Poveşti bizare: Băiatul care este reîncarnarea unui pilot american

James Leininger, în vârstă de 6 ani, pretinde că este reîncarnarea unui soldat american.
James Leininger, în vârstă de 6 ani, pretinde că este reîncarnarea unui soldat american. (www.oddee.com)

Unele istorii depăşesc cu mult nivelul actual de înţelegere al ştiinţei. Astfel de relatări, care sunt verificate doar printr-o serie de coincidenţe, ne pun în faţa unor întrebări de genul: există viaţă după moarte? este posibil ca oamenii să se reîncarneze?

Cu câteva decenii în urmă, James Huston, un pilot de vânătoare al Marinei americane în vârstă de 21 de ani, se afla într-o misiune deaspura Pacificului, atunci când a fost doborât de artileria japoneză. Povestea lui ar fi fost uitată dacă nu ar fi existat James Leininger, un băieţel de numai 6 ani, raportează ABC News.

Destul de mulţi oameni, inclusiv cei care îl cunoşteau pe soldat, sunt de părere că James este pilotul reîncarnat.

Părinţii lui James, Andrea şi Bruce, un cuplu modern extrem de educat, au declarat că era extrem de puţin probabil ca un astfel de scenariu să apară în viaţa lor. Dar, în timp, au devenit convinşi că fiul lor a avut o viaţă anterioară.

De la o vârstă fragedă, James nu s-a jucat cu nimic altceva decât cu avioanele, povestesc părinţii acestuia, dar când avea în jur de 2 ani, avioanele fiului lor iubit au început să-i dea coşmaruri regulate acestuia.

"Îl trezeam pentru că ţipa", a declarat Andrea. Când îl întreba ce visează, băieţelul îi spunea că "un accident de avion care a luat foc".

Andrea a explicat că mama ei a fost prima care a sugerat că James îşi aminteşte o viaţă din trecut. La început, Andrea a povestit că se mira. James se uita doar la programe pentru copii, în niciun caz documentare despre al Doilea Război Mondial sau despre istoria militară.

Dar, odată cu trecerea timpului, Andrea nu ştia ce să mai creadă. Într-un filmuleţ cu James, de când avea 3 ani, se uita la avion ca şi cum ar face o verificare înainte de zbor.

Altă dată, Andrea a povestit că i-a cumpărat un avion de jucărie şi i-a arătat ceea ce părea a fi o bombă în partea inferioară a acestuia. Dar James a corectat-o şi ia spus că acela era rezervorul suplimentar. "N-am mai auzit până acum de un astfel de rezervor", a spus ea. "Nu ştiam ce era acela un "rezervor suplimentar" [n.trad este rezervorul care se arunca odată golit, permiţănd avioanelor din cel de-al doilea Război Mondial să aibă o autonomie mai mare].

Apoi, coşmarurile violente ale lui James s-au agravat. Aveau loc de trei, sau patru ori pe săptămână. Mama lui Andrea i-a sugerat să apeleze la consilierul şi terapeutului Carol Bowman, care susţinea că morţii, uneori, pot să renască.

Cu ajutorul lui Bowman, au început să-l încurajeze pe James să-şi împărtăşească amintirile - şi imediat, spune Andrea, coşmarurile au început să se rărească. De asemenea, James devenea din ce în ce mai articulat privind aparentul său trecut.

Bowman a declarat James este la vârsta în care vieţile anterioare sunt cel mai uşor de amintit. "Ei nu au avut condiţionarea culturală, stratificarea experienţelor în această viaţă, aşa că amintirile "vechi" pot pătrunde mai uşor", a explicat aceasta.

De-a lungul timpului, părinţii lui James au povestit că băiatul a dezvăluit detalii extraordinare despre viaţa fostului pilot de vânătoare James Huston - mai ales înainte de culcare, când era somnolent.

James le-a spus că avionul pe care îl conducea a fost lovit de către japonezi şi s-a prăbuşit. Andrea a precizat că James i-a povestit tatălui său că a zburat cu un Corsair şi apoi i-a spus plin de reproş: "avioanelor ălora li se desumflau roţile mereu".

De fapt, istoricii şi piloţii sunt de acord că pneurile avionului Corsair aveau o mulţime de probleme la aterizare. Dar acesta este un fapt care ar fi putut fi uşor de găsit în cărţi sau la televizor.

James i-a spus de asemenea tatălui său numele ambarcaţiunii după care a decolat - Natoma - şi numele unei persoane cu care a zburat - Jack Larson, fiind unul dintre ele.

După câteva cercetări, Bruce a descoperit că atât Natoma cât şi Jack Larson existaseră. Natoma Bay a fost un mic portavion în Oceanul Pacific, iar Larson locuieşte în Arkansas.

"Nu-mi venea să cred”, a spus Bruce uimit, care a început să caute pe Internet, să cerceteze arhivele militare şi să intervieveze oamenii care au servit la bordul Bay Natoma.

James a descris, de asemenea, modul în care avionul său a suferit o lovitură directă la motor.
Ralph Clarbour, un artilerist aflat într-un avion american care a zburat de pe Bay Natoma, susţine că avionul său a fost chiar lângă cel pilotat de James Huston, în timpul unui raid aproape de Iwo Jima, la 3 martie 1945. Clarbour a povestit că a văzut avionul lui Huston lovit de artileria anti-aeriană. "Aş spune că a fost lovit puternic, chiar în mijlocul motorului", a povestit acesta.

Se pune întrebarea, este James Leininger acelaşi James Huston? Până şi pozele celor doi par să susţină acest lucru.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO08 INGB 0000 9999 0529 5415 deschis la ING Bank pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Știință