Războiul economic: China şi Elveţia au semnat un acord de schimb valutar

Miliarde de yuani
Miliarde de yuani (TEH ENG KOON / AFP / Getty Images)

Banca Naţională a Elveţiei şi Banca Populară a Chinei au încheiat un acord pentru swap de valute, săptămâna aceasta. Chiar dacă nu este o schimbare de strategie imensă pe termen scurt, acordul susţine ipoteza conform căruia China va deveni cea mai mare economie din lume cât şi capitala financiară a lumii atunci când dolarul şi economiile bazate pe acesta se vor prăbuşi.

Acest acord va permite celor două bănci centrale să cumpere şi să vândă moneda proprie până la sumă limită de 150 de miliarde de renminbi, sau 21 de miliarde de franci elveţieni (23,4 miliarde de dolari).

Acordul va mai permite băncii centrale elveţiene să investească o parte depozitele sale imense de valută străină în piaţa obligaţiuni chineză.

SNB din Zurich a declarat că acordul va întări şi mai mult colaborarea cu omologii chinezi, reprezentând o ”condiţie necesară pentru dezvoltarea unei pieţe renminbi în Elveţia”. De asemenea, înţelegerea ar putea facilita investiţiile şi comerţul dintre cele două ţări.

Războiul economic, sau campania mondială de ”de-dolarizare”, a fost iniţiat de Rusia şi China, care au raliat un număr semnificativ de state la mişcarea de renunţare la dolari, prin tranzacţii bilaterale în monede proprii, provocând pierderi economice imense Statelor Unite cât şi celorlalte state care folosesc preponderent dolarul.

China are de mult timp posibilitatea să facă comerţ cu Statele Unite folosind direct moneda naţională, dar recent a adăugat pe această listă şi alte ţări precum Japonia, Australia, Noua Zeelandă, Canada, Rusia, Marea Britanie, Germania, Franţa sau Singapore.

Distanţarea de dolari va fi susţinută cu ajutorul celor două aparate financiare dezvoltate de grupul BRICS, o bancă de dezvoltare şi un fond monetar – alternative declarate ale Băncii Centrale Mondiale şi Fondului Monetar Internaţional.