Statuia unui fost ministru ungar fascist declanşează proteste diplomatice

Un val de proteste diplomatice a fost declanşat de planurile pentru ridicarea unei statui a unui ministru fascist din perioada celui de-al Doilea Război Mondial, care a susţinut nazismul. Guvernul ungar este acuzat de răstălmăcirea rolului Ungariei în Holocaust.
Protest împotriva ridicării statuii lui Balint Homan în oraşul ungar Szekesfehervar, 13 decembrie 2015.
Protest împotriva ridicării statuii lui Balint Homan în oraşul ungar Szekesfehervar, 13 decembrie 2015. (Captură Foto)
Andrei Popescu
14.12.2015

Aproximativ 300 de manifestanţi s-au adunat duminică în oraşul ungar Szekesfehervar, unde ar urma sa fie dezvelită la sfârşitul lunii o statuie de bronz a fostului ministru Balint Homan.

Homan a fost lider civic şi academician, văzut în mare parte ca un arhitect al legilor anti-evreieşti din anii 1930. De asemenea, el a cerut deportarea evreilor din Ungaria în 1944, în timp ce făcea parte din guvernul ungar fascist susţinut de Germania nazistă.

Ideea de a-i aduce un tribut lui Homan prin intermediul unei statui a declanşat nemulţumiri în Ungaria, cât şi în rândul diplomaţilor internaţionali, conform Deutsche Welle.

Scrisori de protest împotriva ridicării statuii au fost trimise premierului ungar Viktor Orban de către Congresul Mondial al Evreilor şi de către un grup de lucru din cadrul Congresului SUA specializat în antisemitism.

Homan a primit închisoare pe viaţă pentru rolul său în aprobarea implicării Ungariei în ocuprea Uniunii Sovietice de către Germania. A murit în închisoare în 1951.

Dar un tribunal din Budapesta a anulat postum acea decizie, susţinând că nu au existat dovezi pentru condamnarea sa. Noul verdict a fost anunţat după ce primăria oraşului Szekesfehervar a aprobat planul pentru ridicarea statuii.

Partidul de guvernământ de dreapta Fidesz a fost foarte atent să nu îşi manifeste sprijinul sau opoziţia în legătură cu ridicarea statuii, care este ridicată de către o fundaţie privată.

Grupul privat din spatele statuii, Fundaţia Balint Homan, ai cărei membri au legătură cu partidul de extremă dreapta Jobbik, a primit fonduri atât de stat cât şi municipale pentru proiectul din Szekesfehervar.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor