Regimul chinez persecută creştinii „după modelul Taliban – ISIS”: Autorităţile aruncă în aer o biserică

În 2017, regimul comunist a înăsprit persecuţia anticreştină, iar trendul continuă şi în acest an. De curând, în nordul Chinei, autorităţile au demolat o mare biserică creştină - aruncând-o în aer. Mai mulţi credincioşi au fost arestaţi.
Creştin chinez
Creştin chinez (Kevin Frayer/Getty Images)

Anul 2017 a însemnat pentru comunitatea creştină din China înăsprirea persecuţiei, potrivit experţilor. Însă nici 2018 nu a început sub alte auspicii, recent autorităţile chineze ordonând demolarea unei biserici creştine, în nordul Chinei, a cărei construcţie fusese oprită din 2009, cu puţin înainte ca aceasta să fie terminată. Demolarea bisericii din Linfen, provincia Shanxi a început pe 9 ianuarie 2018, potrivit publicaţiei „Global Times”, care a citat autorităţile locale. După oprirea construcţiei, mai mulţi adepţi ai bisericii protestante Jindengtai ar fi fost arestaţi.

Bob Fu, preşedintele asociaţiei China Aid, cu sediul în Statele Unite, a afirmat că este vorba de „persecuţia unei biserici paşnice după modelul Taliban – ISIS. Poliţia militară a aruncat în aer biserica cu dinamită, a menţionat şeful Organizaţiei pentru Libertatea Credinţei. Motivul principal al demolării bisericii protestante, a fost acela că a refuzat să se înregistreze la autorităţile comuniste, potrivit AFP.

Creştinismul a permis - însă numai cenzurat de regim

În China există o politică de deschidere „faţă de creştinism de câteva decenii, dar credinţa creştină trebuie să se subordoneze statului şi să manifeste o obedienţă anticipată”, afirmă profesorul berlinez Christian Meyer. Poţi merge prin Beijing şi poţi vedea biserici creştine. Dar alături de simbolurile creştine sunt puse steaguri comuniste. Meyer, care a studiat ştiinţele creştine şi teologie şi care predă la Universitatea Liberă din Berlin, a povestit într-o conferinţă desfăşurată la mijlocul lunii decembrie, că are prieteni profesori în China, care nu îşi boteză copiii pentru a nu-şi periclita cariera.

"În China nu există o societate deschisă ca în Occident - acolo este un sistem statal autocratic şi ateist - acolo religiile nu s-au născut din libera asociere a oamenilor".

Religiile trebuie să se regăsească în Frontul Unit al Partidului Comunist. Constituţia garantează libertatea de credinţă, dar nu libertatea religiilor. Nu se garantează libertatea religioasă. Statul defineşte „activităţile religioase normale”, ca fiind cele care „nu deranjează ordinea oficială” sau „care nu prejudiciază sistemul de educaţie” reiterează Meyer.

Expertul mai vorbeşte şi despre „obedienţa anticipată” a religiei creştine din China, ceea ce înseamnă adaptarea ei la sistemul comunist. Interdicţia din China afectează adesea şi casele de rugăciune evanghelice. Adeseori, ele nu vor să se afilieze bisericilor evanghelice recunoscute de stat.

Persecuţia creştinilor în China este un fenomen obişnuit

În China, creştinii sunt condamnaţi mereu la închisoare. În martie anul trecut, cinci creştini au fost condamnaţi la pedepse cuprinse între trei şi cinci ani. Acuzaţia a fost aceea că au răspândit „cărţi de rugăciune creştine interzise”. Cazul a fost raportat de organizaţia „Persecuţia Creştinilor”, iar condamnaţii, din câte se pare, aparţin unei minorităţi etnice coreene.

Autorităţile din provincia Zhejiang au confiscat simboluri creştine din 1.800 de biserici. Campania a fost justificată prin „codurile de construcţie şi de păstrare a unui tablou stradal unitar”. Cu toate acestea, potrivit organizaţiilor de apărare a drepturilor omului, popularitatea crescândă a comunităţilor creştine ar trebui să fie limitată. Lăcaşurile tuturor confesiunilor au fost afectate, incluzându-le pe cele controlate de stat. Potrivit estimărilor organizaţiei „Persecuţia Creştinilor”, în China sunt 130 de milioane de creştini. Ei depăşesc numărul membrilor Partidului Comunist, care este 83 de milioane.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO08 INGB 0000 9999 0529 5415 deschis la ING Bank pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe