PNL anunţă moţiune de cenzură dacă Guvernul adoptă ordonanţele graţierii şi modificării Codului Penal

În cazul în care Guvernul Grindeanu va adopta cele două ordonanţe „pentru satisfacerea demersurilor unui grup clientelar din PSD şi pentru albirea preşedintelui PSD” PNL va iniţia în "secunda doi" moţiune de cenzură, anunţă Turcan.
Raluca Turcan (prim-vicepreşedintele PNL),
Raluca Turcan (prim-vicepreşedintele PNL), (Florin Chirila/Epoch Times)

Preşedintele PNL, Raluca Turcan, a anunţat, joi, că formaţiunea sa a decis depunerea unei moţiuni de cenzură împotriva Guvernului pe cele două ordonanţe privind graţierea şi modificarea Codului Penal, "în secunda doi" în care cabinetul Grindeanu le va adopta.

„Azi PNL a decis depunerea unei moţiuni de cenzură împotriva Guvernului pe cele două ordonanţe privind graţierea şi modificarea Codului Penal. Vom face lucrul acesta în secunda doi în care Guvernul va emite aceste ordonanţe”, a declarat Turcan, la Palatul Parlamentului.

Ea a precizat că PNL a luat această decizie pe motiv că cele două ordonanţe nu fac parte din programul de guvernare cu care PSD şi guvernul a fost învestit.

„PNL a luat această decizie pentru că aceste două ordonanţe nu fac parte din programul de guvernare cu care PSD şi Guvernul PSD a fost învestit. În perioada campaniei electorale nu s-a vorbit nicio secundă despre graţiere şi modificarea Codului Penal. În audierile miniştrilor, în prezentarea programului de guvernare nu s-a discutat despre graţiere şi modificarea Codului Penal. Acestea sunt două demersuri orientate spre satisfacerea demersurilor unui grup clientelar din PSD şi de asemenea pentru albirea preşedintelui PSD, dl Liviu Dragnea”, a adăugat Turcan, atrăgând atenţia că Dragnea şi compania deplâng situaţia din penitenciare însă în bugetul de stat nu au prins bani pentru îmbunătăţirea condiţiilor din închisori.

Preşedintele PNL a mai apreciat că iniţiativa Guvernului de a pune înaintea bugetului de stat ordonanţe privind graţierea şi modificarea Codului Penal pentru clientela politică arată că de fapt acest Executiv nu este preocupat de problemele reale pe care le-a clamat în campania electorală, ci de interesele celor care gravitează în jurul grupului de decizie.

Turcan a mai precizat că, în paralel, pentru că situaţia din penitenciare este una care ridică probleme şi îngrijorează cu privire la respectarea drepturilor omului, PNL va propune organizarea unei comisii parlamentare care să verifice situaţia din penitenciare, iar la discutarea bugetului va propune amendamente pentru dublarea banilor alocaţi pentru norma de hrană a deţinuţilor, alocarea de fonduri pentru brăţări electronice, pentru investiţii în penitenciare şi angajarea a încă 500 de persoane în sistemul de probaţiune.

Preşedintele PNL a reconfirmat şi că va susţine moţiunea simplă pe justiţie pe care o va depune USR, precizând că liberalii au discutat cu reprezentanţii acestui partid în vederea susţinerii moţiunii de cenzură.

Declaraţiile integrale ale Ralucăi Ţurcan pot fi urmărite în înregistrarea video.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO08 INGB 0000 9999 0529 5415 deschis la ING Bank pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne