Participanţii la Marşul pentru Unire: Rusia, nu uita, Basarabia nu e a ta
3.000 de persoane cu veste albastre, roşii şi galbene au format duminică un imens tricolor viu la Marşul pentru Unire din Bucureşti, strigând sloganuri precum ”Rusia, nu uita, Basarabia nu e a ta”.
Participanţii la manifestaţia organizată de Platforma Civică “Acţiunea 2012” au solicitat Unirea cu Republica Moldova ca prioritate naţională. În acest sens, unioniştii au propus spre asumare candidaţilor la alegerile parlamentare din 9 decembrie o serie de revendicări grupate sub genericul Pact pentru Basarabia.
Susţinerea prin discursuri publice a necesităţii unirii, sprijinirea companiilor din România şi din Republica Moldova pentru extinderea activităţii pe întreg spaţiul celor două state, crearea unui departament pentru reintegrarea Republicii Moldova sunt câteva dintre solicitările a peste 30 de organizaţii nonguvernamentale din România, Republica Moldova şi diaspora. Candidaţii semnatari ai Pactului pentru Basarabia vor fi promovaţi şi recomandaţi alegătorilor pe un site realizat special cu acest scop: www.pactbasarabia.ro.
”Mii de oameni au ieşit în stradă la Chişinău pentru Unire. Am considerat că ţine de datoria noastră să facem acelaşi lucru. Aşteptăm reacţia candidaţilor la alegerile parlamentare din 9 decembrie”, a declarat Marius Lulea, copreşedintele Platformei Civice “Acţiunea 2012”.
Participanţii, în marea lor majoritate tineri, au purtat fluturat steaguri cu drapelul naţional şi au scandat sloganuri precum ”Rusia, nu uita, Basarabia nu e a ta”, România, nu uita, Basarabia e a ta”, ”Acelaşi sânge, acelaşi neam”, ”Bucureşti şi Chişinău, două inimi româneşti”.
Pe traseul Marşului pentru Unire care a pornit din Piaţa Victoriei, participanţii au fost aplaudaţi de unii trecători, în timp ce alţii s-au mulţumit să-i privească sau să-i fotografieze.
Un eveminent similar a avut loc şi la Chişinău, la 16 septembrie. Peste 10.000 de persoane au cerut atunci unirea Republicii Moldova cu România, în cadrul celei mai ample manifestaţii unioniste publice din ultimii ani. Marşul a avut loc în pofida încercărilor unor formaţiuni pro-ruse şi a unor lideri politici de a o împiedica prin mijloace de intimidare.
Participanţii la Marşul Unirii, organizat de Platforma Civică ”Acţiunea 2012”, au semnat o petiţie adresată politicienilor prin care solicită modificarea Constituţiei prin introducerea unui nou articol, care să prevadă unirea Moldovei cu România.
La începutul evenimentului a participat şi Dorin Chirtoacă, primarul general al municipiului Chişinău, care a ţinut să îi salute pe cei prezenţi.
Conform unui sondaj de opinie realizat în iunie 2012 în România, 87,2% dintre respondenţi s-au declarat în favoarea unirii României cu Basarabia.
Platforma Civică “Acţiunea 2012” este o coaliţie formată din peste 30 de organizaţii nonguvernamentale şi grupuri de iniţiativă care susţin unirea Republicii Moldova cu România şi militează pentru realizarea obiectivului generaţiilor trecute, prezente şi viitoare de regăsire a românilor de pe cele două maluri ale Prutului în cadrul aceluiaşi stat.