PSD pierde trei parlamentari. Ciolacu se teme că nu strânge o majoritate pentru moţiune (Surse)

Marcel Ciolacu
Marcel Ciolacu (Epoch Times România)
Dana Moraru
21.08.2020

Doi deputaţi şi un senator au demisionat din PSD exact înainte de votul pentru moţiunea de cenzură. Este vorba despre Daniel Breaz, Luminiţa Jivan şi Emilia Meiroşu, informează Adevărul.ro

Potrivit publicaţiei citate, surse politice susţin că există posibilitatea ca PSD să nu strângă majoritatea de voturi necesară pentru ca moţiunea de cenzură depusă împotriva Guvernului Orban să treacă, cu atât mai mult cu cât partidul lui Ciolacu depinde în demersul său de voturile date de formaţiunea politică a lui Ponta.

Emilia Meiroşu intrase în Parlament pe listele PSD în 2016, a ajuns apoi preşedinte al filialei Pro România Brăila, iar acum s-a înscris în PNL, pe motiv că doreşte să continue proiectele alături de „oameni care au aceleaşi idealuri”. Ea susţine că PSD rămâne un partid nefrecventabil.

„Am intrat în politică cu intenţia de a îmbunătăţi viaţa comunităţii şi am considerat mereu că ceea ce trebuie să urmărim ca politicieni este interesul public. Am plecat din PSD când partidul a derapat de la valorile democraţiei şi, tot la fel, am plecat din Pro România atunci când ambiţiile unui lider puneau în pericol stabilitatea României. Mi-am asumat toate criticile şi toate atacurile, încercând să urmăresc interesul cetăţenilor. Apoi am sperat că partidele de stânga îşi vor găsi echilibrul, că vor înţelege perioada dificilă prin care trece nu numai România, ci lumea întreagă şi că vor lăsa pentru moment deoparte jocurile de culise şi manevrele politicianiste, tertipurile riscante ce se răsfrâng asupra vieţii cetăţenilor. M-am înşelat. PSD rămâne, din păcate, un partid nefrecventabil”, a declarat Emilia Meiroşu, potrivit unui comunicat de presă transmis miercuri.

La rândul său, senatorul PSD Daniel Breaz, rector al Universităţii ”1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, şi-a anunţat demisia pe Facebook. Breaz a fost ministru al Culturii în guvernul condus de Viorica Dăncilă.

Articolul complet aici.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor