Salvini închide cel mai mare centru de migranţi din Europa

Ministrul italian de interne Matteo Salvini
Ministrul italian de interne Matteo Salvini (Getty Images)

Ministrul italian de interne Matteo Salvini a vizitat marţi un centru de primire a migranţilor care a fost la un moment dat cel mai mare din Europa, fiind însoţit de politicieni, reporteri şi poliţie. Centrul de migranţi Mineo din Sicilia, a fost o bază militară americană şi a găzduit aproximativ 4.100 de migranţi în 2014, dar acum nu mai este niciunul în centu, potrivit Deutsche Welle.

Salvini, care este şi vicepremier al Italiei, a declarat că Mineo a fost un centru al “drogurilor, prostituţiei şi violenţei”. Cei 152 de rezidenţi care au fost evacuaţi săptămâna trecută de acolo au fost relocalizaţi în Calabria. Centrul Mineo este acum păzit de soldaţi italieni.

Salvini a discutat cu reporterii în timp ce făcut fotografii în faţa grămezilor de mobilă aruncată şi a vizitat camere pline cu lucruri care au fost lăsate de foştii locuitori, menţionând că poliţia a descoperit că grupuri mafiote italiene şi nigeriene şi-au extins operaţiunile de trafic de droguri în întreaga zonă locală.

Potrivit unor rapoarte media, unii localnici au protestat împotriva închiderii centrului şi a pierderii locurilor de muncă pe care le-au avut la acesta.

În timpul scurtei conferinţe de presă, Salvini a susţinut: “Mineo este închis şi este o dimineaţă frumoasă”. De asemenea, el a precizat că i-a scris omologului său tunisian să ia măsuri pentru a reduce fluxul de migranţi care pleacă din ţara nord-africană şi a-i primi înapoi cât mai curând posibil pe acei tunisieni pe care Italia îi întoarce din drum.

Aproximativ 3.126 de migranţi au ajuns în Italia de la începutul acest an, majoritatea provenind din Tunisia, Algeria, Bangladesh, Irak, Coasta de Fildeş şi Pakistan.

Italia intenţionează să investească mai mult în combaterea pe mare a fluxului de migranţi, iar luni Salvini a anunţat intenţia de a trimite nave militare şi patrule aeriene pentru a ţine migranţii departe de Italia.

De asemenea, Italia va oferi 10 bărci cu motor pazei de coastă libiene pentru ca navele traficanţilor să poată fi capturate înainte să ajungă în apele internaţionale.

În ultimele luni, fluxul de migranţi a înregistrat o creştere graduală, întrucât traficanţii ajung cu ambarcaţiuni supraîncărcate în apele internaţionale, unde migranţii sunt deseori salvaţi de nave umanitare sau autorităţi naţionale.

Salvini a declarat război navelor umanitare care salvează migranţi, interzicându-le să intre în porturile italiene, confiscând nave, arestând căpitanii acestora şi amendând proprietarii navelor cu amenzi de până la 50.000 de euro. În plus, recent, Salvini a declarat că a propus majorarea amenzilor la 1 milion de euro pentru a soluţiona problema.

Totuşi, navele umanitare sunt doar o parte a problemei percepute de Salvini, deoarce un număr mult mai mare de imigranţi ajung în Italia pe cont propriu.

Navele umanitare continuă să salveze migranţi şi să îi transporte în Europa deşi ştiu că două astfel de nave au fost reţinute luna trecută.

Săptămâna trecută, Alan Kurdi, o navă operată de ONG-ul german Sea-Eye, a salvat 65 de persoane din Mediterană. Autorităţile malteze au acceptat să primească migranţii, care au fost deja distribuiţi în diverse ţări UE.

Marţi, autorităţile italiene au salvat alţi 47 de migranţi şi i-au debarcat în Sicilia.

Italia şi Malta au criticat lipsa de claritate a Uniunii Europene în ceea ce priveşte ţara în care ar trebui transportaţi migranţii eşuaţi. Abordarea “de la caz la caz” folosită de UE deseori înseamnă că migranţii petrec zile sau săptămâni în largul mării înainte să se determine unde ar trebui să fie localizaţi.

În condiţiile în care fluxul de imigranţi nu prezintă niciun semn că s-ar reduce în mod semnificativ, Salvini a declarat că se simte părăsit de miniştrii din Mişcarea Cinci Stele, care face parte din coaliţia de guvernare alături de partidul lui Salvini, Liga.

După ce liderul Mişcării Cinci Stele, Luigi di Maio, l-a ridiculizat pe Salvini pentru declaraţia sa, premierul italian Luigi Conte a declarat că se va întâlni astăzi cu cei doi pentru a încerca să rezolve tensiunile.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe