Paleologu, în cursa pentru Cotroceni din partea PMP: Vreau să-i dedic tatălui meu marea încleştare care urmează

Theodor Paleologu
Theodor Paleologu (PMP)

Fostul ministru al Culturii Theodor Paleologu intră oficial în cursa pentru Palatul Cotroceni, din partea PMP-ului fondat de Traian Băsescu.

"În primul rînd mă gîndesc la tatăl meu. Lui vreau să-i dedic marea încleştare care urmează. Vocaţia mea este aceea de educator. Fiind vorba de o campanie prezidenţială, o voi trata ca pe un imens exerciţiu de pedagogie naţională. Campania mea va fi, de fapt, un curs interactiv, pro bono, la scara întregii ţări", a scris Paleologu pe pagina sa de socializare.

Fostul ministru a explicat toate motivaţiile şi intenţiile sale în scrisoarea pe care a adresat-o tatălui său:

Dragă tata,

În cîntul V din Aeneida, după ce pleacă de la Didona şi ajunge în Sicilia, Aeneas decide să organizeze jocuri funerare în onoarea tatălui său Anchise, care murise cu un an în urmă. Este un gest de pietate filială din partea celui pe care Virgiliu îl numeşte mereu „piosul Aeneas”, iar episodul trimite, fireşte, la cîntul XXIII din Iliada şi la jocurile funerare în onoarea lui Ahile. În ambele cazuri avem ideea că cea mai bună manieră de a cinsti un erou mort e competiţia, lupta, risipa de energie vitală, expresie a acelui „sentiment agonal” despre care ai scris atît de frumos în Simţul practic. Ţie vreau să-ţi dedic marea încleştare care urmează.

În iulie am avut acasă un fel de vernisaj. E vorba de expoziţia unor artişti pe care-i apreciez foarte mult: Paul şi Monica Timofei, amîndoi elevi de-ai lui Câlţia. În urmă cu 10 ani au beneficiat de o bursă la Accademia di România din Roma. Tablourile expuse la noi -în subsol, pe scară şi la parter- sînt imagini din Roma, în special din zona Forumului şi Palatinului. Am ţinut un mic discurs, explicînd semnificaţia istorică, politică şi religioasă a fiecărui monument reprezentat: templul Concordiei, sanctuarul Vestei, forumul lui Traian, basilica lui Maxenţiu, arcurile de triumf ale lui Titus, Sever şi Constantin, pentru a menţiona doar cîteva. În timp ce vorbeam a sunat telefonul de mai multe ori: număr necunoscut. Într-un final, cel care sunase îmi trimite un mesaj lapidar: Băsescu. De îndată ce am terminat docta mea prezentare, m-am retras în camera din spate şi l-am sunat înapoi. L-am felicitat pentru rezultatele de la europarlamentare, am glumit oleacă, am ris împreună, pînă cînd mi-a spus direct de ce m-a sunat: a discutat cu Eugen Tomac, au analizat nu ştiu ce sondaje şi au decis să-mi propună să candidez la alegerile prezidenţiale din acest an.

În aceeaşi seară m-am văzut cu Radu Miclescu şi Petre Guran, amîndoi foarte entuziaşti şi categorici. M-am sfătuit cu Ioana şi Matei. Am discutat îndelung cu Băsescu şi Tomac. Am creionat echipele de consilieri, susţinători şi colaboratori. Au urmat sondaje şi discuţii în PMP, în urma cărora propunerea s-a oficiliazat. Şi am hotărît să accept cu gindul la tine şi la cei o sută de ani care s-au împlinit de la naşterea ta. Îţi ofer, aşadar, cea mai mare luptă, cel mai mare agon, la care am participat vreodată. Îmi dau seama că va fi foarte dificil, că voi primi lovituri nemeritate, că mă va scoate o vreme din ritmul atît de plăcut al cursurilor mele, că va trebui să merg peste tot în ţara, să vorbesc cu zeci sau sute de mii de oameni şi să particip la emisiuni epuizante, dar sînt convins că merită. Şi nu doar că un agon funerar în cinstea ta.

Merită, în primul rînd, pentru că altminteri nivelul dezbaterii va rămîne ruşinos de scăzut. Dăncilă şi Iohannis vorbesc la fel de prost, adică citesc prost nişte discursuri proaste, scrise de consilieri proşti. Măcar Dăncilă a fost sinceră: „Decît să vorbesc liber şi să spun prostii mai bine să am o hîrtiuţă în faţa.” Iohannis, la rîndul lui, scoate efecte neaşteptate, accentuînd anapoda conjuncţiile şi prepoziţiile sau făcînd pauze consternante cînd întoarce cite o foaie. Sînt singurele lui elemente de surpriză şi suspans. În comparaţie cu asemenea mortală plictiseală referinţele lui Barna la Star Trek, Game of Thrones şi Matrix sînt culmi ale filozofiei politice. Voluntarismul său salvaţionist contrastează cu imobilismul total al preşedintelui în funcţie. E barem frapant să auzi pe cineva spunînd că „dacă era el preşedinte, drama de la Caracal nu s-ar fi întîmplat”. Filozofia politică a lui Iohannis e sintetizată perfect de celebra formulă a lui Edgar Faure: „L’immobilisme est en marche, rien ne peut l’arrêter”. Pas cu pas se traduce în fapt prin „tot pe loc, pe loc, pe loc”. Paşii lui sînt ca în paradoxul lui Zenon cu Ahile şi broasca: virtualităţi rămase în suspensie. Pe scurt, nici mitul gospodinei neconflictuale, nici mitul salvatorului galactic, nici mitul neamţului neromânizat nu pot satisface inteligenţe cit de cit exigente.

Pe 19 iunie am fost invitat de Şerban Sturdza să ţin o conferinţă la Tibanesti pentru a marca centenarul morţii lui Petre Carp. A doua zi am vizitat, din subsol pînă în turn, Palatul Culturii din Iaşi. Spre mare mea bucurie şi surpriză, am văzut numele lui George Mârzescu, unchiul tău, înscris pe clopotul cel mare, care la oră fixă cinta Hora Unirii pentru fraţii noştri de peste Prut. Ei bine, nu se poate, nu este de acceptat şi nici de conceput ca Petre Carp şi George Mârzescu, conservatorismul şi liberalismul românesc, să rămînă fără continuatori şi reprezentanţi în România de azi. Cine, dacă nu eu, să preia această moştenire? O fac, aşa cum Aeneas l-a luat pe taică-su în spinare şi a dus mai departe moştenirea troiană. O fac, deşi cea mai profundă dorinţă a mea e să ţin cursuri şi să luminez minţi pînă oi muri. Dacă voi trăi cit tine, am încă 40 de ani înaintea mea, în care să vorbesc seară de seară despre lucrurile cu adevărat importante. Ţii minte cum mi-ai spus în 1994, după conferinţa mea despre Vladimir Soloviov de la Stavropoleos, că sînt un profesor atît de minunat, incit n-ar trebui să mă mai gîndesc deloc la politică? Aveai perfectă dreptate. Pentru mine viaţa politică e un chin: nu suport viaţa de partid, nu suport şedinţele interminabile, lozincile găunoase, disciplina constrîngătoare. Respect pe cei care, cu bună credinţă şi abnegaţie, se dedică unui partid, dar mie nu mi se potriveşte. Voi fi, aşadar, candidatul susţinut de PMP, dar nu voi deveni membru de partid.

Cu adevărat fericit nu sînt decît atunci cînd citesc o carte bună şi, mai cu seamă, cînd ţin cursuri. Fiind vorba, însă, de o campanie prezidenţială, o voi trata ca pe un imens exerciţiu de pedagogie naţională. Campania mea va fi, de fapt, un curs interactiv, pro bono, la scara întregii ţări, un curs despre valorile care ţin o societate împreună, despre moştenire şi educaţie, despre legătura dintre justiţie şi pace socială, despre dreptate şi libertate ca fundamente ale prosperităţii, despre grija pentru natură şi criza demografică, despre diplomaţie şi rolul României în lume. Îmi voi expune cu fermitate principiile şi punctele de vedere, dar în primul rînd voi asculta, căci un bun educator trebuie să asculte şi să faciliteze dialogul, să-i încurajeze pe ceilalţi să spună ce gîndesc.

După preşedintele jucător şi preşedintele spectator, e nevoie, cred eu, de un preşedinte învăţător: un învăţător care învaţă el însuşi, care ascultă şi pune întrebările cu adevărat importante, care intervine pentru a clarifica dezbaterea publică. Un preşedinte învăţător este un educator şi un inspirator, un continuator şi un transmiţător, un mediator şi un moderator, un ascultător şi un îndrumător. Doar un colosal efort de educaţie poate ridica această ţară. În ultimă instanţă toate problemele noastre încep şi se termină cu educaţia.

Te îmbrăţişez şi fii alături de mine,

Toader

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO08 INGB 0000 9999 0529 5415 deschis la ING Bank pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne