Asociaţia GIC IOR-Titan dă în judecată Primăria Capitalei pentru recuperarea a 12 hectare de pădure retrocedate din Parcul IOR

Parcul IOR (Grupul de Iniţiativă Civică IOR - Titan)
Andrei Popescu
08.05.2024

Asociaţia Grupul de Iniţiativă Civică IOR-Titan a dat în judecată Primăria Capitalei pentru a recupera 12 hectare de pădure urbană din Parcul IOR, despre care susţine că au fost retrocedate în mod abuziv în mai 2005, în timpul mandatului lui Adriean Videanu.

În documentaţia depusă la Tribunalul Municipiului Bucureşti, Asociaţia GIC IOR-Titan solicită instanţei să constate nulitatea absolută a dispoziţiilor emise de Primăria Municipiului Bucureşti prin care terenul a fost retrocedat Mariei Cocoru, deoarece terenul se afla în proprietate publică, şi nu în proprietatea privată a primăriei. Maria Cocoru a fost acţionată la rândul ei în judecată prin acelaşi demers, se arată într-un comunicat al asociaţiei.

Potrivit asociaţiei, acţiunea juridică reprezintă o nouă etapă a luptei duse de locuitorii din cartierul Titan şi împrejurimi pentru recuperarea acestei zone extinse a parcului IOR, care în ultimii 2 ani a fost afectată grav prin tăieri ilegale de arbori şi numeroase incendii de vegetaţie. Mii de locuitori ai zonei au protestat în repetate rânduri şi sub diverse forme împotriva distrugerilor, cerând anularea unei decizii nedrepte care văduveşte oraşul de un loc important pentru recreere şi de o sursă vitală de aer curat, biodiversitate, răcoare, sănătate.

De asemenea, acţiunea juridică invocă prevederile art. 50 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945–22 decembrie 1989, precum şi prevederile art. 192–194 din Codul de procedură civilă. Concret, GIC IOR-Titan argumentează că, după 1968, în toată zona – inclusiv pe parcelele retrocedate – a fost amenajat parc, deci terenul avea statut de proprietate publică. Astfel, dispoziţiile de retrocedare din 18.05.2005 nu au respectat condiţiile legale în vigoare, terenul neaflându-se în proprietatea privată a Municipiului Bucureşti.

GiC IOR-Titan s-a constituit ca asociaţie neguvernamentală non-profit pentru a reprezenta în instanţă comunitatea locală, să monitorizeze în continuare şi să sesizeze autorităţile cu privire la distrugerea spaţiilor verzi şi a naturii urbane.

“Asociaţia Grupul de Iniţiativă Civică IOR-Titan este o expresie a comunităţii, a miilor de oameni care preţuiesc şi au multe amintiri nepreţuite din parcul nostru drag. În ultimii aproape 60 de ani, multe generaţii de copii, tineri, părinţi şi bunici s-au bucurat de aleile parcului, de răcoarea lacului şi de zonele de verdeaţă, inclusiv din cele aproape 12 hectare din zona adiacentă staţiei de metrou Titan, zonă verde care a fost distrusă sistematic în ultimii ani, după retrocedarea abuzivă din 2005. Demersurile noastre au fost şi rămân cu caracter civic, participativ, nepartinic şi non-profit, în beneficiul Parcului IOR, pentru protecţia proprietăţii publice şi a mediului, a naturii din oraşul în care trăim”, a declarat preşedintele asociaţiei, Cristian Şoimaru.

Conform asociaţiei, acţiunile civice pentru reîntregirea Parcului IOR au început încă din 2013, când, la iniţiativa unui grup de cetăţeni îngrijoraţi, mii de localnici au semnat o petiţie prin care solicitau autorităţilor identificarea metodelor legale şi morale prin care zona retrocedată să fie reintrodusă în parc.

De-a lungul anilor, cetăţenii au participat la şedinţele publice ale consiliului local, cerând acţiuni concrete, au protestat în mod paşnic şi s-au coalizat în diverse iniţiative civice locale pentru a opri ecocidului care se desfăşoară sub ochii lor. În februarie 2023, după ce noii proprietari au îngrădit zona şi au început să otrăvească arborii, a luat naştere un nou nucleu civic – GIC IOR-Titan – care a mobilizat peste 1.500 de locuitori ai cartierului la cel mai mare protest din România pentru salvarea unui parc, se mai arată în comunicat.

Ulterior, cu ajutorul Greenpeace România, asociaţia a iniţiat o petiţie online care a fost semnată de peste 21.000 de români.

În plus, mai susţine asociaţia, voluntarii grupurilor de acţiune civică au trimis sesizări la toate instituţiile de protecţie a mediului, de apărare a legii şi a ordinii publice, au organizat activităţi recreative, culturale, artistice şi sportive în mai multe zone ale Parcului IOR pentru a sublinia utilitatea şi nevoia protecţiei integrale a parcului.

Astfel, sub genericul “aici a fost o pădure / aici ar putea fi o pădure”, artişti, dansatori, performeri şi vecini au organizat săptămânal momente artistice, lanţuri umane şi proteste în apărarea zonei retrocedate şi au publicat inclusiv un ziar despre parc. Au distribuit sute de postări pe social media, au trimis comunicate către presă, au împărţit afişe, flyere şi adrese, au adunat date, documente şi imagini despre parc, pe care le-au transmis şi instituţiilor statului. Cetăţenii au format grupuri de monitorizare pentru prevenirea defrişărilor, a transporturilor ilegale de material lemnos şi pentru limitarea efectelor incendiilor, făcând sesizări la Poliţia Locală şi a Municipiului Bucureşti, la Consiliul Local al Sectorului 3, la Primăria Capitalei şi la instituţiile din subordinea acesteia.

Totodată, în paralel, voluntarii GIC IOR-Titan au încercat să găsească soluţii eficiente de anulare pe cale legală a dispoziţiilor abuzive. Un sprijin important a venit din partea ONG-urilor care au vrut să se implice în această luptă: Greenpeace România, Fundaţia Comunitară Bucureşti, Platforma de Mediu pentru Bucureşti, cere (Centrul de Resurse pentru Participare Publică), ecocivica şi Agent Green. Interesul enorm suscitat de salvarea acestei zone este demonstrat şi de activitatea intensă a altor două iniţiative civice locale: Prietenii Parcului IOR şi aici a fost o pădure/aici ar putea fi o pădure, precum şi de nenumărate reportaje TV şi apariţii în presă.

Grupul de Iniţiativă Civică IOR-Titan a fost creat în 2023 de cetăţeni care locuiesc în jurul Parcului IOR, cu sprijinul Greenpeace România.

Misiunea sa este că această oază naturală de mare valoare a Bucureştiului să fie reîntregită şi protejată, să nu mai fie distrusă sistematic de antreprenori iresponsabili şi autorităţi complice. Activitatea grupului este una civică, apartinică şi non-profit.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor