Povestea vorbei: Cuiul lui Pepelea

Casa Băniei din Craiova, secţia de Etnografie
Casa Băniei din Craiova, secţia de Etnografie (Epoch Times România)

Pepelea este un îndrăgit personaj popular, sărac, dar vesel şi isteţ. S-ar putea ca numele să aibă legătură cu a (se) păpăli „a (se) strivi; a (se) terciui”, ce ar lămuri oarecum snoava cu cuiul din celebra expresie românească. Totodată, nu este exclus ca acelaşi nume să provină din trac. BABULE „Inspiraţie; Tâlc; De Poveste” (cf. latin. fabula „povestire alegorică scurtă; fabulă”; rom. Babariul – cetate legendară unde se afla Şcoala Solomonarilor).

Într-un basm, după care s-a inspirat şi Vasile Alecsandri pentru piesa de teatru „Sânziana şi Pepelea”, eroul, după mai multe peripeţii, izbuteşte să se însoare cu o domniţă frumoasă foc, în pofida bogaţilor săi rivali.

Cât priveşte celebrul său cui, se spune că Pepelea, de prea multă sărăcie, s-a hotărât să-şi vândă arătoasa casă pe care o moştenise de la părinţi. Zis şi făcut. S-a învoit cu un bogătan din sat, care pusese demult ochii pe casă, să i-o dea, dar cu condiţia să-şi păstreze dreptul asupra unui cui din perete, pe care, zicea Pepelea, îl bătuse acolo un strămoş de-al lui.

Crezând că a dat de un chilipir, bogătanul s-a învoit şi au întărit târgul cu un hrisov. Numai că, încă din prima zi, Pepelea intra în casă de câteva ori, ba să-şi pună căciula în cui, ba să şi-o ia, ba să agaţe o traistă, apoi venea să şi-o ia, şi tot aşa, că i se acrise cumpărătorului.

Într-o zi, flăcăul şi-a pus în cui o desagă plină cu felurite merinde – ceapă, brânză, slănină, usturoi, nişte murături etc. – şi... n-a mai venit. A trecut mai mult de o săptămână şi cei ai casei au simţit o duhoare de-ţi muta nările din loc, aşa că... s-au mutat şi ei într-alt sat, ca să nu-i mai râdă cei care ştiau ce se întâmplase. Şi-uite-aşa a rămas Pepelea şi cu casa şi cu banii luaţi pe ea!