Dragnea invită UDMR la guvernare. Maghiarii pun pe masă un proiect exploziv
alte articole
Invitaţi la guvernare de preşedintele PSD Liviu Dragnea, maghiarii de la UDMR pun pe masa şefilor Coaliţiei un proiect de lege prin care minorităţile primesc drepturi sporite, relatează gândul.info.
Mai exact, este vorba de o serie de modificări ale legii administraţiei publice locale care prevăd scăderea de la 20% la 10% a pragului de folosire a limbii materne în instituţii publice, instituirea unui prag alternativ, precum şi inscripţionarea în limba cetăţenilor minorităţilor a denumirii localităţilor, străzilor şi spaţiilor publice. În acelaşi timp, actul normativ interzice orice modificare a limitelor teritoriale a comunelor, oraşelor sau judeţelor, care are ca scop schimbarea ponderii cetăţenilor minorităţilor naţionale din unitatea administrativ-teritorială în cauză.
Totodată, ţine de decizia exclusivă a autorităţilor publice locale să poată adopta şi folosi alte însemne şi simboluri reprezentative pentru minoritate, alături de însemnele oficiale ale României şi ale unităţii administrative teritoriale. Această ultimă prevedere ar putea rezolva mult disputata problemă a steagurilor secuieşti.
Potrivit unor surse din UDMR, proiectul legislativ, semnat de 30 de senatori şi deputaţi UDMR, a fost transmis în urmă cu aproape trei săptămâni liderilor Coaliţiei, Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu, iar o susţinere a acestora echivalează cu decizia intrării maghiarilor la guvernare.
Pentru a citi articolul integral intraţi aici.