AstraZeneca îşi retrage vaccinul anti-COVID de pe piaţa mondială

(Getty Images)
Redacţia
09.05.2024

AstraZeneca a declarat marţi că a iniţiat retragerea la nivel mondial a vaccinului său anti-COVID-19 din cauza unui „surplus de vaccinuri actualizate disponibile” după pandemie, relatează Reuters.

De asemenea, compania a precizat că va proceda la retragerea autorizaţiilor de introducere pe piaţă a vaccinului Vaxzevria în Europa.

„Deoarece între timp au fost dezvoltate mai multe variante ale vaccinului COVID-19, există un surplus de vaccinuri actualizate disponibile”, a declarat compania, adăugând că acest lucru a dus la o scădere a cererii pentru Vaxzevria, care nu mai este fabricat sau furnizat.

Citiți și AstraZeneca recunoaşte pentru prima dată în documente că vaccinul său anti-Covid poate provoca un efect secundar rar

Potrivit presei, producătorul de medicamente anglo-suedez a recunoscut anterior, în documente judiciare, că vaccinul provoacă efecte secundare precum formarea de cheaguri de sânge şi scăderea numărului de trombocite.

Cererea firmei de retragere a vaccinului a fost făcută pe 5 martie şi a intrat în vigoare pe 7 mai, potrivit Telegraph, care a relatat primul această evoluţie.

Serum Institute of India (SII), care a produs vaccinul anti-COVID-19 al AstraZeneca sub denumirea comercială Covishield, a oprit producţia şi furnizarea dozelor începând cu decembrie 2021, a declarat un purtător de cuvânt al SII.

AstraZeneca, listată la Londra, a început să se orienteze spre vaccinurile împotriva virusului sincitial respirator şi spre medicamentele pentru obezitate prin mai multe tranzacţii anul trecut, după reducerea vânzărilor medicamentului COVID-19.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor