Teodorovici nu se lasă: Românii din Diaspora vor fi monitorizaţi "online" pentru a-şi plăti taxele în ţară

Eugen Teodorovici
Eugen Teodorovici (Epoch Times România)

Românii stabiliţi în străinătate vor trebui să fie identificaţi de ambasadele şi consulatele României, pentru a fi înregistraţi de Fisc în Spaţiul Privat Virtual, de unde ANAF le va putea urmări “rezidenţa fiscală” şi îi va putea anunţa dacă au de plătit taxe în ţară, potrivit unui proiect de ordin al Ministerului Finanţelor.

Este “necesară identificarea în străinătate, la misiunile diplomatice/oficiile consulare ale României, a persoanelor fizice în scopul înregistrării acestora ca utilizatori ai serviciului «Spaţiul privat virtual» (SPV)”, conform proiectului, citat de Adevărul.

Ministerul Finanţelor a susţinut că această măsură este necesară pentru că mulţi cetăţeni români domiciliază sau lucrează în afara graniţelor ţării, iar statul este interesat ca toţi contribuabilii săi să îşi îndeplinească obligaţiile fiscale, indiferent de locul unde trăiesc sau muncesc aceştia.

Mai mult, într-un comunicat de presă, Ministerul Finanţelor Publice a precizat că a decis “extinderea exploatării potenţialului Spaţiului Privat Virtual ca instrument de relaţionare directă cu fiecare contribuabil la bugetul de stat” cu scopul eficientizării “comunicării, îmbunătăţirea transparenţei şi reducerea birocraţiei ANAF”.

Astfel, în SPV urmează să fie incluse următoarele: chestionarele întocmite de persoanele fizice la sosirea şi/sau plecarea în/din România; notificările privind rezidenţa persoanelor fizice; declaraţiile de înregistrare fiscală; cererile pentru eliberarea Certificatului de rezidenţă fiscală; certificatele de rezidenţă fiscală; cererile de restituire; cererile de atribuire a numărului de ordine din Registrul de evidenţă a aparatelor de marcat electronice fiscale instalate în judeţ/municipiul Bucureşti sau a numărului unic de identificare din aplicaţia informatică a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi a certificatului de atribuire a numărului unic de identificare a aparatelor de marcat electronice fiscale; evidenţa creanţelor fiscale.

De asemenea, prin utilizarea SPV-ului persoanele fizice vor putea să verifice corectitudinea “prelucrării Declaraţiei unice privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice, pe care au depus-o pe suport de hârtie”, potrivit comunicatului.

“În ceea ce priveşte implementarea acestora în SPV, s-a prevăzut o normă tranzitorie potrivit căreia aceasta se aplică în termen de 3 luni de la data publicării prezentului ordin în Monitorul Oficial al României, Partea I. În ceea ce priveşte implementarea termenului de 3 luni, s-a apreciat necesar atât pentru crearea conexiunilor la sistemele informatice între Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi oficiile consulare sau ambasadele României, cât şi pentru adaptarea sistemelor informatice”, se mai arată în proiect.

Conform noului proiect, care deja a generat nemulţumiri în rândul românilor aflaţi la muncă în străinătate, persoanele plecate din România pentru o perioadă mai mare de 183 de zile vor notificate de autorităţile relevante dacă sunt rezidente sau nerezidente în România, dacă au o obligaţie fiscală integrală în România sau aceasta va fi impusă numai pentru veniturile obţinute din România.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne