Tătaru: Grupul tehnico-ştiinţific a decis să amânăm măsurile de relaxare prevăzute pentru 1 iulie

Nelu Tataru
Nelu Tataru (Epoch Times România)

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a anunţat luni, la Digi24, că grupul tehnico-ştiinţific recomandă amânarea noilor măsuri de relaxare anunţate pentru 1 iulie.

"S-a evaluat tot ce a însemnat ultimele două săptămâni, în care am avut o creştere a numărului de cazuri noi, în care au crescut cazurile în terapie intensivă, a crescut numărul de decese. Recomandările specialiştilor din Grupul Tehnico-Ştiinţific sunt de a amâna noile măsuri de relaxare pe care le aveam pentru 1 iulie. Umărim zilnic şi săptămâna care urmează, evoluţia numărului de cazuri, evoluţia cazurilor de la terapie intensivă, evoluţia deceselor şi respectarea normelor de precauţie, reguli de igienă, distanţarea fizică", a declarat Nelu Tătaru.

Potrivit ministrului, aceste reguli nu au fost respectate în ultimele două săptămâni de către unii dintre români, ceea ce a dus la o creştere a numărului de infectări cu COVID-19.

"Suntem într-un moment în care gestionăm un număr de cazuri crescut şi s-a decis la nivelul Grupului Tehnic să amânăm ce-a de-a patra măsură de relaxare. În măsura în care evoluţia va deveni favorabilă, ne gândim şi la alte măsuri de relaxare. În perioada următoare, văznd că avem stabilă o săptămână în care scade numărul de cazuri noi şi transmiterea comunitară scade şi ea, atunci putem să ne gândim la măsuri de relaxare. Rămâne ca fiecare intre noi să gestionăm fiecare măsură de relaxare. Suntem într-un moment în care gestionăm viitorul acestei pandemii. Acu 3-4 săptămâni eram pe pantă descendentă, cu rată de transmitere 0,6-0,7, număr de cazuri care scăzuse sub 200. A urmat cea de-a treia perioadă cu măsuri de relaxare, weekendurile prelungite, poate şi unele îndemnuri la nerespectarea unor reguli şi bagatelizarea acestei pandemii şi am tot observat foarte rapid creşterea numărului de cazuri noi. Situaţia nu este doar la noi, este şi în alte ţări europene, dar la noi recrudescenţa a fost parcă mai acută", a precizat Nelu Tătaru.

Întrebat dacă autorităţile au în vedere noi restricţii, ministrul a răspuns: "Judecăm fiecare caz în parte, fiecare focar în parte, fiecare anchetă epidemiologică va duce la un rezultat în care putem vizualiza dacă există acea transmitere comunitară. Eventual, ne gândim ca punctual, în anumite locaţii să putem impune şi alte restricţii – izolarea acelui focar, carantinarea acelei zone. Noi trebuie să izolăm un focar pentru a nu se extinde".

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne