Primele imagini cu o tarantulă care mănâncă un oposum [video]

Recent, biologii au documentat 15 interacţiuni în care nevertebratele erau prădători şi vertebratele pradă. Au realizat clipuri video şi fotografii de nevertebrate în timp ce consumă mormoloci, şopârle, şerpi şi chiar - doar un episod de acest gen - un oposum (Didelphimorphia).

Nu este prima dată când aceste comportamente sunt înregistrate, dar studiul a furnizat mai multe date cu privire la cât de multe vertebrate ajung să fie victime ale prădătorilor mici, în special păianjeni. „Este evident că nevertebratele prăduiesc vertebrate, dar, în general, se presupune că aceasta nu este o cauză majoră a mortalităţii la amfibieni şi reptile”, spune Rudolf von May, lider al studiului şi biolog la Universitatea din Michigan (SUA). „Cunoştinţele noastre despre aceste interacţiuni rămân limitate.”

O nouă descoperire

Rudolf von May împreună cu colegii săi şi-au făcut majoritatea observaţiilor în timpul nopţii, în pădurile tropicale din Peru, unul dintre ecosistemele cele mai bogate ale planetei. Cu ajutorul întunericului, pădurea se umple de vânători cu opt picioare, în special ctenidae, sau păianjeni vagabonzi.

„Noaptea există o cantitate impresionantă de păianjeni pe care îi poţi observa pe orice suprafaţă: pe sol, pe frunze, pe ramuri”, relatează Rudolf von May, al cărui studiu tocmai a apărut în Amphibian & Reptile Conservation (Ecological interactions between arthropods and small vertebrates in a lowland Amazon rainforest). „Când facem recensăminte nocturne unii dintre păianjenii pe care îi întâlnim au o pradă, de multe ori alte nevertebrate, cum ar fi lăcuste şi molii. Dar, câteodată, vedem câte unul cu o broască sau o şopârlă.”

Echipa a colectat, de asemenea, rămăşiţele a doi şerpi ucişi de ctenidae, inclusiv un şarpe coral otrăvitor. Dar, într-o noapte recensământul a arătat ceva ce nimeni nu mai văzuse vreodată: o tarantulă mare cu un vânat special, un mic oposum. „Oposumul a fost capturat de tarantulă şi se lupta cu puţinele forţe rămase, dar, în circa de 30 de secunde, a încetat să se mai mişte”, a relatat Michael Grundler, co-autor al studiului. „Am fost încântaţi şi şocaţi, nu ne venea să credem ceea ce am văzut”, spune Grundler.

Ulterior, Robert Voss, de la American Museum of Natural History, a confirmat faptul că era pentru prima dată când un păianjen mare Mygalomorphae - mai bine cunoscut sub numele de tarantula – era filmat în timp ce vâna şi mânca un oposum.

În acest domeniu de cercetare, în Peru, există cel puţin 85 de specii de amfibieni şi 90 de reptile, spun specialiştii. Având în vedere biodiversitatea şi numărul mare de specii de nevertebrate din Amazon, potenţialul de interacţiune între diferitele specii este copleşitor. Datele de istorie naturală ca acestea, spun cercetătorii, sunt importante pentru înţelegerea modului în care sunt organizate comunităţile biologice în pădurile tropicale.

Tarantula

Theraphosidae este o familie de păianjeni din infraordinul Mygalomorphae, care cuprinde aproximativ 900 de specii descrise. Cele mai multe tarantule sunt inofensive pentru oameni, iar unele specii sunt populare în comerţul cu animale de companie. Muşcătura unora cauzează disconfort sau chiar moarte.

Denumirea de „tarantula” provine de la numele oraşului italian Taranto. Iniţial a fost folosit pentru o specie de păianjen: Lycosa tarantula. Păianjenii Theraphosidae au fost numiţi tarantula de către colonizatorii europeni, când aceştia au ajuns în America. În Africa, Theraphosidae sunt numiţi „păianjen-babuin”, în Asia — „păianjen-mâncător-de-păsări”, iar în Australia — „păianjen-şuierător” (sursă).