Războiul începe pe faţă şi în cadrul UE: Macron se declară principal adversar al blocului Salvini-Orban

Preşedintele francez Emmanuel Macron
Preşedintele francez Emmanuel Macron (Stringer/Anadolu Agency/Getty Images)

Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat război împotriva blocului populist european condus de Matteo Salvini şi Viktor Orban, afirmând miercuri că el este „principalul lor adversar”.

După discuţii desfăşurate marţi în Milano, ministrul italian de Interne şi premierul ungar au promis că vor demola actuala structură globalistă a Uniunii Europene, care este condusă de Macron, şi că o vor înlocui cu un model care respectă suveranitatea naţională a ţărilor UE.

„În Europa, Macron este în fruntea partidelor care susţin imigraţia, şi pe de altă parte suntem noi, care dorim să oprim imigraţia ilegală”, a afirmat marţi premierul ungar Viktor Orban.

Vicepremierul şi ministrul italian de Interne, Salvini, a sugerat că Macron ar trebui să conducă prin exemplu şi nu prin ţinerea de predici către alte ţări din blocul european.

„Cerem colaborare din partea lui Macron – care îşi petrece timpul dând lecţii guvernelor străine – şi să dea un exemplu prin deschiderea [punctul de frontieră] Ventimiglia”, situat la graniţa franco-italiană şi care în prezent este închis imigranţilor.

„Dacă el dă un exemplu bun, atunci şi noi putem cere ţărilor din Grupul de la Vişegrad” să facă la fel, a afirmat Salvini.

Grupul de la Vişegrad – alcătuit din Ungaria, Polonia, Republica Cehă şi Slovacia – s-a opus cotelor obligatorii de redistribuire a imigranţilor ce au fost impuse de Bruxelles, insistând că proprii lor cetăţeni au dreptul de a primi sau respinge imigranţi.

„Nu voi ceda nimic în faţa naţionaliştilor şi a celor care protejează discursul care incită la ură”, a contracarat Macron miercuri, într-un interviu la televiziunea franceză. „Dacă doresc să mă considere principalul lor adversar, atunci au dreptate”.

Mai mult, Macron a precizat că Franţa este „un inamic al naţionalismului, al politicilor care promovează ura şi al unei Europe care, deşi trebuie să plătească ceea ce i s-a cerut, nu impune nicio formă de responsabilitate sau solidaritate”.

„În următoarele zile şi luni trebuie să luăm decizii minuţioase pentru a adresa problema imigraţiei. Acest lucru implică seriozitate şi un spirit de responsabilitate, păstrarea credinţei în valorile noastre, precum dreptul la azil, şi o politică reală care să guverneze relaţiile dintre ţările de origine [ale imigranţilor] şi propriile noastre ţări”, a mai insistat preşedintele francez.

Macron s-a distanţat de blocul format de Salvini şi Orban, care se concentrează pe ţinerea sub control a imigraţiei ilegale, afirmând că viziunile celor două tabere asupra lumii sunt diametral opuse.

„Orban şi Salvini nu propun acest lucru. Se profilează un antagonism puternic între naţionalişti şi progresişti” în Europa, a notat Macron, care în prezent călătoreşte între Danemarca şi Finlanda pentru a găsi aliaţi necesari forjării unui aşa numit „arc progresist” de naţiuni globaliste care să se opună guvernelor loiale suveranităţii, conform informaţiilor apărute în spaţiul public.

Salvini a răspuns rapid la mesajele transmise de Macron, asigurându-l miercuri pe acesta că adevăratul său inamic este chiar propriul său popor.

„Principalul adversar al lui Macron este poporul francez, cel puţin conform sondajelor”, a susţinut ministrul italian.

„În loc să ţină predici altor guverne, mai bine să deschidă graniţele franceze, începând cu Ventimiglia. Şi ar trebui să înceteze cu destabilizarea Libiei din motive economice”, a declarat Salvini.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe