Cum a fost "înfundat" Bogdan Olteanu
alte articole
Jurnalista Ionela Arcan, de la Realitatea TV, a publicat pe contul său de Facebook o serie de extrase din declaraţii date în faţa procurorilor DNA de protagonişti ai dosarului Vîntu-Olteanu.
Din postarea intitulată "Cum a fost "înfundat" Bogdan Olteanu", reiese că afaceristul Sorin Ovidiu Vîntu i-ar fi dat două milioane de euro fostului preşedinte al Camerei Deputaţilor şi lui Călin Popescu Tăriceanu, pentru numirea lui Liviu Mihaiu în funcţia de guvernator al Deltei Dunării.
Declaraţie Sorin Ovidiu Vîntu
"Pe pontonul meu din faţa hotelului Lebăda a avut loc o discuţie între mine şi Bogdan Olteanu, în cadrul căreia i-am cerut să-l numească pe Liviu Mihaiu în funcţia de guvernator al Deltei Dunării. Domnia sa mi-a zis că pentru asta trebuie să îi dau două milioane de euro: un milion pentru sine şi al doilea pentru Tăriceanu, de a cărui semnătură depinde numirea asta. După circa o săptămână i-am transmis lui Eftime Ion suma de 2 milioane de euro cash, iar domnul Liviu Mihaiu a fost numit guvernator al Deltei Dunării."
Declaraţie Ionuţ Eftime, intermediar
"În toamna anului 2008, nu îmi amintesc data, tatăl meu mi-a spus că trebuie să iau legătura cu Ovidiu Ţurcanu, persoana care administra companiile externe controlate de Sorin Ovidiu Vîntu, pentru că trebuie să primesc nişte bani care urmau să ajungă la Bogdan Olteanu. Din câte îmi amintesc, am avut cel puţin o întâlnire cu Ovidiu Ţurcanu, în care am discutat pe acest subiect. (...) În urma acestor discuţii, îmi amintesc că s-au realizat două transferuri de câte un milion de euro fiecare în conturile bancare.
Imediat după primirea banilor, într-un interval nu mai lung de o săptămână, impus de formalităţile bancare necesare, eu am retras banii în numerar şi i-am înmânat lui Bogdan Olteanu. În ambele situaţii, banii au fost daţi la sediul central al Partidului Naţional Liberal din strada Aviatorilor. Bogdan Olteanu mă aştepta în camera respectivă, iar eu lăsam banii şi plecam, fără o altă discuţie. De fiecare dată banii au fost introduşi într-un rucsac sport negru cu galben, pe care l-am recuperat ulterior."
Declaraţie tatăl intermediarului
"În discuţiile pe care le aveam cu Sorin Ovidiu Vîntu (care avea un umor fin), noi îl numeam pe Bogdan Olteanu "cârlionţatul" sau "cel cu părul creţ". Menţionez că Liviu Mihaiu era într-o relaţie de subordonare faţă de Sorin Ovidiu Vîntu şi nu şi-ar fi putut permite să iasă din cuvântul acestuia. (...)
Din discuţiile cu fiul meu (n.red. Ionuţ Eftime) şi dintr-o altă discuţie dintre Vîntu şi Ţurcan, a reieşit că, pentru numirea lui Liviu Mihaiu ca guvernator al Deltei Dunării, Sorin Ovidiu Vîntu i-a dat un milion de euro lui Bogdan Olteanu. În acelaşi timp, l-a ajutat în campania electorală. (...)
În niciun caz Ionuţ, fiul meu, nu şi-ar fi permis să facă altceva decât a dispus Vîntu cu banii trimişi de Ţurcan Octavian. Dacă nu i-ar fi dus banii lui Bogdan Olteanu, este clar că Vîntu ar fi aflat şi ar fi ieşit un scandal imens."
Declaraţie Liviu Mihaiu
"Îmi amintesc că am fost chemat la guvern înainte de numirea mea, unde m-am întâlnit cu premierul Tăriceanu, care mi-a spus că voi fi numit guvernator. Nu îmi amintesc dacă anterior Vîntu mi-a zis că lucrurile s-au aranjat şi că voi fi numit. Având în vedere că Vîntu era megaloman, nu credeam tot ce spunea. Era clar că Vîntu discutase cu factorul politic numirea mea, dar atunci nu mi-am dat seama ce implică acest lucru."