Societatea civilă se mobilizează. O nouă pădure a apărut în judeţul Bistriţa-Năsăud

În România, ţara în care 3 hectare de pădure dispar în fiecare oră, a apărut o pădure nouă, graţiei muncii a 1500 de voluntari.
.
. (pixabay.com)

O pădure de 11 ha s-a născut peste weekend la Sînmihaiu de Câmpie, judeţul Bistriţa-Năsăud, graţie implicării a 1.500 de voluntari care au participat la acţiunea de împădurire.

În urma acţiunii organizate de Asociaţia Tăşuleasa, voluntarii au plantat mii de puieţi de salcâm, gorun, paltin şi pin pe o suprafaţa de 11 ha de teren degradat, devenită în urma muncii lor, pădure, relatează observatorbn.ro

”Sunt foarte încântat, 1500 de oameni în mai puţin de trei ore au plantat 11 ha de pădure, cred că e un record, aşa bine nu ne-am organizat niciodată până acum şi asta şi datorită faptului că s-au organizat foarte bine oamenii aici pentru a ne primi, deci asta a fost foarte bine. Mă bucur că avem parteneri cu care să lucrăm. Au venit 1500 de oameni din 79 de localităţi din ţară, din 21 de judeţe, deci jumătate din ţară a fost reprezentată aici, majoritatea fiind din Bistriţa- Năsăud şi Cluj. Media de vârstă a fost de 23,14 ani, deci tineri dornici de implicare. Mă bucur foarte tare că este interes pentru acţiunile astea. 535 de oameni s-au înscris în primele 24 de ore după ce am dat anunţul, deci este un rezultat de care nu avem cum să nu ţinem cont”, a declarat Alin Uhlmann-Uşeriu, preşedintele Asociaţiei Tăşuleasa Social.

”Se pot face lucruri extraordinare şi avem cu cine, este un pas important către o dezvoltare a aptitudinilor, o educaţie civică ce s-a întâmplat astăzi aici, nu este vorba numai de mediu, e mult, mult mai mult şi în continuare faptele trebuie să vorbească”, a concluzionat Uşeriu.

Articolul integral poate fi citit aici

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne