Stelian Ion: Legile penale gândite de PSD le dau curaj infractorilor

Stelian Ion
Stelian Ion (Mihut Savu / Epoch Times)
Loredana Diacu
20.01.2019

"Legile penale gândite de PSD le dau curaj infractorilor", susţine deputatul USR Stelian Ion, nemulţumit de modul în care PSD încearcă să se spele de orice responsabilitate în problema recursului compensatoriu.

Potrivit lui Ion, PSD foloseşte argumente false şi nu le pasă de fapt de condiţiile improprii din închisori, singurul lucru care îi interesează fiind, de fapt, eliberarea "deţinuţilor de lux".

"S-a tot spus în aceste zile că dacă oamenii eliberaţi prin recursul compensatoriu şi-ar fi ispăşit pedeapsa în întregime, ei tot ar fi comis acele infracţiuni.

Este un argument absolut fals. Dacă am urma această logică, am ajunge să eliminăm închisoarea cu totul ca măsură punitivă. Că oricum când omul iese de acolo o ia de la capăt, nu?

Legea trebuie să fie aspră, dar PSD a adus-o în registrul mustrărilor.

De fapt, pesediştilor nu le pasă nici de infractorii înghesuiţi în celule, nici de forţele de ordine publică suprasolicitate astfel şi nici de omul de rând care cade victimă. Singurul lor obiectiv este eliberarea „deţinuţilor de lux”, legea fiind concepută în aşa fel încât aceştia să câştige de pe urma recursului compensatoriu în egală măsură cu ceilalţi deţinuţi. Pentru că deţinutul "de lux" care se lăfăie singur într-o celulă beneficiază de nenorocul celor care stau înghesuiţi", susţine Stelian Ion.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor