Scandal la Facultatea de Medicină şi Farmacie, "Carol Davila", pe fond de dramă în sistemul medical românesc
alte articole
Anul acesta a fost bătaie mare pe locurile de la Medicină, la Facultatea Carol Davila din Bucureşti! Peste 4.500 de candidaţi au concurat pe cele 850 de locuri fără taxă scoase la concurs, o concurenţă cum nu s-a mai înregistrat de peste 20 de ani!
Şi cum o nouă tradiţie se lansează în ţară, de când cu fraudările de la Bac, niciun examen nu mai decurge la noi în România fără un mare sau un mic scandal.
În jur de 150 de candidaţi reclamă probleme în organizarea examenului din acest an. Tinerii afirmă că la proba de biologie au fost întrebări greşite, iar o parte dintre întrebările de la examenul de chimie nu se regăseau în programă. 10-12 întrebări din grila de examen ar fi fost eronate "şi ar trebui verificat soft-ul de examen". Alţi tineri ar fi fost supra-notaţi, au obţinut 41 sau 42 de puncte la o grilă care avea punctaj de maxim 40 de puncte.
Pentru a clarifica situaţia, ministrul delegat pentru Învăţământul Superior, Mihnea Costoiu, discută cu conducerea Universităţii de Medicină, la întâlnire fiind prezenţi şi aproximativ 200 de părinţi.
Poliţia nu a trimis autocare, nu s-au declanşat anchete, iar Victor Ponta nu a declarat încă nimic.
Ce este însă interesant, dincolo de problemele cu grila şi cu softul de examinare, făcut de cine ştie ce firma în urma vreunei licitaţii cu siguranţă organizată transparent, este numărul mare de candidaţi la medicină, cum nu s-a mai înregistrat la această facultate din 1990.
Este, pe de o parte lăudabil faptul că se mai schimbă modelul şi tinerii nu-şi mai doresc in corpore să devină fotbalişti, fotomodele sau patroni de club sportiv, ci se gândesc cu seriozitate să facă ceva cu viaţa lor.
Şi anume, să îşi rupă coatele în şcoală, să înveţe şi să ajungă după aceea... medici la străini.
78% dintre tineri sunt determinaţi să plece peste hotare, în special pentru a obţine venituri mai mari, relevă un sondaj dat recent publicităţii de Smatdreamers, la sfârşitul aceste săptămâni. Trist, mai ales în cazul celor cu studii superioare pentru a căror educaţie se cheltuieşte mulţi bani. Pregătirea studenţilor în cele şase universităţi de medicină din România ( Bucureşti, Iaşi, Cluj-Napoca, Craiova, Târgu- Mureş şi Timişoara) a costat anul trecut opt milioane de euro, declară Vasile Astărăstoae, preşedintele Colegiului Medicilor din România (CMR) şi rector la UMF Iaşi.
Sondajele de opinie efectuate la Iaşi, printre aspiranţii la statutul de student la medicină, confirmă concluzia sondajelor Smartdreamners. Studiile realizate la Iaşi pe candidaţii care se înscriu online la admitere, afirmă Dl Astărăstoae, arată că cei mai mulţi dintre copiii care dau la medicină visează la o carieră în străinătate, "iar şcoala medicală românească, recunoscută internaţional, este o rampă în acest sens."
„Şi anul trecut, şi anul acesta, peste 80% din tinerii bine pregătiţi au spus că această diplomă le asigură un viitor, o integrare pe piaţa muncii în Uniunea Europeană, atenţie, în UE, nu în România“, a explicat Astărăstoae.
Se trag de multă vreme semnale de alarmă în ceea ce priveşte sistemul de sănătate la români. Nu sunt bani la buget... Medicii sunt prost plătiţi şi trebuie să performeze într-un sistem defect, trăind ruşinos, nu din salariu, din banii pe care pacientul îi dă în plic. Spitalele nu au aparatură performantă, multe dintre ele au şi uitat cum arată o zugrăveală nouă iar pacienţii vin cu medicamente de acasă şi trebuie să-şi cumpere, de multe ori, până şi banala siringă şi pansamentul, când se internează în spital.
"Peste 20.000 de medici români salvează vieţi în străinătate, chiar dacă statul a plătit pentru pregătirea lor aproape 230 milioane de euro, iar cei rămaşi în ţară sunt prost plătiţi", declara pe 15 iunie preşedintele Colegiului Medicilor din România, prof. dr. Vasile Astărăstoae, în cadrul unei conferinţe prilejuită de întâlnirea din România a Consiliului European al Ordinelor Medicilor (CEOM).
Statisticile sunt dramatice. În anul 2012, România avea mai puţin de 40.000. Doctorii pleacă pe capete, demotivaţi de salariile mici şi de mizeria din sistem. E o problemă universal ştiută în sistem, România, care avea în 2012 o medie de numai 1,9 medici la 1.000 de locuitori, produce în continuare doctori pentru export.
Poţi arunca cu piatra într-un medic, fiindcă păgubeşte statul de banii pe care i-a investit în educaţie şi alege să plece în ţări unde spitalele dispun de tehnologie şi salariile pentru un medic rezident, în străinătate, încep de la 2.200 de euro, iar cele pentru un medic specialist pornesc de la 3-3.500 de euro, iar un rezident câştigă în România 850 de Ron?
"Un medic, pentru a-şi face treaba corect, trebuie să aibă un anumit control financiar, să aibă o casă, să îşi poată ajuta familia. Din păcate, pe cei care pleacă în afară, nu îi mai interesează România”, declara pe 20 iulie şi Raed Arafat, analizând trista situaţie a medicinei româneşti.
Însă pentru ca medicina românească să devină din nou funcţională este nevoie ca sportul naţional, aruncatul cu piatra când în guvernanţi, când în medicii care pleacă, să fie înlocuit de un fel de armistiţiu naţional şi să survină o schimbare de mentalitate la toţi cei implicaţi în sistem.
Mulţi studenţi la medicină vor să plece din ţară încă din primii ani de studii, atraşi de mirajul joburilor bine plătite în vest, remarca Arafat. „Au această mentalitate, să studieze gratuit şi ulterior să plece în Europa. „E datoria noastră şi a politicului să îi reţinem aici, dar e şi datoria tinerilor să rămână în România,” precizează omul care a înfiinţat (probabil) unicul serviciu românesc de medicină funcţional.
Între timp, ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolaescu, promite schimbări majore în sistemul sanitar, scoaterea spitalelor din sistemul bugetar şi un nou tip de salarizare motivantă pentru medici, începând din anul 2014. Poate se va schimba ceva în bine, înainte ca tinerii ce au intrat anul acesta la facultate să devină noii medici emigranţi.