Ponta: Pro România nu intră în jocurile de şantaj dintre PNL şi USR arbitrate de Petrov

Victor Ponta
Victor Ponta (Epoch Times România)

Preşedintele Pro România, Victor Ponta, a reacţionat, luni, după acuzaţiile lansate în direcţia partidului său care, alături de PSD, UDMR şi Minorităţi, a blocat trei proiecte promovate de USR să intre pe ordinea de zi - iniţiativa "Fără penali în funcţii publice", proiectul privind alegerea primarilor în două tururi şi proiectul privind abrogarea recursului compensatoriu.

"Să explicăm / nu există nicio Alianţă PSD - PRO - UDMR - Minorităţi (toţi cei care s-au abţinut azi la vot) / este doar o lecţie pentru USR care, din aroganţă sau din ignoranţă, nu înţeleg să îşi respecte electoratul şi regulile democratice!", a subliniat Ponta pe pagina sa de Facebook.

Fostul premier pretinde că Pro România susţine şi va vota pentru:

1. abrogarea recursului compensatoriu în cazul infracţiunilor de violenţă

2. pentru revenirea la sistemul de alegerea a primarilor din două tururi (aplicabilă însă, cel mai probabil, din 2024)

3. legea care interzice ocuparea funcţiilor publice de către cei condamnaţi penal de un judecător ( nu “penalii” - că acum “penal” este Dan Barna , iar eu care sunt achitat de judecători aştept de câţiva ani scuzele celor care mă făceau “penal”)!

Ponta a precizat că Pro România va vota "aceste proiecte pentru că aşa considerăm că aşteaptă electoratul nostru - nu însă că aşa ne cer sau ne ameninţă Barna şi USR !"

"Azi Dan Barna şi USR au venit cu aceste proiecte ca un şantaj la adresa PNL în războiul lor absurd de ocupare ( prin manipulare) a electoratului de dreapta - oricum proiectele erau blocate la Comisii şi nu pot fi votate până nu au raport - totul a fost doar UN JOC DE IMAGINE / şi PRO România , şi UDMR şi Grupul Minorităţilor le-au dat o mică lecţie : 'nu aveţi majoritate, nu folosiţi voturile noastre ca să vă bateţi cu PNL, nu şantajaţi PNL prin jocuri la Camera Deputaţilor, luptaţi-vă cât vreţi cu PNL dar nu vă bazaţi pe noi pentru asta '!", a adăugat Ponta.

Mai mult, liderul Pro România a mai declarat că "am făcut un pas bun pentru România dând jos Guvernul Dăncilă - Arsene - Baroni PSD (controlat de analfabeţi şi interlopi)" dar că, acum, partidul său "NU va participa la jocurile de şantaj între PNL şi USR arbitrate de Băsescu Petrov - şi nici NU vom vota niciodată ceva de frică sau sub presiune (am rezistat la presiunea şi ameninţările lui Dragnea şi Dăncilă , PNL şi USR încearcă acum să se comporte la fel dar sunt doar caraghioşi)!"

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne