Participarea la reconstituirea unei bătălii, o metodă inedită de a descoperi istoria (Interviu, partea I)

Fenomenul reconstituirii bătăliilor istorice datează încă din perioada Imperiului Roman, şi era o metodă prin care erau recreate bătălii faimoase în amfiteatrele romane, ca formă de spectacol. În Evul Mediu acestea au luat forma turnirurilor cu tematică istorică a Romei antice. Din secolul al XIX-lea, punerea în scenă a unor astfel de evenimente a început să fie o practică populară în multe ţări, printre care Marea Britanie, unde purta denumirea de reenactement istoric, conform Wikipedia.

Termenul descrie punerea în scenă a războaielor celebre prin reconstituirea vechilor aşezări la scara reală, reproducerea cât mai fidelă a obiectelor din acea vreme utilizând exclusiv metodele acelor timpuri. Reenactment-ul a luat fiinţă în 1961 în Statele Unite, când au fost înscenate prima dată lupte din Războiul Civil, apoi, în 1976-1977 când au fost înscenate lupte din Revoluţia americană, la serbarea bicentenarului.

Reenactmentul modern a fost practicat şi în Franţa, în prima jumătate a anilor ’70, cu ocazia aniversării a trei decenii de la debarcarea în Normandia. Ulterior acest hobby, a cărui principală valenţă este educaţională, a fost preluat de Europa şi apoi de alte ţări, de la Portugalia până la Rusia, potrivit aceleiaşi surse.

Deşi acest fenomen nu este atât de cunoscut în România, există şi în ţara noastră organizaţii care se ocupă cu astfel de evenimente. Una dintre aceasta este Asociaţia 6 Dorobanţi care, prin activităţile pe care le desfăşoară îşi propune să crească interesul oamenilor, dar în special al tinerilor pentru tradiţiile ostăşeşti de altădată.

Despre această metodă inedită, realistă şi interactivă de a învăţa istorie, un reporter Epoch Times a stat de vorbă cu dr. Adrian-Silvan Ionescu, preşedintele Asociaţiei 6 Dorobanţi şi Director al Institutului de Istoria Artei "G. Oprescu", care a povestit pentru publicaţia noastră despre felul în care a apărut organizaţia pe care o conduce,scopul acesteia şi, nu în ultimul rând despre importanţa existenţei fenomenului de punere în scenă a bătăliilor istorice ca metodă de cunoaştere a tradiţiilor militare şi a istoriei în general.

Prin urmare, Asociaţia îşi propune să promoveze tradiţiilor militare româneşti, în special ale Regimentului 6 Dorobanţi "Mihai Viteazul" (1872-1947), fiind implicată direct în organizarea şi participarea la reconstituiri şi demonstraţii cu caracter istorico-militar.

Scopul principal al organizaţiei neguvernamentale este acela de educare a publicului, şi mai ales a tinerii generaţii, în spiritul respectului faţă de tradiţiile militare româneşti, de cunoaştere a momentelor importante ale istoriei naţionale şi universale, a aspectelor cotidiene ale vieţii ostăşeşti, omagierii militarilor şi civililor care în momente dramatice ale istoriei şi-au făcut datoria faţă de patrie, potrivit site-ului oficial.

Epoch Times prezintă cititorilor noştri prima parte a interviului cu dr. Adrian-Silvan Ionescu, preşedintele Asociaţiei 6 Dorobanţi.

Reporter Epoch Times: Ce ne puteţi spune despre Asociaţia 6 Dorobanţi, precum scopul şi obiectivele acesteia, anul înfiinţării şi cui se adresează?

Dr. Adrian-Silvan Ionescu: A fost fondată în 2004 de câţiva pasionaţi de istorie militară. Scopul este de a ţine treze tradiţiile militare ale Patriei şi de a întări sentimentele patriotice în spiritul generaţiilor tinere. Este deschisă tuturor acelora care iubesc istoria şi doresc să experimenteze viaţa de campanie din veacuri trecute. La începuturi, ne propusesem să reconstituim exclusiv istoria naţională: Războiul de Independenţă, Primul şi Al Doilea Război Mondial. Ulterior ne-am apropiat şi de alte perioade istorice spectaculoase precum epopeea napoleoniană, din 2007 şi, din 2011, de Războiul Civil american pentru că, în ambele conflicte de proporţii, au participat şi români.

Cât de cunoscut este fenomentul de reenactment în România şi cât de interesaţi sunt tinerii şi cetăţenii români de aspectele acestui fenomen, de tradiţiile ostăşeşti?

Nu prea este cunoscut pentru că nici nu sunt prea multe grupuri care să practice reînscenarea: la Cluj este o asociaţie „Terra Dacica Aeterna” care reconstituie antichitatea, campanile romanilor în Dacia. La Oradea se află asociaţia „Datina străbună” care are ca interes perioada 1848 şi Războiul cel Mare; în zona secuiască există un grup de husari orientat tot spre perioada 1848-49.

La începuturile activităţii noastre ne-am lovit de impermeabilitatea celor din jur, chiar a colegilor direcţi, la ceea ce făceam. Din păcate, cu foarte mici excepţii, continuăm să fim o ţară de gospodine şi de salariaţi cu pasiuni limitate la telenovele, fotbal, table şi bere cu prietenii, duminica după-amiaza.

Când am fost prima dată peste hotare, în 2004, cu un grup restrâns de „infanterişti de duminică” pentru a participa la Komarom, la o reconstituire ocazionată de împlinirea a 90 de ani de la declanşarea Războiului cel Mare, la întoarcere, am fost întrebaţi de câţiva muzeografi, nu cum a fost acolo şi cum ne-am prezentat – cum a fost botezul focului, cu alte cuvinte (aşa cum aş fi întrebat eu dacă eram în locul lor), ci altceva, de genul „Cine a plătit deplasarea şi diurna?”. Iar când au aflat că noi acoperisem toate cheltuielile s-au mirat foarte mult: „Dar, atunci, de ce v-aţi dus?” Era, evident, rândul meu să mă mir că pun o asemenea întrebare, mai ales că aveam aceeaşi specialitate şi - presupusesem eu, cu naivitatea ce mă caracterizează - aceleaşi idealuri culturale şi culturalizatoare. Ei nu ne puteau înţelege pasiunea!

Personal fac eforturi susţinute de a aduce la cunoştinţa publicului, prin articole şi interviuri în presa scrisă sau audio-vizuală evenimentele pe care le pregătim sau la care am participat peste hotare. Unul dintre camarazii noştri mai tineri – care mi-a fost şi student, de altfel, acum vreo 10-15 ani , absolvind Secţia Foto-Video a Universităţii Naţionale de Arte – Bogdan Iorga, un talentat operator şi fotograf, a realizat câteva filme documentar-artistice-umoristice despre activitatea noastră de reînscenare a vieţii cazone. Un clip al său cu acelaşi subiect este rulat adesea pe monitoarele din staţiile de metrou.

Latura educativă primează. Ea uşurează înţelegerea istoriei evenimenţiale şi lectura tomurilor de specialitate prin cunoaşterea până la palpabilitate a vieţii de ostaş

Interes există, dar în special din poziţia de spectator, nu de participant direct, de experimentator, iar aceasta se poate dovedi prin afluxul de public la Zilele Muzeului Militar Naţional sau la Festivalul istoric-academic „În numele trandafirului ” de la Râşnov, ce se ţine, începând din 2009, în ultimul week-end din luna august.

Noi am fost iniţiatorii şi organizatorii acestui festival internaţional şi am găsit acolo întregul sprijin al autorităţilor locale. Domnul Primar Adrian Ioan Veştea a fost atât de captivat de manifestările programate încât şi-a comandat o uniformă de autoritate civilă din secolul XIX pe care o poartă nu numai în timpul evenimentelor – când urbea sa este „sub ocupaţie militară” – ci şi cu alte ocazii, ca ofiţer al stării civile sau la diverse ceremonii. Iar domnul Nicolae Pepene, directorul Muzeului Cetatea Râşnov şi al Direcţiei pentru Cultură a primăriei locale poartă o uniformă de locotenent de infanterie din Primul Război Mondial. Ambii au fost distinşi cu Medalia Tradiţie Militară, instituită de organizaţia noastră spre a răsplăti pe cei ce s-au remarcat în activitatea de reconstituire istorică. Iar ca răspuns la gestul nostru, camarazii bulgari, cehi sau austrieci ne-au oferit, la rândul lor, o serie de medalii şi cruci comemorative, în cadrul unor solemnităţi memorabile.

Cât de dezvoltată este latura educativă a metodei realiste a reenactmentului?

Latura educativă primează. Ea uşurează înţelegerea istoriei evenimenţiale şi lectura tomurilor de specialitate prin cunoaşterea până la palpabilitate a vieţii de ostaş. De mai multe ori am organizat ceremonii militare cu ocazia unor lansări de carte sau deschiderea unor expoziţii.
De pildă, la lansarea cărţii mele "Modă şi societate urbană în România epocii moderne", am avut un mic grup îmbrăcat mai pestriţ, ce-i drept, atât în uniforme militare sau civile (dorobanţ, valet, prefect de poliţie) cât şi în straie fanariote (arnăut, ciubucciu, târgoveaţă).

Apoi, pentru "Regina Maria şi America", am avut o secţiune de infanterişti, în uniforme model 1916, care au dat onorul în memoria Suveranei. Atât la debutul lucrărilor Conferinţei Internaţionale Szathmari, pionier al fotografiei cât şi la vernisajul expoziţiei dedicată bicentenarului aceluiaşi mare artist - Carol Popp de Szathmari, pictor şi fotograf – s-au făcut parade militare şi prezentări de arme în parcul Academiei Române sau în acela al Palatului Cotroceni. Aceasta a dat culoare şi a contribuit la succesul manifestărilor îndulcind tonul poate prea academic al unora dintre comunicări sau dintre discursuri. Publicul privea cu interes la dorobanţii, artileriştii sau jandarmii călare din componenţa unităţii şi-i recunoştea în operele de pe simeză. Prin această metodă se poate face educaţie, în cazul de faţă, vizuală.

Ce războaie sau bătalii celebre au fost puse în scenă de către Asociaţia dumneavoastră?

Lupta de la Fundata, prima localitate ocupată de trupele româneşti în Războiul cel Mare, luptele de pe crestele Carpaţilor la Râşnov, Bătălia de la Argeş, din 1916, scene din Războiul de Independenţă.

Ce susţinere aveţi din partea Ministerului Educaţiei, a Ministerului Apărării Naţionale, alte ministere sau vreo susţinere politică în privinţa dezvoltării fenomenului de reconstituire a războaielor şi bătăliilor istorice?

Niciuna. E drept, nici nu căutăm pentru că dorim să ne păstrăm independenţa. Iar „susţinerea politică” este de evitat cât mai mult pentru că ne-am pierde libertatea şi am fi folosiţi în scopuri propagandistice, de partid. Am avut colaborări foarte bune cu Primăria Sectorului 2 al Capitalei şi cu Primăriile din Râşnov, din Fundata, Arad şi Caransebeş.

Să vă relatez ceva legat de o eventuală „susţinere” din partea celor în drept. În 2005 am fost pentru prima dată în Bulgaria, pentru a participa, în luna august, la reconstituirea bătăliei din Pasul Şipka, pe crestele Balcanilor. Acolo nu participaseră trupe române ci se confruntaseră doar ruşii şi bulgarii cu armata otomană, în 1877. Am mers doar ca observatori şi am fost foarte bine primiţi, cimentând din acel moment nişte relaţii admirabile de colaborare cu Societatea Naţională „Tradiţia” din ţara vecină.

La ceremonia finală, din faţa impozantului monument ridicat în memoria eroilor, participau şi reprezentanţi ai ambasadelor acreditate în Bulgaria. Din partea ţării noastre fusese trimis un secretar I sau II, nu ştiu exact de ce rang, pentru că nu l-am întâlnit ci doar am auzit că a fost prezent. Fiindcă el s-a eschivat să vină să ne cunoască. Şoferul nostru, care nu purta uniformă şi se putea plimba nestingherit prin public a vorbit cu respectivul şi acesta se plângea că i-a fost stricat week end-ul pentru că fusese trimis aici, să depună o coroană de flori din partea ambasadei.

Ce este mai lamentabil e că venise şi cu nişte odrasle zburdalnice de 14-15 ani care, în loc să respecte solemnitatea, vorbeau tare, râdeau şi ridiculizau aspectul tuturor celor uniformaţi: „Uite ce mutră are ăla! Ai văzut ce mustăţi şi ce burtă are ăla din dreapta? Şi uite cum îşi ţine ălălalt sabia… Ha ha ha, ce haioşi sunt… Numai a soldaţi nu arată…” şi chestiuni din acestea. Până când unul dintre camarazii mei nu a mai putut suporta şi, ieşind din rând, i-a strigat „Băieţel, ai putea să nu mai vorbeşti? Respectă ceremonia!” Cei doi au fost surprinşi să se audă apostrofaţi în română – crezuseră că toţi cei de acolo sunt bulgari şi nu-i înţeleg - şi au plecat, indignaţi, spre părintele lor, arătându-ne, cu năduf, cu degetul, pentru că îndrăznisem să le facem lor, copii de diplomat, observaţie. Iar tăticul, pentru a se răzbuna, nu a venit să ne dea bineţe şi să ne întrebe de sănătate! Acest lucru m-a scandalizat şi nu m-am putut abţine să nu amintesc această lipsă de delicateţe şi de respect - şi chiar de patriotism – într-un articol ce l-am publicat în „Magazin Istoric”.

Totuşi, critica mea, se pare că nu a avut nici un efect la Ministerul de Externe căci nimeni nu a reacţionat la acele rânduri. Aşa că, vedeţi, numai de susţinere nu poate fi vorba din partea autorităţilor de stat.