Pleşu, ironic: Cioloş, "ghinionul" României! Nu ca Ponta, al cărui program politic e să ne ţină veseli în eternitate

Dacian Cioloş, Laura Codruţa Kovesi, Mircea Dumitru, Raluca Prună, Vlad Voiculescu sau Dragoş Pîslaru sunt câţiva dintre cei care încearcă să facă ceva bun în ţara asta, însă asta "deranjează", aşa că ei trebuie "aspru pedepsiţi", a atras atenţia Andrei Pleşu.
Andrei Pleşu
Andrei Pleşu (Florin Chiriă)

"Ţărişoara" se străduieşte să confirme, de câte ori se iveşte ocazia, că, pe la noi, cum încearcă cineva să facă ceva bun, este aspru pedepsit, iar cazurile Mircea Dumitru, Raluca Prună, Vlad Voiculescu, Dragoş Pîslaru, Dacian Cioloş sau Laura Codruţa Kovesi sunt elocvente în acest sens, a opinat Andrei Pleşu, într-un articol publicat luni în secţiunea de bloguri a publicaţiei Adevărul.

"Iată cazul dlui Mircea Dumitru. A fost, cîţiva ani, rector al Universităţii Bucureşti. A fost numit ministru cu trei luni în urmă. Nimeni nu s-a interesat de "dosarul" lui. Trebuia, mai întîi, să vedem dacă e băiat cuminte. N-a fost! A dat iama în plagiatori, a cerut ca directorii de şcoli să fie numiţi prin concurs (cum adică?!), carevasăzică trebuie să-i arătăm pisica. Şi i-am arătat-o: i-am găsit un trecut de turnător. CNSAS s-a pronunţat încă din 2007 asupra chestiunii, livrînd o adeverinţă de necolaborare. Nu contează, mai săpăm! A, putem avea, în parlamentul ţării, nu informatori, ci foşti ofiţeri de informaţii (îi ţineţi minte pe Ristea Priboi şi pe Ilie Merce?).

Dacă am scormoni în trecutul tuturor figurilor noastre publice (parlamentari sau miniştri), am avea mari surprize. Dar nu toţi ne deranjează. Cînd însă Mircea Dumitru ne deranjează, amenda vine prompt. Las' că nu ştie nici nemţeşte, deşi pretinde că a tradus Wittgenstein (deunăzi, un gazetar revoltat credea că era vorba de Heidegger...). Omul a dat toate explicaţiile necesare (traducerea a fost un lucru de echipă, alături de Mircea Flonta şi de Adrian Paul Iliescu). Nu contează. Sîntem "riguroşi", chiar dacă nu ne pricepem. (...) Dar aici nu de "exigenţă" e vorba, ci de parapon, amestecat cu ignoranţă", a declarat, ironic, Andrei Pleşu.

Însă cazul lui Mircea Dumitru nu este nici pe departe unul singular. Potrivit scriitorului, în aceeaşi situaţie sunt şi ministrul Justiţiei, Raluca Prună, ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, ministrul Muncii, Dragoş Pîslaru, premierul Dacian Cioloş sau şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi.

"Nici doamna ministru Prună, de la Justiţie, nu ne prea place. Dar ia să ne ocupăm de familia dînsei. Tatăl, dl Prună, n-a fost cumva ambasador prin ţările arabe (ştia araba!)? Aha! Ceva e putred! Dar, în acest caz, n-ar fi fair, să umblăm niţeluş şi pe la rudele tuturor vedetelor noastre politice (părinţi, fraţi, veri şi cumnaţi)? Ce erau taţii cîtorva foşti premieri? Sau socrii? Sau vreo mătuşă? Că doar n-or fi toţi copii de plugari sau victime ale Securităţii! Iar, dacă nu găsim nimic compromiţător în CV-ul şi în arborele genealogic al celor care păcătuiesc prin exces de zel, putem să-i trecem la sorosişti, masoni, sau "acoperiţi" ai Bruxelles-ului, trimişi să ne nenorocească. Dovada: Vlad Voiculescu, de la Sănătate, nu e nici el în regulă. Nici Dragoş Pîslaru, de la Muncă.

De Cioloş nu mai vorbim. E ghinionul României! Nu ca Ponta, al cărui program politic e să ne ţină veseli în eternitate... Cât despre Laura Codruţa Kovesi, a se slăbi! A demascat-o unu` Ghiţă (îmi spune şi mie cineva cine e, de fapt, băiatul ăsta?). O băgăm la plagiatori! Numai madam Andronescu o mai poate scăpa! Să fiu bine înţeles: dacă plagiatul doamnei Kovesi se va dovedi real, voi fi cel dintâi care să calific comportamentul ei drept lamentabil şi să-i cer demisia. Dar e totuşi ciudat cum de s-a spart „buba” de-abia acum...", a continuat Andrei Pleşu.

Pentru a citi integral articolul intraţi aici.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO08 INGB 0000 9999 0529 5415 deschis la ING Bank pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne