PAS cere Ministerului Educaţiei al RM mai puţine discipline de studiu la liceu

Membrii Partidului Acţiune şi Solidaritate afirmă că privarea de posibilitatea de a-şi alege disciplinele pe care vor să le studieze ar demotiva elevii din RM şi ar face imposibilă aprofundarea studiului academic.
Ştefan Sârbu
16.11.2017

alte articole

Reprezentanţii PAS în timpul conferinţei de presă 16.11.2017
Reprezentanţii PAS în timpul conferinţei de presă 16.11.2017 (unpaspentru.md)
Ştefan Sârbu
16.11.2017

Reprezentanţii Partidului Acţiune şi Solidaritate (PAS) în cadrul conferinţei de presă de joi, dedicate lansării campaniei ”Flexit”, au menţionat că privarea de posibilitatea de a-şi alege disciplinele pe care vor să le studieze ar demotiva elevii din R. Moldova şi ar face imposibilă aprofundarea studiului academic. Numărul de discipline obligatorii studiate actualmente în liceu ar fi excesiv, în comparaţie cu majoritatea statelor europene.

”În Marea Britanie elevii studiază doar 3-5 discipline obligatorii în ultimii doi ani de liceu, iar în Germania, Olanda, Danemarca, Suedia, Norvegia elevii aleg 6-7 discipline de studii în ultimii doi ani de instruire preuniversitară. Totodată, numărul de ore alocate pentru clasele XI-XII în Republica Moldova (2000-2135) depăşeşte cu mult numărul orelor alocate în statele menţionate anterior (1400-1700)”, au adăugat reprezentanţii formaţiunii politice, care au amintit că în R. Moldova există o experienţă de succes în acest domeniu – planul de învăţământ experimentat în perioada 2013-2015 de către Liceul Academiei de Ştiinţe a Moldovei (AŞM), în cadrul căruia elevii au putut alege 7-8 discipline de studiu.

Liliana Nicolaescu-Onofrei, vicepreşedinte PAS, a notat că, la finele anului de studii 2015-2016, existau premise serioase pentru ca acest plan de învăţământ să fie propus ca opţiune, pentru implementare în sistemul educaţional din R. Moldova însă după plecarea din minister a echipei conduse de Maia Sandu, Ministerul Educaţiei a emis o dispoziţie prin care a interzis implementarea inovaţiei.

Dan Perciun, preşedinte al PAS Youth, a subliniat faptul că acţiunile anunţate vin pentru a pune presiune pe Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării a RM, în vederea ducerii la bun sfârşit a iniţiativei. „Suntem cu ochii pe Minister pentru ca această reformă este mult prea importantă pentru a fi compromisă.”

Campania ”Flexit” este axată pe promovarea ideii de flexibilizare şi simplificare a programului de studii pentru elevii din învăţământul general, prin adoptarea unui plan de învăţământ de alternativă care ar propune mai puţine discipline de studiu la liceu, în comparaţie cu cele 11-13 discipline obligatorii din Planul-cadru actual, aprobat de Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării. Campania se va desfăşura în perioada noiembrie – decembrie a.c.. Potrivit membrilor PAS, se vor strânge semnături în vederea susţinerii iniţiativei, va avea loc o discuţie panel, o dezbatere şi un flashmob.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor