Preşedintele Franţei în prima sa vizită oficială în România

Francois Hollande efectuează o vizită în România, obiectivul declarat fiind dezvoltarea şi aprofundarea Parteneriatului Strategic româno-francez şi continuarea dialogului bilateral.
Ana Ion
13.09.2016

alte articole

Preşedintele francez Francois Hollande.
Preşedintele francez Francois Hollande. (Captură Foto)
Ana Ion
13.09.2016

Preşedintele Franţei, Francois Hollande, a ajuns marţi la Bucureşti, fiind primit cu onoruri militare la Palatul Cotroceni. Aceasta este cea de a doua vizită a unui şef de stat francez de la Revoluţie, după vizita lui Francois Mitterrand în 1991.

Preşedintele Franţei a fost aşteptat pe platoul oficial de la Palatul Cotroceni de preşedintele Iohannis, din delegaţie făcând parte, potrivit Agerpres, ministrul Afacerilor Externe, Lazăr Comănescu, ambasadorul României la Paris, Luca Niculescu, şi consilieri prezidenţiali.

Anterior, Francois Hollande a depus o coroană de flori la Monumentul Soldatului Necunoscut din Parcul Carol din Capitală.

Cei doi preşedinţi vor avea o rundă d convorbiri oficiale, urmate de o conferinţă comună de presă, după care se vor îndrepta spre Centrul de Cercetare ELI-NP din cadrul Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică şi Inginerie Nucleară "Horia Hulubei" de la Măgurele. Iohannis şi Hollande vor vizita Camera de Control Laser şi vor participa la deschiderea evenimentului economic "Parteneriatele franco-române de viitor".

Tot în cursul zilei de marţi, Hollande va vizita, alături de premierul Dacian Cioloş, fabrica de elicoptere Airbus România. La finele zilei, Hollande va lua parte la dineul de stat oferit de preşedintele Iohannis.

Obiectivul vizitei lui preşedintelui francez în România îl constituie dezvoltarea şi aprofundarea Parteneriatului Strategic româno-francez şi continuarea dialogului bilateral.

Potrivit Preşedinţiei, în cadrul vizitei va fi acordată o atenţie deosebită dimensiunii economice, Franţa fiind al patrulea partener comercial al României şi al cincilea investitor în ţara noastră. Un alt subiect important pe agenda discuţiilor celor doi şefi de stat este pregătirea concretă a Sezonului cultural încrucişat, proiectul comun prin care se va marca, în Franţa şi în România, Centenarul creării României Moderne (1918 – 2018).

Discuţiile vor viza şi relansarea proiectului european, inclusiv în pregătirea reuniunii informale în format UE-27, care va avea loc la Bratislava, la 16 septembrie a.c.

Conform Preşedinţiei, Iohannis va sublinia importanţa unei cooperări întărite între România şi Franţa pe această temă şi va prezenta viziunea ţării noastre în ceea ce priveşte consolidarea Uniunii Europene, pentru a fi mai eficientă, mai pragmatică, mai sigură, orientată spre rezultate concrete şi mai aproape de cetăţenii europeni, precum şi domeniile concrete pe care ar trebui concentrată acţiunea în acest scop în perioada următoare.

Discuţiile vor viza, de asemenea, securitatea internă a UE, funcţionarea spaţiului Schengen, cooperarea în combaterea terorismului şi în domeniul securităţii, inclusiv în cadrul NATO, în contextul deciziilor Summitului de la Varşovia, evoluţiile din Vecinătatea Estică şi Sudică.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor