Liiceanu: Băsescu a devenit anti-Băsescu. Poate fi regăsit astăzi alături de cele mai sinistre figuri politice

Ceea ce s-a întâmplat după ce Traian Băsescu a coborât treptele puterii, ţine de misterioasele abisuri ale firii omeneşti. Scara pe care a urcat, pentru a o coborî apoi pe cealaltă parte, pare desprinsă dintr-un basm populat de obiecte fermecate: ea i-a retras la coborâre tot ce-i dăduse la urcare, a opinat Gabriel Liiceanu.
Gabriel Liiceanu
Gabriel Liiceanu (Eugen Horoiu/Epoch Times)

Deşi nu regretă nici până în ziua de astăzi creditul pe care i l-a dat lui Traian Băsescu pentru cele două mandate ale sale, filozoful Gabriel Liiceanu susţine, într-un articol publicat în Contributors, că, odată ce a coborât treptele puterii, fostul preşedinte a redevenit ceea ce pesemne fusese înainte de a începe urcuşul: un contorsionist, dar nu unul de rând.

„L-am auzit cândva pe domnul Băsescu – era în vremea primului său mandat ca preşedinte al României – spunând: "M-am schimbat cu fiecare treaptă pe care am urcat-o pe scara puterii. Gradul meu de răspundere este acum altul decât cel pe care-l aveam înainte de a deveni preşedinte al ţării". Şi l-am crezut. Dar nu "pe cuvânt", ci în virtutea unor gesturi pe care le-a făcut ca om de stat. (...)

Creditul pe care i l-am dat preşedintelui Traian Băsescu pentru cele două mandate ale sale nu-l regret nici astăzi. Angajând România pe o traiectorie occidentală şi activând primul, după 15 ani de corupţie bine instalată, justiţia ţării, el m-a slujit. S-a înconjurat cu consilieri de primă mână şi de la numirile pe care le-a făcut în punctele-cheie ale justiţiei (Macovei, Morar, Kovesi) a început totul. A reparat cât se putea repara din dezastrul pe care l-au lăsat în urmă, mafiotizând sălbatic ţara, preşedinţia lui Ion Iliescu şi guvernarea lui Adrian Năstase”, a scris Liiceanu, în articolul intitulat „Scara fermecată a lui Traian Băsescu”.

Dar, potrivit filozofului, ceea ce s-a întâmplat apoi, după ce Traian Băsescu a coborât treptele puterii, ţine de misterioasele abisuri ale firii omeneşti. Deşi recunoaşte că, în toţi aceşti ani din urmă, puşi sub teascul vremurilor, nu puţini oameni din jurul său l-au stupefiat prin nebănuitele lor schimbări la faţă, Liiceanu a subliniat că niciunul dintre ei nu a făcut-o însă atât de mult ca fostul preşedinte al ţării.

„Căci scara pe care Traian Băsescu a urcat, pentru a o coborî apoi pe cealaltă parte, pare desprinsă astăzi dintr-un basm populat de obiecte fermecate: ea i-a retras la coborâre tot ce-i dăduse la urcare. Odată ajuns jos, la picioarele scării, Traian Băsescu a redevenit ceea ce pesemne fusese înainte de a începe urcuşul: un contorsionist. Dar nu unul de rând. Pierzând pârghiile puterii, care-i dăduseră alura omului de stat, Traian Băsescu a reîmbrăcat uniforma politicianului care se lasă străbătut de frisonul luptei deîndată ce simte mirosul mocirlei.

Sau poate nu se gândise niciodată că justiţia pe care o activase se va întoarce cândva asupra celor din jurul lui? Cert e că, asemeni acelui personaj din mitologia greacă, a început să-şi devoreze copiii. Oricum, pare că „cineva” care stătea la pândă în el i-a tras soclul de sub picioare şi că, dintr-odată, magia s-a destrămat. Băsescu a devenit anti-Băsescu. Viaţa lui care căpătase contur ca întreg, care se strânsese ca într-un vârf de lance în punctul de culminaţie al destinului lui, s-a fărâmiţat în mii de cioburi, dispărând definitiv din câmpul privirii noastre (...)”, a opinat Liiceanu.

Cel care în noiembrie 2006 citise în Parlament discursul de condamnare a comunismului fără să se lase intimidat de huiduielile huliganilor lui Vadim Tudor, cel care trecuse prin două destituiri înfruntând singur chipurile schimonosite de ură ale celor 322 de parlamentari, cel care declarase că între fratele lui şi justiţie alege justiţia poate fi regăsit astăzi, a continuat filozoful, alături de cele mai sinistre figuri din peisajul nostru politic, contestând cot la cot cu ei DNA-ul şi deplângând distrugerea de către justiţie a "marilor oameni de afaceri români", adică, nici mai mult nici mai puţin, decât pe cea a ofiţerilor sub acoperire din vremea lui Ceauşescu.

„Acelaşi om care vorbea cândva de "slugile plătite de la televiziunile mogulilor" (pe care acum le frecventează) îi numeşte astăzi pe ziariştii care, mânaţi de un crez, l-au sprijinit în clipele grele ale mandatelor lui, "lingăi de bună voie". Pe scurt, îl vedem aproape seară de seară făcând zob cu fiecare apariţie în public toate valorile care păreau că, slujindu-le, l-au transfigurat”, a punctat Liiceanu.

Pentru a citi articolul integral intraţi aici.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO08 INGB 0000 9999 0529 5415 deschis la ING Bank pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne