Orice pentru putere: povestea adevărată a dictatorului chinez Jiang Zemin: Capitolul 9 (2)
focus
Wang Huning: Autorul original al celor "Trei Reprezentări"
Născut pe 6 octombrie 1955, în Shanghai, Wang Huning a fost un profesor şi mentor al studenţilor doctoranzi în cadrul Departamentului de Ştiinţe Politice de la Universitatea Fudan. Aceasta era situaţia înainte de a pleca să lucreze la Institutul de Cercetare Politică al PCC.
Jiang Zemin ştia de Wang de pe vremea când era secretar de partid în Shanghai. Jiang l-a admirat pe Wang şi opera lui până aproape de obsesie, deşi cei doi nu se întâlniseră niciodată. Câţiva ani mai târziu, când Wang a fost transferat la Institutul de Cercetare Politică al PCC, Jiang Zemin, care în acel moment era Secretar General, a recitat cu voce tare la prima întâlnire cu Wang, paragrafe întregi din opera acestuia, lucru care l-a luat prin surprindere pe Wang.
Lui Jiang Zemin îi plăcea să memoreze scrierilor altora pentru două motive: în primul rând, el însuşi nu avea nimic de spus, ca să spunem lucrurilor pe nume. Există mărturii despre modul în care Jiang scăpa de întrebările care i se puneau. S-a dovedit că pur şi simplu el nu ştia răspunsul, iar un citat strălucit este o modalitate de a ieşi dintr-o situaţie incomodă. În al doilea rând, printr-o astfel de manevră dădea publicului impresia că este o persoană foarte şcolită. Autorul real al teoriei celor "Trei Reprezentări", teoria favorită a lui Jiang, pe care acesta a insistat să o adauge în Statutul Partidului şi în Constituţie pentru a-şi consolida statura politică, a fost de fapt Wang Huning. Încercările periodice ale lui Jiang de a-şi lustrui imaginea publică implicau recitarea unei game largi de lucrări ale altora, chiar poeme antice, literatură clasică vestică şi discursuri într-un amalgam. Dar efectul a constat în râsete şi suspiciune din partea chinezilor şi mai puţin admiraţie.
Wang a fost transferat la Institutul de Cercetare Politică al PCC la recomandarea lui Zeng Qinghong. Wu Bangguo a examinat, de asemenea posibilitatea ca Wang să devină consilierul politic a lui Jiang. După o excursie la Beijing, Wu n-a abandonat niciodată ideea de a-l face pe Wang asistent al lui Jiang şi i-a amintit de mai multe ori lui Jiang Zemin despre el. Mai târziu, când Wang a început să lucreze în Zhongnanhai, Jiang i-a spus lui Wang în glumă, "Dacă nu ai fi venit la Beijing, ar fi făcut o problemă mare din asta." Remarca este grăitoare, prin faptul că sugerează cât de îngrijoraţi erau Zeng şi Wu, confidenţii lui Jiang, de stupiditatea secretarului general Jiang Zemin.
Scurt timp după ce Wang s-a mutat la Beijing, el a elaborat pentru Jiang un discurs ţinut la cea de-a cincea plenară a Sesiunii a 14-a a Congresul Partidului, intitulat "Despre douăsprezece relaţii majore."
Contribuţia cea mai mare a lui Wang a fost teoria celor "Trei Reprezentări" şi lucrarea intitulată "Mergând cu timpul", ambele formulate pentru Jiang. Jiang mai târziu s-a agăţat de aceste teorii ca temei pentru refuzul de a se retrage din funcţie şi le-a încorporat în calitate de "contribuţii creatoare", în Statutul Partidului şi în Constituţie. Wang fusese pe vremuri asistent al preşedintelui, dar a fost numit de Jiang, la cel de-al 16-lea Congres din noiembrie 2002, membru al Comitetului Central al PCC. După ce Jiang a început să piardă puterea, Wang, care era atunci director al Institutului de Cercetare Politică al PCC, s-a oferit să devină vice-preşedinte al Academiei de ştiinţe sociale a Chinei, doar pentru a fi refuzat. Apoi el a cerut să fie vicepreşedinte al şcolii PCC pentru oficiali de rang înalt. Din nou, oferta sa a fost refuzată. Jiang s-a înfuriat că Wang a dezvăluit secretul legat de autorul celor "Trei Reprezentări". Dezvăluirea l-a privat pe Jiang de ceea ce altfel ar fi fost realizarea sa personală.
Liu Ji: o persoană din afara familiei care o putea numi pe Wang Yeping "cumnată"
Deşi Liu Ji nu a fost singurul complice politic a lui Jiang Zemin, nici unul - nici "directorul general" (Zeng Qinghong) şi nici "cel care cosmetiza lucruirle" (Wang Huning) – nu au îndrăznit să se mişte atât de liber în fata lui Jiang Zemin, aşa cum o făcea Liu. Să nu mai vorbim de îndrăzneala de a vizita reşedinţa lui Jiang fără notificare prealabilă.
Născut în octombrie 1935 în Anqing, provincia Anhui, Liu a fost desemnat să lucreze în Shanghai, după ce a absolvit Departamentul de Inginerie Hidraulica de la Universitatea Qinghua din Beijing. Liu a fost atras de "studiul conducerii" în ciuda faptului că era specializat în ştiinţă. Pe când Jiang era la putere în Shanghai, Liu era promovat în postul de Ministru Adjunct al Ministerului Propagandei al Guvernului Shanghai, aflat atunci sub Chen Zhili. Liu a fost transferat la Beijing în 1993 şi a devenit vice preşedinte al Academiei de Ştiinţe Sociale a Chinei.
Puterea teoretică a lui Liu a contribuit pe deplin la construirea doctrinei numite "maestrul înţelept", care a încercat să-l portretizeze pe Jiang ca pe un lider de partid, cu o minte deschisă şi în acelaşi timp pentru a face din teoriile cu o slabă influenţă atunci - "teoria nucleului" şi "teoria noii autorităţi" – un curent principal de gândire. Eforturile lui Liu, dacă ar fi fost de succes, i-ar fi permis lui Jiang să exercite o autoritate bazată pe putere şi sa-şi extindă puterea bazându-se pe autoritate.
Jiang a memorat teoria lui Wang Huning şi internalizînd-o în cele din urmă a făcut-o să pară a fi a lui. Dar Jiang nu a putut să memoreze doctrina "maestrului înţelept" pentru că aceasta a fost folosită de către confidenţii şi acoliţii săi pentru a-i înfrumuseţa imaginea. A fost absolut crucial pentru Jiang să fie îndrumat de Liu: el a ştiut exact cum să pună funde lucrărilor politicianiste ale lui Jiang. Jiang a avut câteva discuţii ample cu Liu cu privire la cum să realizeze astfel de lucruri şi mai târziu a ajuns să-l numească pe Liu cu respect "maestrul al statului".
După ce Jiang s-a mutat în complexul Zhongnanhai, Liu vizita reşedinţa lui Jiang fără notificare prealabilă. Gărzile lui Jiang nu îndrăzneau să-l oprească. Pe când cei doi erau în Shanghai, Liu nu i se adresa niciodată lui Jiang cu titlul său oficial, ci îl saluta întotdeauna pe Jiang numindu-l "tovarăşul Zemin". În Beijing, Liu şi-a schimbat forma de adresare de la "tovarăşul Zemin" la "Secretar General", dar odată ce se afla în interiorul familiei lui Jiang, Liu încă se adresa soţiei lui Jiang, Wang Yeping, cu numele de "cumnata".
După ce a fost transferat la Beijing, Liu, conform relatărilor îşi lua masa la Oficiul pentru Shanghai din Beijing. Când dorea o schimbare el se deplasa la domiciliul lui Jiang cu maşina. Dacă Wang Yeping era într-o stare de spirit bună, gătea câteva feluri de mâncare din sud pentru Liu. Când Wang nu avea timp, personalul casei, care ştia despre privilegiul lui Liu de a veni şi pleca ocazional, îi pregătea felurile favorite de mâncare.
În ultimii săi ani de guvernare, Jiang a început să păstreze distanţă faţă de Liu din cauza sprijinului deschis al acestuia pentru mai mulţi intelectuali pro-reformă. În cele din urmă Liu s-a retras din postul de vice preşedinte al Academiei de Ştiinţe Sociale a Chinei.
4. Reîntoarcerea Hong Kong-ului
În 1984 a fost semnat un acord pentru reîntoarcerea Hong Kong-ului la China în 1997 între premierul britanic Margaret Thatcher şi premierul chinez reformist Zhao Ziyang, cea mai strălucitoare stea politica din China. Pe 19 decembrie 1984, Agenţia France Press a făcut o fotografie care îl arăta pe Zhao mergând lângă Thatcher pe covorul roşu. Jiang Zemin, îngust la minte cu era, n-a putut suporta gândul de a-l lăsa pe Zhao să profite de pe urma acordului şi prin urmare, nu a permis publicului accesul la evenimente. Ulterior, în campania de propagandă PCC, figura lui Zhao a fost fie înnegrită, fie decupată din fotografiile care stăteau drept mărturie momentului istoric. Trucuri de acest fel au fost folosite deseori de către PCC în istoria sa de peste optzeci de ani.
În mai 1997, cu două luni înainte de întoarcerea Hong Kong-ului la China, conducerea de la Beijing s-a certat în timpul celui de-al 15-lea Congres al PCC cu privire la selectarea membrilor Partidului pentru posturi. Pentru a masca disputele, Jiang a ordonat Ministerului Propagandei să mute atenţia publicului asupra revenirii Hong Kong-ului.
Qiao Shi a declarat la o întâlnire că revenirea Hong Kong-ului, deşi un eveniment important şi mult-anticipat, nu era ceva cu ce să se laude, iar delegaţia trimisă să participe la ceremonie ar trebui să minimizeze implicarea Partidului; impresia că Partidul era acela lua înapoi Hong Kong-ul era un lucru care trebuia evitat. Qiao a dorea, în schimb, scoaterea în evidenţă a rolului guvernului şi Congresului Poporului. Aluzia era ca Jiang, secretar general al PCC şi preşedinte al Comisiei Militare Centrale al PCC, ar trebui să rămână în Beijing. Această poziţie a fost susţinută de Li Ruihuan, preşedintele Comitetului Politic Consultativ. Jiang a fost lăsat în pragul turbării.
Ceremonia de revenire a Hong Kong-ului, eveniment istoric unic, trebuia să fie în centrul atenţiei lumii. Jiang era extrem de nerăbdător să profite de ocazie şi să se dea în spectacol. Mai mult decât atât, prezenţa lui Jiang Zemi la acest eveniment ar fi avut implicaţii în unele aranjamente de ordin personal la cel de-al 15-lea Congres al Partidului. Aşa că un Jiang intransigent a insistat să meargă la Hong Kong.
În aceeaşi perioadă, cineva de la secretariat a raportat că Zhao Ziyang, spera şi el sa ia parte la ceremonie, văzându-şi împlinită dorinţa exprimată în decembrie 1984, când el şi doamna Thatcher au semnat Declaraţia Comună Chino-Britanică. "Absurd!" a explodat Jiang dând cu pumnul în masă. Jiang a ordonat secretarului său să-i spună lui Luo Gan că măsurile de securitate de la Lane Fuqiang ar trebui intensificate pentru a se evita posibila venire a lui Zhao.
Ding Guangen a transmis o scrisoare de la CCTV (televiziunea oficială de stat a Chinei) din Beijing cerând instrucţiuni despre cum să abordeze transmiterea ceremoniei de semnare a Declaraţiei Comune Chino-Britanice într-un spectacol care avea să marcheze revenirea Hong Kong-ului. Zeng Qinghong a sugerat minimizarea rolului lui Zhao Ziyang, scoţând în schimb în evidenţă pe cel al lui Deng Xiaoping. Dar el a avertizat că acest lucru trebuia făcut în aşa fel încât să nu poată fi atacat.
Pe 30 iunie 1997, Jiang a sosit la Hong Kong în vervă. La o casă de pensionari el a vorbit cu locuitorii din Shanghai rezidenţi în Hong Kong, folosind dialectul Shanghai, despre abilităţile sale în mahjong. La un centru comercial el a salutat mulţimea menită să-l întâmpine în mandarină, cu accent de dialect Yangzhou şi cantoneză detectabile. "Nu e bine dacă aşi da mâna cu această persoană, dar nu cu cealaltă - muhao!" [1] a glumit el. Apoi i-a spus unei tinere, că deşi putea înţelege cantoneza (de care aparţine expresia "muhao"), avea abilităţi reduse de a o vorbi. Dar acest lucru nu l-a împiedicat pe Jiang – iubitor al luminii reflectoarelor – în ciuda acestui lucru să mimeze cantoneza.
Locuitorii Hong Kong-ului erau obişnuiţi până în 1997 cu lucruri ca eticheta britanică, eleganţa regală, şi zâmbetul rafinat şi politicos a lui Anson Chan, fostul secretar şef al Administraţiei Guvernului din Hong Kong. După ce l-au văzut pe Jiang, care în ciuda titlului său de Preşedinte al Chinei, era oarecum bizar şi lipsit de respectul de sine, populaţia din Hong Kong l-a primit cu răceala.
Pe 30 iunie, Liu Huaqing, vicepreşedinte al Comisiei Militare Centrale, s-a adresat trupelor chineze trimise în Hong Kong în cursul unei ceremonii care a avut loc în Shenzhen. A doua zi dimineaţa devreme, în timp ce ploua torenţial, trupele mărşăluiau la Hong Kong sub un cer acoperit de nori negri.
Între miezul nopţii de 30 iunie şi dimineaţa zilei de 1 iulie, guvernele din China şi Marea Britanie au trecut prin procedurile de transfer al autorităţii asupra Hong Kong-ului. Reuniunea a avut loc în sala Clădirii Nr. 5, aflată în aripa nouă a Convention Centerdin Hong Kong. În seara zilei de 30 iunie, la ora 11:42, procedurile de transfer au început în mod oficial. Din partea chineză au participat preşedintele Jiang Zemin, premierul Consiliului de Stat Li Peng, vice-premierul şi ministrul de externe Qichen Qian, vicepreşedintele Comisiei Militare Centrale Zhang Wannian şi primul Administrator al Regiunii Administrative Speciale Hong Kong, Tung Chee-Hwa, în timp ce din partea britanica au participat Prinţul Charles, premierul Tony Blair, secretarul de stat pentru Afaceri Externe şi Commonwealth Robin Cook, Guvernatorul care părăsea Hong Kong-ul Chris Patton, şi şeful Statului Major General al Apărării, Charles Guthrie. Ambele părţi şi-au făcut intrarea în sală simultan. Dintre cele două figuri majore care au semnat declaraţia comună în 1984, numai fostul premier britanic Margaret Thatcher mai era prezenta. Zhao Ziyang, semnatarul celeilalte părţi, se afla la Beijing sub arest la domiciliu, reşedinţa sa fiind supravegheată din ordinul lui Jiang Zemin ca de obicei de un număr mare de soldaţi. Jiang şi-a dorit pentru sine strălucirea evenimentului, lucru care aşa a şi fost.
La miezul nopţii de 1 iulie, au fost ridicate drapelul naţional al Chinei şi steagul Regiunii Administrative Speciale Hong Kong. Guvernele chinez şi britanic au ţinut ceremonia de revenire a Hong Kong-ului dictată de condiţiile din Declaraţia comună chino-britanică asupra acestei regiuni. În dimineaţa aceleaşi zile a avut loc la Hong Kong Convention Center ceremonia de înfiinţare a Administraţiei Speciale Hong Kong. La adunare, Jiang, care era în centrul atenţiei mass-media, a ţinut un discurs în calitatea sa de preşedinte al Chinei. El a repetat cuvintele Declaraţiei Comune care l-a avut pe Zhao co-semnatar, anume: politica "o ţară, două sisteme", "Hong Kong va fi guvernat de oameni din Hong Kong," şi ar trebui să existe "un nivel ridicat al autonomiei"care nu s-ar schimba timp de cincizeci de ani. Acestea urmau să fie politicile de bază ale guvernului central pentru anii care vor veni.
Cu aceste cuvinte încă răsunând în aer, culoarea cerului Hong Kong-ului s-a schimbat în roşu. Curând s-a hotărât ca administratorul special al Hong Kong-ului să fie numit de către autorităţile de la Beijing; politicile guvernamentale ale Hong Kong-ului trebuiau puse acum puse în aplicare doar după aprobarea finală a guvernului central de la Beijing; printre alte modificări şi libertatea de exprimare a locuitorilor Hong Kong-ului a fost restricţionată în scurt timp. Nu a luat mult timp, până când guvernul din Hong Kong a început să funcţioneze după placul Beijing-ului. În numai câţiva ani, Hong Kong-ul, cunoscut o dată ca unul dintre "cei patru dragoni din Asia" şi "Perla Orientului" pentru prosperitatea şi libertatea sa, a decăzut atât de repede încât a trebuit sa solicite fonduri de la guvernul central. Măsura a stârnit plângeri pe întreaga insulă. În 2003, administratorul special al Hong Kong-ului, Chee Hwa-Tung, acţionând la dorinţa lui Jiang Zemin a încercat să introducă "Articolul 23"- ceea ce însemna confiscarea unei serii de libertăţi în Hong Kong. Măsura a stârnit demonstraţii de amploare împotriva legislaţiei, cu peste un milion de persoane luând parte doar într-un singur marş.
Dar în acea zi în 1997, în timp ce stătea în centru, Jiang radia de bucurie. Furtul luminii reflectoarelor care trebuiau să fie aţintite asupra lui Zhao era ceva tipic pentru Jiang, el mişcându-se repede când era vorba de a pune mâna pe ceva bun şi obişnuind să se facă nevăzut când era vorba de greutăţi.
va urma...
(Copyright © 2005 The Epoch Times)
