SUA impune sancţiuni companiei petroliere de stat venezuelene

Steven Mnuchin, secretarul Trezoreriei SUA
Steven Mnuchin, secretarul Trezoreriei SUA (Getty Images)

SUA a aplicat noi sancţiuni economice împotriva companiei petroliere de stat a Venezuelei, Washingtonul amplificând presiunea asupra regimului preşedintelui Nicolas Maduro, potrivit RFE/RL.

Sancţiunile anunţate luni au loc după decizia Statelor Unite şi a unui număr tot mai mare de ţări de a nu-l recunoaşte pe Maduro ca lider legitim al ţării sud-americane.

Venezuela este unul dintre cei mai mari producători de petrol din lume, iar compania de stat Petroleos de Venezuela SA a fost o sursă importantă de valută, susţinând preşedinţia lui Maduro chiar şi în condiţiile în care ţara s-a scufundat într-un haos economic.

Noile sancţiuni nu interzic importurile americane de petrol venezuelean, piaţa americană fiind cea mai mare piaţă de export a Venezuelei.

Totuşi, măsurile blochează companiile americane să efectueze tranzacţii financiare cu Petroleos, cunoscută după acronimul PDVSA.

Ca urmare, toate plăţile pentru importurile de petrol venezuelean vor fi făcute către conturi bancare blocate, potrivit unei declaraţii publicate de Steven Mnuchin, secretarul Trezoreriei SUA.

Într-o întâlnire televizată cu diplomaţi, Maduro a criticat mişcarea Statelor Unite.

De asemenea, noile sancţiuni vizează şi Citgo, o companie din SUA care este o filială a PDVSA.

Oficialii americani ar putea urmări să predea controlul asupra PDVSA aliaţilor lui Juan Guaido, liderul opoziţiei venezuelene, care s-a autoproclamat în urmă cu câteva zile preşedinte interimar al ţării, fiind recunoscut de SUA şi alte naţiuni.

Dacă transferul de control va avea loc, s-ar putea ca Maduro să nu mai poată rambursa creditele primite de la compania petrolieră de stat rusă Rosneft.

Acest lucru, în schimb, ar putea determina Rosneft să exercite o clauză contractuală care îi va oferi un control de 49,9% asupra Citgo.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe