Pentagonul plănuieşte să testeze o rachetă de croazieră interzisă de Tratatul INF

(Getty Images)

Pentagonul plănuieşte ca în această vară să testeze o rachetă de croazieră cu lansare terestră de tipul celor care au fost interzise timp de trei decenii de Tratatul Forţelor Nucleare cu Rază Intermediară (INF), potrivit unor rapoarte media din SUA.

“Vom testa o rachetă de croazieră cu lansare terestră în luna august”, a afirmat un oficial de rang înalt din domeniul apărării, cu condiţia anonimatului, fiind citat miercuri de Reuters.

Oficiali ai Pentagonului au discutat cu un grup mic de reporteri cu condiţia să nu fie numiţi, potrivit RFE/RL.

În 2 februarie, SUA a lansat procesul de retragere din Tratatul INF, ce va dura şase luni, după ce Washingtonul şi NATO au acuzat în repetate rânduri Rusia că a încălcat acordul prin dezvoltarea rachetei de croazieră 9M729, cunoscută şi sub numele de SSC-8.

Rusia, care a negat acuzaţiile, a afirmat la rândul ei că se retrage din INF, tratat care a interzis ambelor ţări să dezvolte, să producă şi să desfăşoare rachete de croazieră sau balistice cu lansare terestră şi cu rază de acţiune cuprinse între 500 km şi 5.500 km.

Când a anunţat că SUA se va retrage din Tratatul INF, preşedintele american Donald Trump a afirmat că armata SUA va avansa cu o replică militară la presupusele încălcări ruseşti ale prevederilor acordului.

Racheta de croazieră americană, ce va fi testată în luna august, va avea o rază de acţiune de 1.000 km, a citat Reuters un oficial al Pentagonului.

Dacă testul va reuşi, racheta ar putea fi pusă în funcţiune în aproximativ 18 luni, a adăugat oficialul.

Acelaşi oficial a precizat că Pentagonul ar putea plănui în luna noiembrie un test pentru o rachetă balistică cu rază intermediară.

Associated Press a citat un oficial declarând că cea de-a doua rachetă va avea o rază de acţiune cuprinsă între 3.000 km şi 4.000 km. Însă el a precizat că racheta respectivă nu va fi pregătită să fie desfăşurată timp de cel puţin cinci ani.

În plus, oficiali ai Pentagonului au declarat reporterilor că aliaţii din Europa şi Asia încă nu au fost consultaţi în legătură cu testele planificate sau dacă rachetele vor fi staţionate pe teritoriul lor.

Un oficial a susţinut că racheta balistică cu rază intermediară ar putea fi desfăşurată în Guam, un teritoriu american suficient de aproape de China sau Rusia pentru a fi considerată o ameninţare.