Sever Voinescu: PDL susţine fără rezerve adoptarea de către România a tratatului de guvernanţă fiscală

Epoch Times România
13.02.2012

Mandatul delegaţiei PDL la consultările de la Cotroceni cu şeful statului, Traian Băsescu, este acela de a susţine fără rezerve adoptarea în legislaţia internă a tratatului european de guvernanţă fiscală prin modificarea Constituţiei, a declarat luni purtătorul de cuvânt al partidului, Sever Voinescu.

"PDL afirmă susţinerea fără rezerve a tratatului de guvernanţă fiscală, consideră că e firesc ca România să susţină acest tratat. Cu atât mai mult cu cât, deja, ţara a făcut paşi pe drumul trasat de noile reglementări din acest tratat în sensul stabilităţii economice, stabilităţii financiare şi a disciplinei bugetare", a declarat Sever Voinescu, la finalul şedinţei BPN al partidului.

Potrivit acestuia, ca urmare a "unor politici poate dure pentru populaţie, pentru care PDL plăteşte un preţ politic, deficitul structural, de pildă, la care se referă acest tratat de guvernanţă fiscală, a scăzut de la aproximativ 9% în 2008 la sub 2% în 2012".

"Vom încheia 2012 cu un deficit de sub 2%. Prin urmare, cred că PDL şi întreaga coaliţie, în cadrul acestor consultări de la Cotroceni, vor susţine adoptarea în legislaţia internă a tratatului, aşa cum liderii europeni au convenit, adică prin modificarea Constituţiei", a mai declarat purtătorul de cuvânt al PDL.

Sever Voinescu a mai spus că PDL crede că modificarea Constituţiei este un lucru care trebuie făcut cât mai repede şi "delegaţia partidului are acest mandat pentru consultările de la Cotroceni".

Liderul partidului, Emil Boc, şi preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Roberta Anastase şi Vasile Blaga, au fost mandataţi să participe din partea PDL la consultările de la Cotroceni pe care şeful statului le va avea cu reprezentanţii coaliţiei.

Formaţiunile politice parlamentare au fost invitate luni la consultări cu preşedintele Traian Băsescu referitor la perspectivele ratificării de către România a Tratatului privind stabilitatea, coordonarea şi convergenţa în Uniunea Economică şi Monetară, dialogul dintre partidele politice şi funcţionarea Parlamentului.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor