Parlamentarii britanici aprobă o moţiune privind excluderea Brexitului fără acord

Premierul britanic Theresa May
Premierul britanic Theresa May (THIERRY CHARLIER/AFP/Getty Images)

Membrii Parlamentului britanic au adoptat o moţiune pentru a exclude ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană fără să încheie un acord de retragere, potrivit Deutsche Welle.

Proiectul de lege, prezentat de parlamentarul laburist Yvette Cooper, îl va forţa pe premierul Theresa May să ceară Uniunii Europene amânarea Brexitului, pentru a evita ieşirea ţării din bloc fără un acord.

Măsura a fost adoptată cu 313 voturi pentru şi 312 împotrivă în camera inferioară a Parlamentarului – Camera Comunelor. Acum, proiectul de lege ajunge în camera superioară, Camera Lorzilor, pentru a obţine joi aprobarea finală.

Un purtător de cuvânt al premierului May a afirmat că guvernul este “dezamăgit” de rezultat.

“Premierul a stabilit deja un proces clar prin care putem ieşi din Uniunea Europeană cu un acord şi deja ne-am angajat să urmărim prelungirea suplimentară [a termenului limită pentru Brexit]”, a adăugat el.

Votul de miercuri a avut loc după ce May s-a întâlnit cu liderul opoziţiei, liderul laburiştilor Jeremy Corbyn, pentru a încerca să ajungă la un compromis privind ieşirea din UE care să depăşească impasul în care se află Brexitul.

Între timp, partide regionale din Scoţia şi Ţara Galilor, împreună cu Verzii, democrat-liberalii şi Independenţii, au cerut un al doilea referendum pe tema Brexitului.

“Ţinând cont de tot ceea ce ştim acum şi de impactul dăunător al Brexitului asupra economiei Marii Britanii, a oportunităţilor de angajare şi a mijloacelor de trai al oamenilor, prioritatea trebuie să fie readucerea acestei probleme în faţa oamenilor în cadrul unui vot popular, iar opţiunea rămânerii [în Brexit] să fie trecută pe buletinele de vot”, potrivit declaraţiei comune publicate de Partidul Naţional Scoţian, Partidul Liberal Democrat, Grupul Independent, Plaid Cymru şi Partidul Verzilor.

De asemenea, cel mai mare sindicat comercial al Marii Britanii, Unison, a cerut un vot popular asupra “oricărui acord privind Brexit”.

Adresându-se miercuri Parlamentului European, preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a respins cererea premierului britanic May pentru o amânare a Brexitului până în 22 mai.

“Dacă acest lucru [aprobarea acordului pentru Brexit în Parlamentul britanic] nu se va întâmpla până atunci, nu va fi posibilă nicio prelungire suplimentară. După 12 aprilie riscăm să periclităm alegerile pentru Parlamentul European şi, astfel, să ameninţăm funcţionarea Uniunii Europene”, a declarat Juncker.

UE a oferit guvernului britanic răgaz până săptămâna viitoare pentru a prezenta un plan. În caz contrar, Londra va ieşi din bloc în 12 aprilie fără un acord.

Mark Carney, guvernatorul Băncii Angliei, a declarat miercuri într-un interviu televizat că disputele din Parlament ar înseamna că perspectivele ieşirii Marii Britanii din UE fără un acord sunt “alarmant de ridicate”.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO08 INGB 0000 9999 0529 5415 deschis la ING Bank pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe