Premierul Ungureanu: Sper sa reîntregim salariile în vară, vreau să readuc zâmbetul pe feţele românilor

Primul ministru Mihai Răzvan Ungureanu.
Primul ministru Mihai Răzvan Ungureanu. (www.gov.ro)
Epoch Times România
07.04.2012

Mihai Răzvan Ungureanu a declarat vineri seară într-un interviu acordat lui David Frost de la Al Jazeera că speră ca salariile bugetarilor să fie reîntregite la vară şi a mărturisit că este o prioritate pentru el să readucă zâmbetul pe feţele concetăţenilor săi români.

În cadrul unui duplex Bucureşti-Londra, Ungureanu i-a povestit celebrului jurnalist despre misiunile pe care şi le-a impus ca premier. "Cea mai mare provocare este să menţin ţara pe drumul revenirii economice. Această ţară are un viitor excelent cu condiţia să rămână pe drumul de care v-am vorbit", a subliniat el.

Primul-ministru a fost chestionat de Frost în legătură cu măsurile de austeritate, în special cele care au afectat bugetarii.

"Au fost nişte ani de austeritate care au afectat profund părţi ale societăţii româneşti, majoritatea bugetari. (...) Protestele care au avut loc în legătură cu aceste măsuri mi-a dat şansa să conştientizez existenţa unei oboseli sociale, dar cred că poate fi combătută şi medicamentul este dialogul cu aceste părţi ale societăţii. Acum avem o situaţie mai bună din punct de vedere macroeconomic şi sperăm să readucem salariile bugetarilor la nivelul de acum câţiva ani, aceasta e unul din pariurile mele şi cred că vom reuşi. Încerc şi sper că vom duce acest lucru la îndeplinire undeva în vară", a subliniat primul-ministru.

"Este de asemenea o prioritate a guvernului meu să aduc puţin zâmbet pe feţele concetăţenilor mei, nu doar pentru că este normal să manifeşti compasiune când este vorba de măsuri de austeritate şi consecinţele lor în plan social, dar este şi un semnal bun pentru politicile economice pe care le avem în faţă", a conchis el.

La finalul interviului, Frost şi-a exprimat speranţa că îl va avea pe Ungureanu invitat şi în studiourile Al Jazeera din Londra.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor