Stop TTIP: 480 de ONG-uri cer Parlamentului European să ţină cont de voinţa a milioane de cetăţeni

Campanie Stop TTIP.
Campanie Stop TTIP. (Terra Mileniul III)

Peste 480 de organizaţii neguvernamentale din întreaga Europă cer Parlamentului European, care urmează să adopte miercuri o rezoluţie pe tema controversatului parteneriat transatlantic UE-SUA (TTIP), să ia în calcul voinţa cetăţenilor înainte de a lua o decizie cu privire la votul pe care-l vor da şi să ia măsuri pentru a se adopta o rezoluţie fermă care să ceară stoparea negocierilor pentru TTIP desfăşurate în baza mandatului de negociere curent, informează alianţa Stop-TTIP, într-un comunicat de presă remis Epoch Times.

ONG-urile membre ale alianţei Stop TTIP reamintesc în scrisoarea lor că peste 2,3 milioane de persoane au semnat în ultimele 8 luni împotriva TTIP şi cer europarlamentarilor ca atunci când vor vota să nu accepte sub nicio formă includerea în tratat a mecanismului ISDS, mecanism care permite corporaţiilor să dea în judecată, la tribunale private de arbitraj, guvernele.

Potrivit opozanţilor acestui tratat, clauzele de tip ISDS ar putea zădarnici eforturile guvernelor de combatere a schimbărilor climatice şi de protecţie a cetăţenilor prin legislaţie specifică. Statele ar fi obligate să plătească milioane, în compensaţie, pentru corporaţii care îşi pierd din profituri datorită unor legi care protejează interesele naţionale în domeniul mediului, salarizării, sănătăţii, protejării agriculturii naţionale etc. însă îi dezvantajează pe investitori.

Redăm varianta în limba română a scrisorii transmise europarlamentarilor români:

"Stimate Domn/ Doamnă,

Vă scriem în legătură cu votul ce va avea loc în Parlamentul European referitor la raportul despre Parteneriatului Transatlantic pentru Comerţ şi Investiţii („TTIP”). Suntem încântaţi de rolul pe care Parlamentul European l-a jucat până acum în dezbaterile publice democratice şi de faptul că se formulează un aviz cu privire la TTIP. Facem apel la toţi membrii Parlamentului European să ia în considerare voinţa a 2,3 milioane de cetăţeni înainte de a lua o decizie cu privire la votul lor şi să ia măsuri pentru a se adopta o rezoluţie fermă care să ceară stoparea negocierilor pentru TTIP desfăşurate în baza mandatului de negociere curent. Vă solicităm să luaţi în considerare, cel puţin, criticile solide aduse ISDS-ului atât în cadrul dezbaterilor publice cât şi din cadrul consultărilor Comisiei Europene şi să respingeţi includerea ISDS-ului în orice formă.

Noi, semnatarii, reprezentăm 483 de organizaţii din toată Europa, printre care se numără şi 15 organizaţii din România. Coaliţia noastră include sindicatele şi organizaţiile societăţii civile care reprezintă o gamă largă de interese publice, inclusiv protecţia mediului, sănătate publică, drepturile civile, agricultură, drepturile consumatorilor, bunăstarea animalelor, standardele sociale şi de muncă, drepturile lucrătorilor, drepturile digitale şi servicii publice esenţiale, inclusiv educaţie şi sănătate.

Am colectat mai mult de 2,3 milioane de semnături în ultimele 8 luni, împotriva TTIP precum şi împotriva ratificării Acordului Economic şi Comercial UE-Canada (CETA). Acest lucru face ca Stop TTIP să fie cea mai mare Iniţiativă Cetăţenenească Europeană de până acum. Vrem să împiedicăm încheierea TTIP şi CETA, deoarece acestea includ mai multe puncte critice, precum soluţionarea litigiilor dintre investitori şi stat şi dispoziţii cu privire la cooperarea în materie de reglementare, care constituie o ameninţare la adresa democraţiei şi a statului de drept. Dorim să prevenim scăderea standardelor din sectorul ocupării forţei de muncă, social, de protecţie a mediului, de protecţie a datelor cu caracter personal şi de protecţie a consumatorului precum şi dereglementarea serviciilor publice (ex: alimentarea cu apă) şi a bunurilor culturale în urma acestor negocieri netransparente."

Scrisoarea este semnată de TERRA Mileniul III, ActiveWatch, Agent Green, Grupul de Intervenţie Civică, România Fără Ei, Alburnus Maior, Mining Watch, Miliţia Spirituală, Centrul pentru Resurse Civice, Asociaţia de Sprijin şi Întrajutorare Solidaritatea, România Vie, Asociaţia Edelvais, Greenpeace România, Comunitatea Uniţi Salvăm, R9TM, Grupul fără Fracturare, Neuer Weg, Daţi-mi România înapoi, Mişcarea de Rezistenţă Pungeşti, reprezentanţi în România ai celor 4804 organizaţii europene - Coaliţia Stop TTIP

Pe lângă scrisoarea adoptată de toate cele 480 de ONG-uri membre ale Coaliţiei Stop TTIP, organizaţiile din România au mai adresat un apel europarlamentarilor români, apel având ca punct central respingerea ISDS.

ONG-urile au atras atenţia europarlamentarilor români că deşi factorii de decizie politică şi parlamentarii din ţările din Centrul şi Estul Europei au susţinut până în prezent includerea ISDS-ului în TTIP, argumentând faptul că TTIP oferă o protecţie mai bună pentru state decât Tratatele Bilaterale de Protecţie a Investiţiilor deja în vigoare, acest lucru conducând la posibilitatea creşterii investiţiilor, există dovezi care sugerează că un TTIP care include ISDS va eşua să-şi respecte promisiunile şi va diminua şi mai mult capacitatea de reglementare a ţărilor din Europa Centrală şi de Est.

Printre argumentele prezentate în document se numără argumente precum:

- Nu există dovezi clare că, prin includerea ISDS-ului în TTIP, se vor atrage mai multe investiţii directe din SUA. Ungaria nu are un Tratat Bilateral de Protecţie a Investiţiilor cu Statele Unite ale Americii şi totuşi este ţara cu cel mai ridicat număr de investiţii străine directe din SUA, din această regiune.

- În timp ce Tratatele Bilaterale de Protecţie a Investiţiilor existente între SUA şi Ţările din Europa Centrală şi de Est pot fi încheiate în orice moment, semnarea TTIP-ului va bloca aceste state pe perioadă nedeterminată în furnizarea de drepturi extinse pentru investitorii americani, fără a mai exista varianta ca, de exemplu, România să denunţe unilateral un astfel de acord, variantă pe care o avem în prezent – acest lucru reiese din tratatul bilateral pe care România îl are cu SUA din 1992 şi care poate fi oricând denunţat unilateral.

- Având în vedere experienţa de până acum, includerea ISDS în TTIP, va conduce probabil la creşterea numărului de investitori străini ce vor da în judecată statul la curţi de arbitraj internaţionale, iar România are experienţa pierderii unor astfel de procese (cazul Micula). Mai multe informaţii pe tema demersului ONGurilor, puteţi accesa aici.

Reamintim că dezbaterea şi votul pe controversatul Tratat de comerţ liber şi investiţii SUA-UE trebuiau să aibă loc pe 10 iunie însă au fost amânate din cauza tensiunilor dintre dreapta şi stânga şi a celor peste 200 de amendamente propuse la rezoluţia comună.

Înainte de începerea propriu-zisă a dezbaterii Tratatului, preşedintele Parlamentului European Martin Schulz a fost nevoit s-o amâne pe termen nedefinit. Cu 183 de voturi ''pentru'' şi 181'' împotrivă'', s-a decis la iniţiativa creştin-democraţilor, conservatorilor şi liberalilor ca dezbaterea să aibă loc la o altă dată, pentru a nu fi separată de vot. Mai multe informaţii pe acest subiect puteţi accesa aici.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, dând un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.