Putin, către susţinătorii săi: Suntem o naţiune de învingători

Premierul rus, Vladimir Putin.
Premierul rus, Vladimir Putin. (YURI KADOBNOV/AFP/Getty Images)
Epoch Times România
23.02.2012

Premierul Vladimir Putin, care este principalul favorit la alegerile prezidenţiale din martie, le-a vorbit celor aproape 130.000 de susţinători adunaţi joi pe stadionul Lujniki din Moscova, îndemnându-i să-şi apere patria şi să nu lase pe nimeni să se amestece în afacerile interne ale Rusiei.

“Suntem apărătorii patriei noastre”, le-a spus Putin participanţilor la demonstraţia care are loc de Ziua apărătorului patriei.

“Iubiţi Rusia?”, i-a întrebat Putin pe susţinători, care i-au răspuns cu determinare: “Da!”

“Nu vom permite nimănui să se amestece în afacerilor noastre interne şi să ne impună voinţa lor, pentru că şi noi avem propria noastră voinţă. Suntem o naţiune de învingători”, a mai spus Vladimir Putin, care i-a îndemnat pe participanţi să nu lase pe nimeni “să plece din ţară şi să-şi trădeze patria”.

Premierul rus este convins că va câştiga alegerile de luna viitoare, dar consideră că această victorie nu este suficientă.

“Vom câştiga, dar victoria în alegeri nu este suficientă. Trebuie să depăşim o mulţime de probleme, precum injustiţia, sărăcia şi inegalitatea”, a subliniat Putin.

“Visez la vremea în care orice cetăţean din ţara noastră, mari oameni de afaceri sau simpli cetăţeni, va trăi într-un mod onest şi drept. Asta ne va face mai puternici”, le-a mai spus Vladimir Putin susţinătorilor adunaţi în număr mare pe stadionul Lujniki.

Marşul a început la ora locală 11.20 (10.20 ora României), iar susţinătorii lui Putin au mers pe jos circa trei kilometri, de la staţia de metrou Frunzenskaia, până la stadionul Lujniki.

Unii participanţi au fluturat steaguri şi pancarte pe care scria "Nu le vom permite să ruineze ţara", "Cine, dacă nu Putin?", "Votaţi stabilitatea, votaţi pentru Putin" şi "Votez pentru Putin pentru că îi susţin candidatura".

Cântece patriotice din epoca sovietică s-au auzit în mulţime.

Presa liberală a afirmat anterior că autorităţile obligă angajaţi ai statului să ia parte la manifestaţie.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor