Pleşu: Preferăm patriotismul batistei pe ţambal. Suntem fete mari, sarea pământului, zâna zânelor

Pentru unii, a-ţi iubi ţara nu înseamnă a semnala deficienţele existente şi a te strădui să le tratezi, ci a le minimaliza sau, "şi mai bine, a contesta, vitejeşte, eroic, strămoşeşte, orice 'aşa-zisă' deficienţă", a tras atenţia, ironic, Andrei Pleşu.
Andrei Pleşu
Andrei Pleşu (Florin Chirilă)

Ne indispune patriotismul lucid, ofensiv, lucrător, reparator, critic, dar preferăm în schimb patriotismul de camuflaj, patriotismul batistei pe ţambal, a remarcat Andrei Pleşu, într-un articol publicat în secţiunea de bloguri a publicaţiei Adevărul, intitulat "Patriotismul ca misiune de camuflaj".

Pe vremea comunismului, ofiţerii de securitate i-au interzis lui Pleşu să se întâlnească cu străini pentru că avea obiceiul să bombăne: "ba că se cam dărîma biserici, ba că se cam distrug sate şi monumente de patrimoniu, mă rog, tot felul de asemenea critici injuste, de natură să ne "ciobească" imaginea. Or "rufele trebuie spălate în familie".

"Şi, în fond, situaţia de la noi e excelentă (e drept, cu unele, mici, lipsuri), iar viitorul nostru e luminos. Patriotismul înseamnă să bagi dificultăţile sub preş, să lupţi împotriva "calomniilor" duşmănoase prin minciună triumfalistă, să arăţi tuturor, ca un activist responsabil, că sîntem mult mai buni decît cred ei, că, oricum, sîntem mult mai buni decît alţii, dacă nu chiar cei mai buni de pe mapamond! E ceea ce numeam pe atunci (şi aş numi şi acum) patriotism de camuflaj", a precizat Pleşu.

Scriitorul remarcă, ironic, că a-ţi iubi ţara, pentru unii, nu înseamnă a semnala deficienţele existente şi a te strădui să le tratezi, ci a minimaliza orice deficienţă, oricât de evidentă, sau, şi mai bine, a contesta, vitejeşte, eroic, strămoşeşte, orice "aşa-zisă" deficienţă.

"Sîntem, pe toate planurile, fete mari, sarea pămîntului, zîna zînelor. Cine nu recunoaşte aceste orbitoare calităţi e trădător, pion al "agenturilor", venetic, pus să ciopîrţească pămîntul străbun. Odată stabilite aceste "adevăruri", putem aţipi liniştiţi. Totul e minunat, "în cea mai bună dintre lumile posibile". Nu mai avem nimic de făcut: doar să ducem "pe culmi" "mîndria de a fi român"!", a adăugat Pleşu.

Pentru a citi integral articolul intraţi aici.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne