Statele din fostul spaţiu sovietic nu vor mai vedea aderarea la UE

Este deja evident că Uniunea Europeană nu se mai poate extinde în acelaşi ritm frenetic ca acum 15 ani. Menţinerea stabilităţii într-o Uniune uriaşă este o sarcină complicată, iar primirea de noi membri ar face şi mai dificil acest obiectiv, a declarat expertul german Alexander Rahr, directorul ştiinţific al Forumului ruso-german, într-un interviu acordat miercuri agenţiei ruse de presă Regnum.

În opinia sa, extinderea 'clasică' a UE aşa cum s-a derulat până recent, prin aderarea de noi state, a rămas în trecut, urmând să-i ia locul o abordare nouă, complet diferită. Este vorba de acorduri de asociere, încheiate cu diferite state, precum şi acorduri privind statutul de partener privilegiat, cărora le va fi atribuit unora dintre ele.

'În principiu, acest mecanism prevede o serie de avantaje şi concesii, dar nu şi statut de membru propriu-zis', prognozează Alexander Rahr, subliniind că ţările aspirante la UE, în special cele provenind din spaţiul postsovietic, nu vor mai vedea niciodată aderarea la Uniunea Europeană.

În acest sens, el a recurs la exemplul Turciei, despre a cărei şansă de aderare la UE se tot vorbeşte din 1963. 'În realitate, nimeni din UE nu doreşte să vadă Ankara la el acasă, dar nimeni nu spune acest lucru pe faţă. Dimpotrivă, turcii sunt îndemnaţi să realizeze reforme şi încă reforme, fiind duşi de nas cu constatări publice de genul că ,, s-au înregistrat unele progrese,,. Şi aşa la nesfârşit. Uniunea Europeană va juca cu toţi acest joc pe care îl face cu Turcia mai bine de 50 de ani', consideră expertul german, de origine rusă, adăugând că aceasta politică poate fi denumită oricum, dar că ea nu mai funcţionează.

În acest context, Rahr subscrie ideii unor politologi ruşi, conform cărora o astfel de poziţia a UE va îndemna ţările din fostul spaţiu sovietică să se îndrepte spre Uniunea Euroasiatică, concepută de preşedintele Vladimir Putin. 'Da, aşa este. Însă, cu toate acestea, acest lucru va fi greu de realizat în termeni de ideologie. Ucrainei, de exemplu, îi va fi mult mai confortabil să coexiste economic într-o asemenea alianţă cu Moscova, dar problema este cum vor percepe ucrainenii simpli această orientare a Kievului spre o structură dominată de Moscova?', se întreabă retoric el.

În orice caz, consideră expertul german, ţările mici spre deosebire de centrele geopolitice au suficiente atuuri în mâinile lor. 'Ţările mici s-au învăţat să-şi utilizeze destul de bine poziţia, astfel încât manevrează cu abilitate între giganţii politici, încercând să obţină maximum de avantaje', consideră el, adăugând că unele dintre acestea o duc la ora actuală destul de bine, fără a nominaliza însă vreuna.

În ceea ce priveşte gestionarea pe viitor a Uniunii Europene, Alexander Rahr susţine că UE are două căi. 'Fie întoarcerea la un sistem, care a fost şi înaintea prăbuşirii URSS, adică o piaţă comună, dar un nivel scăzut de centralizare politică, fie înaintarea pe calea unei integrări mai mari', afirmă el, înclinând că UE va opta pentru a doua cale de dezvoltare.

'În forma sa actuală, UE se confruntă cu provocări şi probleme enorme. Dacă înainte UE se dezvolta în mod stabil şi în condiţii de siguranţă, dispunând de un potenţial economic remarcabil, considerându-se că acest progres va continua după principiul ,,încet, dar sigur,, astăzi pe piaţă apar noi jucători, cum ar fi ţările emergente, situaţia s-a schimbat radical', constată politologul german, subliniind că UE nu vrea şi nici nu poate să stea pe loc, având nevoie să evolueze.

Astăzi, în Europa s-a dezlănţuit o criză serioasă la care se caută o cale de ieşire. Criza actuală este de natură financiară, mâine ar putea veni alte crize, iar UE nu poate la nesfârşit să astupe găurile cu ajutorul fondurilor de rezervă. În acest sens, spune el, Franţa şi Germania se orientează spre crearea unor instituţii noi, mai centralizate. În afară de funcţia de ministru pentru afaceri externe (Înaltul Reprezentant pentru afaceri externe şi politica de securitate) ar urma să fie creat un puternic Minister de Finanţe al UE.

Nu există însă consens în această privinţă, iar o decizie în acest sens nu poate fi luată decât prin consens.Pentru a evita astfel de situaţii, această abordare ar trebui abandonată, iar prerogativele ar trebui atribuite unui lider puternic care să ia o decizie sau alta. În esenţă, este vorba de Statele Unite ale Europei, spune Rahr.