PSD dă un pas în spate. Graţierea faptelor de corupţie, respinsă în Comisia lui Şerban Nicolae

A doua zi după ce Piaţa Victoriei s-a umplut din nou de protestatari, iar reţelele de socializare au luat foc, Comisia Juridică a Senatului a decis să revină asupra deciziei de a graţia faptele de corupţie.
Serban Nicolae(lider de grup PSD la Senat) (Florin Chirila/Epoch Times)
Ana Ion
04.05.2017

Spre nemulţumirea făţiş exprimată de pesedistul Şerban Nicolae, Comisia Juridică din Senat a decis să excludă de la graţiere faptele de corupţie, schimbându-şi astfel cu 180 de grade poziţia avută cu o zi în urmă. Mişcarea vine după ce preşedintele PSD Liviu Dragnea şi premierul Sorin Grindeanu au anunţat că nu susţin un astfel de demers.

Cel care a cerut reluarea votului - în numele PNL şi USR - a fost liberalul Daniel Fenechiu, care a invocat declaraţiile lui Grindeanu şi Dragnea, precum şi faptul că, în urmă cu puţin timp, Comisia a decis să respingă propunerea lui Şerban Nicoale de graţiere a faptelor prevăzute de Legea 78/2000 privind prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie.

Şeful Comisiei Juridice a acceptat să supună la vot propunerea opoziţiei, deşi nu s-a declarat deloc convins de explicaţiile liberalului: "eu nu am înţeles ce căutau argumentele legate de declaraţiile liderilor PSD".

Decizia a fost luată cu cinci voturi "pentru" (PNL, USR şi UDMR) şi patru abţineri (PSD şi ALDE), în timp ce doi senatori PSD au fost absenţi de la vot.

Dacă PSD nu ar fi dat pasul în spate, ar fi beneficiat de graţiere condamnaţii definitiv care au comis următoarele infracţiuni: luare de mită, dare de mită, trafic de influenţă, complicitate la trafic de influenţă, fapte săvârşite de către membrii instanţelor de arbitraj sau în legătură cu aceştia, fapte săvârşite de către funcţionari străini sau în legătură cu aceştia.

Nici amendamentul lui Traian Băsescu privind graţierea faptelor de abuz în serviciu nu s-a bucurat de prea mult succes. La fel şi în cazul conflictului de interese.

Pe de altă parte, au mai rămas însă o serie de alte prevederi controversate cum ar fi graţierea integrală a pedepselor de până la trei ani, graţierea parţială a celor condamnaţi pentru constituirea unui grup infracţional organizat, sau micşorarea cu trei ani a pedepselor de la şase la zece ani.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor