Ororile comunismului, povestite de victime la Gaudeamus

Fundaţia Academia Civică a lansat volumele ”O zi de toamnă, cândva...15 noiembrie 1987 Braşov” şi "De tânăr am plecat de-acasă...", printr-o dezbatere la care au participat condamnaţi pentru mişcarea anticomunistă de la Braşov. Aceştia şi-au depănat amintirile legate de suferinţele şi lupta de atunci şi dezamăgirile prezentului.

”Au trecut 45 de ani de atunci, iar mişcarea anticomunistă de la Braşov este în continuare considerată un preludiu al revoluţiei de la 1989”, a afirmat Romulus Rusan, director al Centrului Internaţional de Studii asupra Comunismului, în deschiderea evenimentului. În opinia sa, acest protest a fost însă foarte puţin reflectat în presa vremii, importanţa lui fiind subestimată la Bucureşti.

În privinţa celor care au participat, mulţi dintre muncitorii deţinuţi atunci au fost anchetaţi, condamnaţi şi deportaţi în 62 locuri din ţară, mai ales în sate mici pentru a fi izolaţi. Mai târziu, noua putere criptocomunistă a încercat să-i coopteze în structurile ei. ”După revoluţie, multora dintre ei li s-a oferit să fie primari de către FSN, dar au refuzat şi au revenit la Braşov. Acolo au trebuit să suporte bârfele potrivit cărora ar fi avut privilegii de pe urma participării lor la mişcarea anticomunistă din 1987. Se încerca astfel izolarea lor pentru a-i împiedica să fie fermentul unei noi mişcări de protest”, a explicat Rusan.

La rândul său, Dănuţ Iacob, unul dintre participanţii la revolta anticomunistă de la Braşov, a ţinut să sublinieze că ”nu am ieşit în stradă pentru privilegii, ci pentru că nu mai doream să trăim în sistemul comunist”.

”În seara de 14 noiembrie, la schimbul III li s-a comunicat colegilor mei că salariul a fost diminuat cu 30% pentru nişte cauze care nu depindeau de noi, ci de întreprindere. Ni s-a spus că am depăşit planul la cheltuieli, la energie electrică, deşi cu o săptămână în urmă ni se anunţase că am depăşit planul la producţie cu 20%. Atunci, oamenii au fost nemulţumiţi şi s-au oprit strungurile, frezele cu care lucrau colegii noştri. Au cerut să vină şeful de secţie să dea lămuriri, şeful de secţie fiind şi ofiţer de serviciu pe întreaga întreprindere. A venit, a trecut direct la ameninţări: „Dacă nu vă convine ceea ce aţi primit, vă voi trimite în Valea Jiului, pentru că acolo sunt locuri de muncă“. Pentru că era zi de alegeri, ni se permitea să intrăm pe poartă până la ora 11, pentru a ni se da posibilitatea să mergem la vot. Când am ajuns în secţie, colegii mei ne-au informat: „Noi nu mai vrem să muncim până nu ni se dau banii, până nu ni se creează condiţii“. Era frig, era lună de iarnă, au zis: „Aşa nu se mai poate“. Eram deja cam două-trei sute de persoane, toţi nemulţumiţi. Am hotărât să mergem la director, am zis că şeful de secţie şi de partid nu sunt suficienţi. Toată coloana am hotărât atunci să mergem din secţie în secţie, să adunăm mai mulţi colegi. Au venit lângă noi colegii de la Sculărie, o secţie nouă, şi cei din Secţia 520, care lucrau pentru export. La un moment dat, trecând dintr-o secţie în alta, ne-am făcut din câteva sute câteva mii. Am trecut şi am spart acele vitrine în care erau însemnele partidului, în care secretarii de partid pe secţie erau cei mai harnici; era o idee falsă, noi munceam şi ei îşi luau drepturile”, povesteşte Iacob.

În opinia sa, ”orice face un om pentru a-şi crea un drum în viaţă trebuie să se bazeze pe nişte valori morale”. Cât despre viaţa de după '89, Iacob susţine că el şi colegii săi n-au primit nimic, ”nici un trai mai bun, nici o pensie mai bună”. Mai mult, unii dintre deportaţii de atunci ”sunt fără bani şi muncă”. Totuşi, ei continuă să le vorbească tinerilor din şcoli despre ororile comunismului pentru ca acestea să nu se mai repete şi să nu se mai răspândească nostalgii false pentru un regim criminal.

Suferinţele deţinuţilor din Braşov

”Meritul pentru mişcarea anticomunistă din Braşov este al întregului oraş care ne-a susţinut. Sute de braşoveni au fost transportaţi la Miliţie în Bucureşti, iar în final 61 de oameni au fost judecaţi, fiind consideraţi elemente periculoase pentru siguranţa statului”, povesteşte Iosif Farcaş, un alt deţinut politic în urma mişcării anticomuniste de la Braşov. El a explicat că deţinuţilor le-au fost smulse mărturii prin violenţă, prin bătăi şi alte forme de tortură.

”Am fost judecaţi într-un proces fulger, în care câte şase acuzaţi erau reprezentaţi de un singur apărător şi se acceptau doar mărturisiri”, povesteşte Farcaş.

În declaraţiile smulse prin violenţă, deţinuţii nu au fost însă lăsaţi să scrie că au strigat ”Jos comunismul! Jos Ceauşescu”, ci doar nemulţumirile legate de neplata salariilor deoarece autorităţile comuniste ”n-au vrut să fie un proces politic pentru ca să arate că nu există oponenţi politici ai regimului Ceauşescu”.

În declaraţiile smulse prin violenţă, deţinuţii nu au fost însă lăsaţi să scrie că au strigat ”Jos comunismul! Jos Ceauşescu”, ci doar nemulţumirile legate de neplata salariilor deoarece autorităţile comuniste ”n-au vrut să fie un proces politic, pentru ca să arate că nu există oponenţi politici”. În plus, Ceauşescu nu a fost înformat decât că au fost nişte nemulţumiri la Braşov legate de neplata salariilor, dar nu în legătură cu amploarea mişcării şi cu caracterul ei politic.

Pentru a minimaliza protestul, s-a trecut în acte că „nu a fost vorba despre un grup de muncitori, ci de elemente turbulente, huliganice”. ”Ne-au condamnat pentru huliganism, dar pedeapsa cu deportarea se dădea pentru cauze politice”, explică Iosif Farcaş.

Uitaţi în prezent

După revoluţie, deportaţii s-au întors în Braşov, dar s-au confruntat cu dezamăgirile noii realităţi politice şi sociale.

”Singurătatea în libertate e cea mai dură”, afirmă Dănuţ Iacob. El şi colegii săi regretă şi că nici până în ziua de azi nu s-a făcut lumină în privinţa celor care i-au anchetat şi torturat atunci.

”Nu avem pârghii să scoatem adevărul la lumină, la televizor ne întreabă ce avantaje am primit, dar banii nu ne pot aduce înapoi sănătatea şi colegii care au murit”, concluzionează cu tristeţe Iacob.

Totuşi victimele comunismului continuă să-şi spună povestea, încercând să-i facă pe tineri să înţeleagă ororile comunismului.