Paraguay îşi mută ambasada în Ierusalim

Paraguay este cea de-a treia ţară, după SUA şi Guatemala, care îşi mută ambasada în disputatul oraş israelian. Statutul Ierusalimului rămâne un obstacol major pentru încheierea unui acord de pace între Israel şi palestinieni.
Preşedintele Paraguayului, Horacio Cartes (st), dă mâna cu premierul israelian Benjamin Netanyahu în timpul unei întâlniri în biroul acestuia în Ierusalim, 21 mai 2018.
Preşedintele Paraguayului, Horacio Cartes (st), dă mâna cu premierul israelian Benjamin Netanyahu în timpul unei întâlniri în biroul acestuia în Ierusalim, 21 mai 2018. (Sebastian Scheiner/AFP/Getty Images)

Paraguay şi-a deschis luni noua ambasadă în Ierusalim, după Statele Unite şi Guatemala, potrivit Deutsche Welle.

Săptămâna trecută, în 14 mai, SUA şi-a mutat ambasada din Tel Aviv în Ierusalim, înfuriind palestinienii şi atrăgând un val de critici internaţionale. Iniţiativa americanilor a fost urmată de guvernul Guatemalei două zile mai târziu, a susţinut Deutsche Welle.

România, Republica Cehă şi Honduras au afirmat că, la rândul lor, iau în considerare mutarea ambasadelor în Ierusalim.

Statutul Ierusalimului rămâne un obstacol major pentru încheierea unui acord de pace între Israel şi palestinieni care, cu un sprijin internaţional consistent, doresc ca Ierusalimul de Est să fie capitală a viitorului lor stat.

Israelul consideră întregul oraş, inclusiv sectorul estic capturat în timpul Războiului din Orientul Mijlociu în 1967, drept capitală a sa. Anexarea părţii estice a oraşului nu a fost recunoscută niciodată pe plan internaţional şi majoritatea puterilor globale doresc ca statutul final al oraşului să fie stabilit printr-un acord de pace între cele două tabere.

Preşedintele Paraguayului, Horacio Cartes, şi premierul israelian Benjamin Netanyahu au participat la ceremonie.

“Aceasta este o zi istorică ce întăreşte relaţiile dintre Paraguay şi Israel”, a afirmat Cartes.

“O zi mare pentru Israel. O zi mare pentru Paraguay. O zi mare pentru prietenia noastră”, a răspuns Netanyahu. “Nu numai că aveţi sprijinul guvernului nostru, ci şi vă mulţumim din partea poporului israelian”.

Hanan Ashrawi, un oficial al Organizaţiei pentru Eliberarea Palestinei, a criticat acţiunea Paraguayului.

“Prin adoptarea unei astfel de măsuri provocatoare şi iresponsabile care încalcă în mod direct dreptul şi consensul internaţional, Paraguay a conspirat cu Israel, SUA şi Guatemala pentru a consolida ocupaţia militară şi a pecetlui soarta Ierusalimului ocupat”, a afirmat Ashrawi într-o declaraţie.

Mutarea ambasadei SUA din Tel Aviv în Ierusalim a fost marcată de violenţe. Aproximativ 58 de manifestanţi palestinieni au fost ucişi în conflictele care au izbucnit ca răspuns la decizia luată de Trump.

De asemenea, potrivit unor rapoarte, peste 2.000 de palestinieni au fost răniţi de forţele israeliene la graniţa dintre Gaza şi Israel, potrivit Express.co.uk. Ziua de 14 mai 2018, a fost cea mai sângeroasă zi pentru palestinieni de la conflictul din Fâşia Gaza din 2014.

Mii de manifestanţi au călătorit în zona de frontieră pentru a protesta împotriva măsurii lui Trump, însă soldaţii israelieni au folosit gaze lacrimogene, gloanţe de cauciuc şi muniţie reală împotriva acestora. Potrivit unor rapoarte, unii manifestanţi au aruncat cu cocktail-uri Molotov şi pietre asupra soldaţilor israelieni.