lui Dragnea. Detalii aici.

În apărarea sa, şeful social-democraţilor s-a declarat din nou nevinovat în faţa instanţei şi a acuzat că este victima unui "dosar politic". Detalii aici.

La ieşirea din sediul Înaltei Curţi, Dragnea a fost huiduit de protestatarii rezist. De cealaltă parte, sutele de susţinători care îl aşteptau afară au început să strige "Victorie" şi "Dragnea preşedinte".

* * *

Preşedintele PSD Liviu Dragnea este aşteptat luni, la Înalta Curte, unde are termen în celebrul dosar Bombonica, dosar în care liderul PSD a fost condamnat în primă instanţă la trei ani şi jumătate de închisoare. Acesta ar putea fi ultimul termen al apelului.

Potrivit Hotnews, Toni Neacşu - unul dintre avocaţii din dosar - a explicat faptul că cel mai plauzibil scenariu este că, după termenul de astăzi, instanţa să rămână în pronunţare şi să dea sentinţa într-o săptămână sau două. Strategia avocaţilor este să ceară un nou termen, până la decizia din 19 aprilie a Curţii Constituţionale privind completurile specializate de 3 judecători. Dacă decizia CCR va fi în favoarea sesizării formulate de însuşi Florin Iordache, atunci Dragnea va scăpa de sentinţa pronunţată de instanţa de fond iar dosarul s-ar putea relua de la zero. Aceasta în cazul în care infracţiunea nu se prescrie, pentru că, reamintim, modificările Codului Penal vin cu reduceri ale termenelor de prescripţie.

Procesul este programat să înceapă la ora 11.00. La termenul de astăzi, ar trebui audiaţi ultimii doi inculpaţi - Liviu Dragnea şi Olguţa Şefu, fost director executiv adjunct al Direcţiei pentru Protecţia Copilului Teleorman. Vineri, la finele mitingului de la Craiova, Liviu Dragnea declara că va veni la proces.

Revenind la decizia CCR, potrivit G4Media, o decizie CCR favorabilă lui Dragnea, dar ulterioară condamnării, nu îl va mai ajuta pe acesta şi nu îi va permite să atace sentinţa definitivă printr-o cale extraordinară. Tocmai de aceea, apărarea va solicita luni Instanţei supreme să amâne pronunţarea sentinţei definitive până după decizia CCR privind completurile specializate pe corupţie.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne