Pleşu: S-a umplut lumea presei scrise şi a televiziunilor de vedete fudule
Ecranele televizoarelor şi presa scrisă s-au umplut de gazetari care devin profeţi, exponenţi infailibili ai adevărului şi dreptăţii, constructori de ficţiuni conspiraţioniste, predicatori umezi sau indignaţi etc., remarcă Andrei Pleşu, simţindu-se agresat de "dădăceala" fără fundament a noilor exponenţi ai presei.
Andrei Pleşu (Florin Chiriă)
Asistăm la un glisaj spectaculos al meseriilor: chirurgi care se fac primari, actori care devin lideri naţionali experţi în ”meandrele” ideologiei patriotice, critici literari care devin ”analişti politici” etc., atrage atenţia Andrei Pleşu, într-un articol publicat pe blogurile Adevărul, remarcând că şi jurnalismul a ajuns "o meserie fără frontiere", gazetarii cunoscând o autoritate fără precedent, ceea ce le conferă o iradiere publică pe care pregătirea şi înzestrările lor nu o susţin întotdeauna.
"S-a umplut lumea presei scrise şi a televiziunilor de vedete fudule, care se socotesc îndreptăţite - uneori candid - să facă dirigenţie cu musafirii lor de prin platouri şi cu noi, cititori şi telespectatori cuminţi, ”condamnaţi” să le suportăm dăscăleala. Evident că sunt şi ei oameni, că, deci, au dreptul să aibă păreri şi să le împărtăşească, dar, pe de altă parte, nu poţi da pe mîna oricui, a oricărei verişoare simpatice, a oricărui unchi sfătos, a oricărui vecin de palier, un microfon, o cameră de luat vederi şi un amplu timp de emisie", scrie Pleşu, reamintind ca rolul jurnaliştilor nu este să îndoctrineze sau să vândă publicului opţiunile lor, ci să-i ajute pe cei care-i citesc/urmăresc, să gîndească pe cont propriu, pe baza informaţiei livrate de ei.
"Fapt e că am obosit să fiu agresat de performanţa ubicuă a unor inşi care se cred datori şi pregătiţi să mă lumineze cu forţa. Îi rog, prieteneşte, să mă (ne) lase în pace! Să nu-şi mai înceapă emisiunile cu ţanţoşe conferinţe introductive, în timp ce invitaţii aşteaptă, pe margine, să le vină rîndul. Să nu mai invite la emisiunile lor doar personaje de aceeaşi părere cu ei. Iar dacă vreunul e de altă părere să nu-l execute propagandistic, în cor cu ceilalţi ”comilitoni”. În general, să o lase mai încet cu expunerea convingerilor proprii, căci rolul lor nu e să mă îndoctrineze, sau să-mi vîndă opţiunile lor, ci să mă ajute să gîndesc pe cont propriu, pe baza informaţiei livrate de ei. Nu-mi plac nici cei care se joacă lacrimogen în zona ”sufleţelului”, alegînd subiecte de telenovelă cu transparent substrat politic (anti-Cioloş, sau anti-Soros, sau anti-Bruxelles, sau anti-americani, sau anti-străini, sau anti-”ai lor” şi pro- ”ai noştri”). În fond, nu înţeleg de unde îşi iau unii şi alţii dreptul de a mă dădăci", adaugă scriitorul.
Articolul integral poate fi citit aici
