Tăriceanu îl atacă din nou pe Orban: "De când bea singur în birou, Ludovic a început să urască restaurantele" 

Calin Popescu Tariceanu
Calin Popescu Tariceanu (Epoch Times România)

Preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a lansat, marţi, un atac dur la adresa premierului Ludovic Orban, prin care îl acuză pe acesta că „sacrifică industria ospitalităţii şi îi batjocoreşte pe reprezentanţii săi”. Tăriceanu face referire la faptul că deschiderea restaurantelor, aşteptată pentru 1 iulie, a fost amânată de Guvern, în contextul în care numărul cazurilor de Covid-19 pare să cunoască din nou o traiectorie ascendentă.

Într-o postare publicată marţi, pe Facebook, liderul ALDE acuză Executivul că manipulează numărul de cazuri confirmate de infecţie cu noul coronavirus pentru a ţine în loc industria ospitalităţii şi a „demola economia”.

„Orban dispreţuieşte industria ospitalităţii şi îi batjocoreşte pe reprezentanţii ei cu orice ocazie!

Guvernul Orban a hotărît, cu de la sine putere, sacrificarea industriei ospitalităţii şi sacrificarea a zeci de mii de locuri de muncă. Acesta este rezultatul amânării redeschiderii restaurantelor, moment ce era aşteptat să se întâmple de la 1 iulie. Asta le-a promis Guvernul Orban reprezentanţilor acestui domeniu, angajatorilor şi angajaţilor, familiilor acestora. Mulţi antreprenori şi-au pus speranţele în vorbele aruncate în vânt de Guvern şi au sperat că Orban şi gaşca lui se vor ţine de cuvânt şi îşi vor putea redeschide afacerile. Pe baza acestor promisiuni au ţinut cu dinţii de angajaţii pe care îi aveau, chiar plătindu-i din propriul buzunar.

Haideţi să vedem în ce bază “ştiinţifico-fantastică” au hotărît aceşti demolatori ai economiei româneşti să sacrifice industria ospitalităţii:

Luni, 22 iunie: 246 cazuri din 4.044 testări

Marţi, 23 iunie: 214 cazuri din 8.949 testări

Miercuri, 24 iunie: 321 cazuri din 11.681 testări

Joi, 25 iunie: 460 cazuri din 12.555 testaţi

Vineri, 26 iunie: 411 cazuri din 11824 testări

Sâmbătă, 27 iunie: 345 cazuri din 12.336 testări

Duminică, 28 iunie: 291 cazuri din 7.291 testări

Luni, 29 iunie: 269 cazuri din 4.779 testări.

Vedeţi ceva nou şi neaşteptat în aceste cifre? Este de mirare că atunci când testezi mai mult o să ai mai multe persoane testate pozitiv? Ştie cineva cum şi unde testează sau cum dau rezultatele? Ştim cu toţii cazuri de decese care au fost raportate după 2-3 săptămâni de la momentul în care s-au produs. Probabil că la fel e şi cu testările, scot rezultatele din joben pe modelul hocus-pocus.

Eu cred că băieţii ăştia de la guvernare au introdus deja softul de la alegeri în care nu contează cine votează, ci contează doar cine numără. La fel şi aici, nu contează ce şi pe cine testezi, ci contează cine raportează.

Concluzia este una singură: de când a început să bea singur în birou, Ludovic a început să urască restaurantele”, a scris Tăriceanu pe platforma de socializare.

Reacţia liderului ALDE vine în contextul în care ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a anunţat luni, la Digi24, că grupul tehnico-ştiinţific recomandă amânarea noilor măsuri de relaxare anunţate pentru 1 iulie.

"S-a evaluat tot ce a însemnat ultimele două săptămâni, în care am avut o creştere a numărului de cazuri noi, în care au crescut cazurile în terapie intensivă, a crescut numărul de decese. Recomandările specialiştilor din Grupul Tehnico-Ştiinţific sunt de a amâna noile măsuri de relaxare pe care le aveam pentru 1 iulie. Urmărim zilnic şi săptămâna care urmează evoluţia numărului de cazuri, evoluţia cazurilor de la terapie intensivă, evoluţia deceselor şi respectarea normelor de precauţie, reguli de igienă, distanţarea fizică", a declarat Nelu Tătaru.

Potrivit ministrului, aceste reguli nu au fost respectate în ultimele două săptămâni de către unii dintre români, ceea ce a dus la o creştere a numărului de infectări cu COVID-19.

Detalii aici.