Republica Moldova: Fostul lider PD, Vlad Plahotniuc, dat în căutare internaţională şi interstatală

Vladimir Plahotniuc, prim-vicepreşedintele autosuspendat al Partidului Democrat
Vladimir Plahotniuc, prim-vicepreşedintele autosuspendat al Partidului Democrat (today.md)

Fostul lider al Partidului Democrat, Vladimir Plahotniuc, a fost dat în căutare internaţională şi interstatală de către Centrul Naţional Anticorupţie (CNA), ca urmare a faptului că fostul deputat nu a dat curs citaţiei emise de procurorii anticorupţie şi nu s-a prezentat în faţa organului de urmărire penală.

„Având în vedere desconsiderarea citaţiei emise de procurorii anticorupţie şi neprezentarea sa în faţa organului de urmărire penală, cetăţeanul Vladimir Plahotniuc Gheorghe (a.n. 1966), anunţat iniţial în căutare naţională şi în privinţa căruia a fost aplicată măsura preventivă - arestul preventiv, a fost dat în căutare internaţională şi interstatală de către Centrul Naţional Anticorupţie”, scrie Procuratura Anticorupţie, citată de UNIMEDIA.

Menţionăm că, fostul lider al PD are calitate de învinuit, pe cauzele penale din gestiunea Procuraturii Anticorupţie, în săvârşirea infracţiunii prevăzute de art.243 alin. (3) lit.b) din Codul Penal al Republicii Moldova - spălarea banilor, săvârşită în proporţii deosebit de mari.

Potrivit Procuraturii Anticorupţie, la 1 octombrie, magistraţii Judecătoriei Chişinău, sediul Ciocana au emis mandat de arestare pe numele lui Plahotniuc. Şeful Procuraturii, Viorel Morari, a explicat totodată, în cadrul unui briefing, că procurorii au fost nevoiţi să recurgă la această măsură întrucât Plahotniuc nu a dat curs citaţiei de a se prezenta la organul de urmărire penală şi nu este sigur că acesta va da curs citaţiilor.

Omul legii a declarat că pe numele lui Plahotniuc au fost pornite două cauze penale. „În primul caz, acesta este învinuit pentru faptul că, în perioada 2013-2015, a organizat o schemă de spălare a banilor prin intermediul unor firme pe care le controla”. Prin această schemă, potrivit lui Morari, au fost spălaţi, prin firme off-shore,18 milioane de dolari şi trei milioane jumătate de euro, proveniţi din cele trei bănci devalizate, Banca Socială, Banca de Economii şi Unibank.

„Cel de al doilea capăt de acuzare se referă la faptul că, în perioada anilor 2013 -2014, de la Tukumaan Limited au fost efectuate plăţi: cu destinaţia „acordare împrumut” către Finpar Invest în valoare totală de 7 204 439 dolari, cu destinaţia „air transport services for passengers” către Nobil Air în valoare de 381 344 euro, către Abd Asiana Development Limited care a efectuat transferuri băneşti către soţia lui Plahotniuc pe contul deschis la Ablv Bank, valoarea cărora constituie 1 550 000 euro şi 1 140 000 dolari ”, a precizat Viorel Morari.

Şeful Procuraturii Anticorupţie a mai adăugat că informaţiile parvenite de la autorităţile elveţiene au constituit temei pentru pornirea urmăririi penale. Cele două cauze au fost conexate într-un singur dosar, scrie portalul de ştiri Anticorupţie.