Prima aniversare a referendumului privind independenţa Cataloniei, marcată de ciocniri violente cu poliţia

Ciocniri violente între manifestanţi pro-secesiune şi forţe de ordine în Barcelona, Catalonia, 1 octombrie 2018
Ciocniri violente între manifestanţi pro-secesiune şi forţe de ordine în Barcelona, Catalonia, 1 octombrie 2018 (Josep Lago/AFP/Getty Images)

Violenţele au izbucnit luni în Barcelona, când forţele de ordine au încercat să disperseze o demonstraţie care marca prima aniversare a referendumului privind independenţa Cataloniei.

Aproximativ 180.000 de oameni au ieşit pe străzile capitalei regiunii, afişând urne de vot şi scandând imnul regional, potrivit Express.co.uk.

Poliţia a folosit bastoane pentru a controla manifestanţii care mărşăluiau pe străzile Barcelonei, unii dintre ei fluturând steaguri separatiste şi scandând slogane precum “1 octombrie, nu iertăm, nu uităm”.

Manifestanţii au înconjurat clădirea Parlamentului regional şi au afişat pancarte pe care erau scrise mesaje precum “Republica în construcţie”.

În urmă cu un an, separatiştii catalani au votat pentru separarea de Spania, însă votul nu a fost recunoscut ca fiind legitim de către guvernul din Madrid.

După ce Catalonia şi-a declarat unilateral independenţa, Madridul a impus o conducere directă în regiune, iar alegerile ulterioare au readus în fruntea guvernului forţe politice care favorizează separarea de Spania.

Actualele sondaje de opinie arată o diviziune relativ egală între cei care doresc independenţa Cataloniei şi cei care doresc rămânerea în Spania.

Premierul spaniol Pedro Sanchez a exclus orice schimbare a poziţiei guvernamentale în ceea ce priveşte independenţa catalanilor, însă a precizat că doreşte un dialog cu privire la viitorul regiunii.

Tot luni, în alte zone ale Cataloniei, sute de manifestanţi au încercat să blocheze linii feroviare şi autostrăzi, unii manifestanţi chiar punând cauciucuri pe una dintre autostrăzile vizate.

Totuşi, aceste încercări au fost de scurtă durată şi manifestanţii au fost rapid dispersaţi.

Atmosfera a fost destul de liniştită în Sant Julia de Ramis, un sat unde anul trecut au izbucnit ciocniri violente între forţele de ordine şi cetăţenii care au dorit să voteze.

Preşedintele Parlamentului regional, Roger Torrent, a declarat: “Prima zi din octombrie va fi sămânţa Republicii”.

Sâmbătă, şase persoane au fost arestate în Barcelona după ciocniri între manifestanţi separatişti şi poliţie, când mii de persoane deja marcau aniversarea referendumului din 2017.

La controversatul referendum, 90% dintre participanţi au votat în favoarea independenţei regiunii de Spania. Totuşi, doar aproximativ 42% dintre alegătorii înregistraţi au participat la vot.

Carles Puigdemont, fostul lider pro-independenţă care a condus campania pentru referendum, a fugit ulterior în Spania pentru a evita arestarea şi în prezent locuieşte în Belgia.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe