Sărbătorile de Iarnă: Frumoasele tradiţii şi obiceiuri româneşti

Festivalul de datini şi obiceiuri de Crăciun şi Anul Nou ” Florile Dalbe” desfăşurat la Muzeul Naţional al Satului ” Dimitrie Gusti ”
Festivalul de datini şi obiceiuri de Crăciun şi Anul Nou ” Florile Dalbe” desfăşurat la Muzeul Naţional al Satului ” Dimitrie Gusti ” (Epoch Times România)

Odată cu Sărbătorile de Iarnă asistăm la cele mai frumoase tradiţii româneşti. Iarna se ţin obiceiuri şi datini populare, ce provin din trecut, dar continuă şi în ziua de azi.

Vă prezentăm câteva obiceiuri care aduc bucurie românilor cu ocazia Sărbătorilor de Iarnă:

Bradul de Crăciun

Simbolul sărbătorilor de iarnă este mult doritul brad de Crăciun. Acesta exista în tradiţiile româneşti cu mult înainte de era creştină. Bradul este cel mai important arbore din obiceiurile româneşti, fiind prezent la cele mai importante evenimente din viaţa unui om: botezul, căsătoria şi înmormântarea. Se consideră că bradul aduce noroc, viaţă lungă, prosperitate şi fertilitate, motiv pentru care oamenii îşi împodobesc casa cu crengi de brad.

În ziua de azi, toată lumea abia aşteaptă să împodobească bradul; acest obicei are loc în ajunul Crăciunului sau în noaptea de Crăciun, când Moş Crăciun aduce, pe lângă cadouri, şi bradul frumos împodobit cu globuri şi beteală.

Colindatul

Un obicei foarte cunoscut este colindatul. Colindatul începe în data de 24 decembrie şi poate continua 2 sau 3 zile. La colindat participă de obicei grupuri de copii, de oameni maturi, bătrâni, doar fete, doar băieţi, tineri căsătoriţi etc., în funcţie de zona etnografică.

Colindatul are loc în curtea celor ce primesc colindătorii, în casă sau sub fereastră. Deseori, colindătorii sunt primiţi în casă deoarece se spune că ei aduc sănătate şi un an prosper şi sunt recompensaţi cu nuci, mere, colaci şi, mai recent, bani.

În zona Banatului montan, în ajunul Crăciunului focul din casă nu se stinge deloc, pentru ca anul ce vine să fie luminos şi bogat. În această zi se împodobeşte bradul cu dulciuri, sub brad se pune un colac, un cârnat şi o sticlă de rachiu – daruri pentru Moş Crăciun, iar pentru calul acestuia se pun grăunţe şi fân.

Tot în această seară, tinerii se adună în unele case în grupuri de fete şi feciori şi îşi pun măşti: băieţii poară măşti de femei iar fetele poartă măşti de bărbaţi, apoi pleacă prin sat. Se strâng în mai multe case unde încep să danseze: fetele cu măşti de băiat iau câte o tânără la joc iar băieţii, cu măşti de fete iau câte un fecior; în timpul jocului mascaţii sărută perechea aleasă.

În Maramureş, spre deosebire de alte zone, are loc “jocul moşilor” – colindarea gazdelor de către colindători deghizaţi cu măşti. Aceştia urează sănătate şi fericire gazdelor.

Toţi colindătorii, indiferent de vârstă, primesc un colac – ce simbolizează soarele; de asemenea ei primesc mere şi nuci. În ziua de Crăciun nu se spală rufele şi nu se dă nimic de împrumut; animalele din ogradă primesc mâncare din belşug; se spune că dacă animalele se culcă pe partea stângă atunci iarna va fi lungă şi geroasă.

Şi în zona Moldovei, Crăciunul este o sărbătoare importantă. Toate activităţile ce au loc în ziua ajunului sunt de fapt un ritual pentru protecţia animalelor, a livezilor şi a gospodăriei: femeile fac curat în toată casa şi pregătesc colaci, iar bărbaţii au grijă să înapoieze orice lucru luat cu împrumut. Tot în acestă zi, femeile coc un colac de forma cifrei 8, care în primăvară urmează să fie afumat şi pus între coarnele boilor ce ară pământul. În ajun, femeile pregătesc masa de Crăciun, care trebuie să conţină vreo 12 feluri de mâncare, multe dintre acestea fiind din carne de porc, sacrificat cu câteva zile mai înainte.

Tot în ziua ajunului încep să meargă colindătorii pe la casele oamenilor: de dimineaţă colindă copiii cei mai mici, spre după- amiază şcolarii, iar către seară colindă tinerii.

În Bucovina se crede că toate colindele sunt rostite pentru ca diavolii să dispară iar satul să fie curat în noaptea de Crăciun; de asemenea, se spune că este un mare păcat dacă o gospodărie are uşa închisă în ajunul Crăciunului şi nu poate să-i primească pe colindători.

În Ialomiţa, cetele de colindători cutreieră uliţele satelor şi gospodăriile ţărăneşti, făcând tradiţionalele urări, melodiile şi textele poetice ale colindelor fiind minunate. Adevăratul colindat se desfăşoară în seara şi noaptea de Crăciun. Colindătorii se adună în cete şi îşi aleg un conducător numit de obicei „vătaf“ sau „jude“. Colindătorilor propriu-zişi li se alătură câţiva flăcăi cu sarcina să poarte, în saci şi traiste, darurile primite.

Odată intraţi în curtea casei, colindătorii îşi deapănă repertoriul înaintea membrilor casei, adunaţi în prag, cântecele fiind întotdeauna însoţite de dansuri. Apoi, gazda invită colindătorii în casă, unde înainte de aşezarea la masă pentru ospăţul comun, vătaful cetei porunceşte să se cânte alte câteva colinde. Numărul colindelor depinde în mare măsură de rangul gazdei şi de belşugul de daruri pe care ea urmează să le ofere colindătorilor.

Capra

Acest obicei ţine, de regulă, de la Crăciun până la Anul Nou. Măştile care evocau personaje biblice sunt înlocuite de masca unui singur animal, al cărui nume variază de la o regiune la alta: cerb în Hunedoara, capră sau ţurcă în Moldova şi Ardeal, borita (de la bour) în Transilvania de sud. În Muntenia şi Oltenia, capra e denumită „brezaia“ (din cauza înfăţişării pestriţe a măştii) şi obiceiul se practică mai ales de Anul Nou.

Steaua

Un alt obicei care în timp şi-a pierdut semnificaţia este mersul cu 'steaua' - obicei vechi ce se întâlneşte la toate popoarele creştine. Acesta avea menirea de a vesti oamenii de naşterea lui Hristos: copiii care mergeau cu 'steaua' se deghizau în magi şi vesteau marea minune.

Cântecele despre stea provin din surse diferite: unele din literatura bizantină ortodoxă, altele din literatura latină medievală a Bisericii Catolice, câteva din literatura de nuanţă Calvină şi multe din ele, chiar din tradiţiile locale. Micul cor al stelarilor, care intră în casă în zilele Crăciunului, cântă „Steaua sus răsare“, precum şi alte cântece.

Pluguşorul

Urare tradiţională în preajma Anului Nou, “Pluguşorul” a păstrat ritualul unei invocări magice cu substrat agrar. El este întotdeauna însoţit de strigături, pocnete de bici şi sunete de clopoţei, dar plugul adevărat, tras de boi, a fost înlocuit cu un plug miniatural, mai uşor de purtat, sau de buhaiul care imită mugetul boilor. Textul pluguşorului imprimă un ritm vioi, urărările sunt vesele şi optimiste.

Sorcova

Un obicei de Anul Nou, care aduce mare bucurie copiilor, este umblatul cu sorcova. Aceştia au o crenguţă înmugurită de copac sau o sorcovă confecţionată dintr-un băţ în jurul căruia s-au împletit flori de hârtie colorată. Numele de sorcovă are originea în cuvântul bulgar surov (verde fraged), făcând aluzie la ramura abia îmbobocită, ruptă odinioară dintr-un arbore. Atingând de mai multe ori persoanele cu sorcova sunt făcute urări de bine şi bunăstare celui vizat.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO08 INGB 0000 9999 0529 5415 deschis la ING Bank pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Cultură