Orice pentru putere: povestea adevărată a dictatorului chinez Jiang Zemin: Capitolul 9 (1)
Capitolul 9 (Luis Novaes / Epoch Times)
O dată cu moartea lui Deng şi retragerea lui Qiao, un Jiang Zemin entuziasmat devine adevăratul autocrat (1997)
1. Moartea lui Deng Xiaoping
Anul 1997 a fost un an de o importanţă politică majoră pentru conducerea de vârf a Partidului Comunist Chinez (PCC).
Sa ne întoarcem puţin în Decembrie 1993. Deng Xiaoping îşi făcea apariţia la Podul Yangpu din Shanghai şi apoi la scurt timp a apărut la televizor în ajunul Anului Nou Chinezesc. Acestea au fost ultimele apariţii publice ale lui Deng înainte de moartea sa. Un Deng “fragil” nu numai că a provocat o scădere bruscă la bursa din Hong Kong, dar i-a pus la margine şi pe apropiaţii lui din PCC.
Jiang Zemin, care nu avea privilegiul de a-l vedea pe Deng când voia el, trebuia să-i raporteze lui Deng prin intermediul biroului acestuia. Jiang s-a simţit oarecum uşurat văzând apariţiile publice ale lui Deng, crezând că în curând va veni şi rândul său la putere. Jiang şi Zeng Qinghong complotau adesea împreună cum ar putea face să-şi consolideze poziţiile. Au identificat două metode:
1) Necesitatea de a câştiga mai mulţi funcţionari de partea lor prin mită
2) Plantarea oamenilor proprii în posturi cheie.
În anii ce au urmat apariţiilor lui Deng, Jiang a apelat la diferite măsuri corupte pentru a-şi forma fracţiuni proprii şi a făcut deseori trocuri pentru loialitate cu oficiali de rang înalt. În acest proces, Jiang a descoperit un alt truc util pentru corupţie: să scape de cei care nu-i jurau credinţă, prin campania "anti-corupţie". Acesta se va dovedi un mijloc pe care Jiang îl va folosi deseori în următorii ani, avându-i ca ţintă pe oponenţii săi politici.
Atâta timp cât Deng era în viaţă, Jiang nu avea linişte mentală. În decembrie 1996, Deng care era afectat de boala Parkinson de ani de zile, a fost internat deoarece starea sănătăţii sale se agravase. După două luni, Deng încă mai era în viaţă, spre dezamăgirea lui Jiang. Jiang îşi făcea griji, că Deng şi-ar putea reveni din bolile sale cronice şi de aceea de abia aştepta moartea acestuia. Aşteptarea era sfâşietoare.
În seara zilei de 19 februarie 1997 la ora 9 şi 8 minute, Deng a fost declarat mort. Adepţii lui Jiang nu au pierdut nici un moment şi au emis o declaraţie către întregul Partid, întreaga armată, întreaga ţară şi tuturor popoarelor lumii - folosind numele Comitetul Central al PCC, al Comitetului permanent al Congresului Popular din China, al Consiliului de Stat, al Comitetul Politic Consultativ al Chinei şi al Comisiei Militare Centrale. Conform ştirii, "Comitetul Central al Partidului cu tovarăşul Jiang Zemin ca nucleu al său va continua cu siguranţă politica de reformă şi deschidere începută de Deng Xiaoping".
În timpul ceremoniei funerare, Jiang a mimat o voce tristă şi elogioasă, pentru a-şi ascunde adevăratele sentimente. Chiar a reuşit să “stoarcă” câteva lacrimi de crocodil pentru publicul asistent. Dar toată lumea care ştia adevărul a înţeles ce era cu adevărat în mintea lui Jiang. Până în ziua de azi, fotografia în care Jiang îşi şterge lacrimile este ridiculizată.
La două zile după serviciul funerar, tuturor ofiţerilor şi soldaţilor din armata chineză şi întregului personalul de poliţie li s-a ordonat să studieze elogiul lui Jiang şi li s-a ordonat "să fie absolut şi în totalitate în linie cu Comitetul Central al Partidului avându-l pe Jiang Zemin ca nucleu al său." În editorial publicat de Cotidianul Poporului pe 25 februarie, cuvintele "Comitetul Central al Partidului avându-l pe Jiang Zemin ca nucleu al său" a apărut de nouă ori.
2. Qiao Shi - un ghimpe în coastă
În acest moment Yang Shangkun - care demisionase sub presiunea lui Jiang Zemin şi a lui Zeng Qinghong - era încă în viaţă, deşi avea nouăzeci şi unu de ani. Fratele său, Yang Baibing, nu era complet rupt de armată, în ciuda faptului că fusese deposedat de puterea militară. Existenţa acestor oameni a constituit unul dintre motivele pentru care Jiang a avut multe nopţi nedormite. Jiang ştia că obstacolele trebuiau înlăturate unul câte unul, pe rând, el stabilindu-şi o ţintă prioritară: Qiao Shi.
Născut în decembrie 1924 în Shanghai, Qiao a aderat la PCC la vârsta de şaisprezece ani şi a fost cândva organizator al mişcării studenţeşti din Shanghai. Din 1945 până în 1949 a fost secretar al filialei subterane PCC de la Universitatea Tongji din Shanghai şi coordonator şef al comitetului de studenţi aparţinând de filiala subterană a Partidului, secretar adjunct al Comitetului raional din Xinshi (organizaţia subterana PCC din Shanghai) şi secretar al Comitetului studenţilor din Districtul Unu din nordul Shanghaiului. În acei ani Jiang era încă nehotărât şi ezitant; nu ştia pe ce cale s-o apuce. După ce PCC a venit la putere, Qiao a început de jos şi a devenit ministru în Ministerul de legătură al PCC cu alte ţări străine şi secretar alternativ al Secretariatului PCC în 1982. Ulterior a deţinut posturi ca director al Oficiului Central al PCC, ministru al Organizării, vicepremier al Consiliului de Stat, secretar al Comisiei de Disciplină PCC şi preşedinte al Institutului de Cadre al PCC. Din 1993 până în 1998 a fost preşedinte al Comitetului Permanent al celui de-al 8-lea Congres Naţional Popular şi membru al Biroului Politic al PCC. Cu experienţă în mişcări studenţeşti, sisteme industriale, legături cu ţări străine şi având de asemenea responsabilităţi în materie de informaţii şi disciplină, Qiao a devenit în timp un factor de decizie de top, nefiind rivalizat nici măcar de Li Peng (care a fost într-adevăr fiul unui erou comunist) sau de veterani ai Partidului precum Yang Shangkun sau Bo Yibo - cu atât mai puţin de Jiang Zemin - ce-i fusese subordonat o lungă perioadă de timp.
În materie de vechime în Partid sau abilităţi, Jiang nu se apropia nici pe departe de Qiao,. Nu mult timp după venirea sa la Beijing, Jiang în baza talentului său pentru monitorizarea altora, a aflat că Qiao era preferat atât de Deng Xiaoping cât şi Chen Yun - comunişti veterani, ambii reprezentând fracţiuni din cadrul Partidului. Persoane din cadrul administraţiei publice centrale spuneau de multe ori că Qiao şi-a câştigat poziţia prin propriile merite. Din remarcile respective, Jiang a înţeles că era considerat un incompetent şi astfel au fost sădite seminţele urii faţă de Jiang Qiao. De fapt, în 1985 Qiao - care era considerat a fi hotărât, constant şi sensibil - a fost sprijinit, împreună cu Hu Qili, de către veteranii comunişti drept unul dintre liderii generaţiei viitoare. Qiao s-a numărat printre candidaţii pentru funcţia de secretar de partid, chiar în urma masacrului din Tienanmen din 1989, deoarece Deng a dorit să-i arate aprecierea sa după deziluzia avută cu fostul secretar - Zhao Ziyang.
Jiang ştia că se află într-o poziţie inferioară în comparaţie cu Qiao. Qiao era susţinut de instituţiile politico-juridice, precum şi de Comitetul permanent al Congresului Poporului, care erau conduse de Peng Zhen şi respectiv de Wan Li. Ceea ce îl făceau pe Jiang să pară chiar şi mai mic, erau reputaţia şi imaginea lui Qiao. Când Qiao a fost ales pentru prima dată în cercul interior al PCC, el a devenit preferat atât de reformişti şi de conservatori şi a fost numit moştenitorul tronului comunist în timpul celui de-al 13-lea Congres al PCC. În timpul celui de-al 14-lea congres al PCC, Qiao a fost ales membru al Biroului Politic al PCC cu 316 voturi favorabile, un singur vot distanţându-l de unanimitate. Votul negativ l-a dat bineînţeles, nimeni altul decât Jiang Zemin cel ofensat.
Oamenii din Beijing şi-au exprimat dorinţa ca Jiang să se dea deoparte şi Qiao să fie promovat, declarând că "râul (Jiang) scade, în timp ce piatra (Shi), iese la iveală" - zicală foarte frustrantă pentru Jiang. Jiang a tremurat de frică în fiecare zi până ce fraţii lui Yang (Shangkun şi Baibing) au fost forţaţi să renunţe la putere. Nu era nici un secret, chiar şi Jiang ştia, că ascensiunea lui la cel mai înalt post în PCC a fost mai mult rezultatul unui compromis făcut cu bătrânii Partidului, decât voinţa lui Deng Xiaoping. Deng, deşi în general era de acord cu candidatura lui Jiang, avea îndoieli şi s-a răzgândit de mai multe ori în ceea ce-l priveşte. Li Xiannian, protectorul real a lui Jiang, l-a sprijinit pe acesta nu atât de mult pentru realizările sale, ci pentru faptul că aceasta îi era servil.
Jiang se uita adesea la poza de grup de pe masa lui, care fusese făcută pe 21 iunie 1989, după ce cei şase membri noi ai Biroului Politic - Jiang Zemin, Li Peng, Qiao Shi, Ping Song, Li Ruihuan, şi Yao Yilin - fuseseră aleşi în timpul celei de-a patra sesiunii plenare, a celui de-al 13-lea Congres al PCC. În mijlocul fotografiei, în picioare, era Yang Shangkun, vicepreşedinte al Comisiei Militare PCC. Intenţiile lui Deng nu puteau fi mai clare: Yang Shangkun era făptuitorul real al dorinţelor lui Deng în timp ce Jiang, ca un fel garnitură la mâncare, conta mai puţin.
Ambii fraţi Yang fuseseră forţaţi să iasă din jocul puterii, şi deoarece Deng murise, toate acestea având un efect de încurajare pentru Jiang. El credea că odată cu moartea lui Deng, era acum cel mai mare în grad şi că ceilalţi ar trebui să se adune în jurul său; credea că el ar trebui să fie nucleul. Dar Qiao Shi, care părea că îl dispreţuieşte pe Jiang, vorbea mereu răspicat, ca de obicei, ori de câte ori vedea lucruri ce trebuiau remediate. Aceasta era o problemă supărătoare pentru Jiang, care îi dădea permanent un sentiment de agitaţie în stomac.
Puterea lui Jiang crescuse în Shanghai şi ca secretar de Partid al oraşului, a creat o "fracţiune Shanghai", care s-a bucurat mult timp de notorietate. După ce Jiang a devenit lider suprem în Partid, guvern şi armată, a început să ocupe posturile vacante din Partid cu oameni din fracţiunea Shanghai. Deng a ridicat obiecţii cu privire la acest lucru în mai multe rânduri. Plătindu-i cu aceeaşi monedă, Qiao a subliniat către biroul politic că oficialii ar trebui selectaţi din întreaga ţară. Deşi Qiao nu a rostit vreun nume, cei prezenţi la reuniune au declarat că el a privit în direcţia lui Jiang.
La o lună după moartea lui Deng, ziarul german financiar Handelsblatt, l-a intervievat pe Qiao. Zeng Qinghong s-a grăbit să-i prezinte lui Jiang traducerea interviului şi a spus pe un ton mai degrabă misterios: "Pe lângă subiectele obişnuite legate de sistemul juridic şi Congresul Popular, tovarăşul Qiao Shi a subliniat un alt lucru pentru reporterul german." S-a oprit deliberat un moment, continuând numai după ce a văzut cum anxietatea îl cuprindea pe Jiang. "El a spus că obiectivul său principal este contracararea politicilor de stânga".
"Anti stânga?" a întrebat nervos Jiang . Nu se putea abţine şi îşi amintea momentul în care aproape căzuse la birou, în timpul turneului lui Deng Xiaoping din sudul Chinei.
Când Qiao a fost intervievat pe 9 martie 1995, de televiziunea de stat chineză CCTV, el a spus că o economie de piaţă era dependentă de sistemul juridic, şi că procesul de legislaţie economică – constituind o prioritate faţă de alte forme de legislaţie - ar trebui să fie terminat într-un an. Tian Jiyun, vicepreşedinte al Congresului Poporului, a reiterat poziţia precizând că reprezentanţii poporului ar trebui să aibă dreptul de a-şi alege candidaţii şi că noile politici guvernamentale ar trebui să fie explicate în mod clar oamenilor. Qiao a pledat în cursul celei de-a treia sesiuni plenare din a opta sesiune a Congresului Poporului că toţi lucrătorii din guvern erau mai degrabă slujitori ai poporului, decât stăpâni ai lui. El a declarat că era important să se clădească un guvern curat, începând cu îmbunătăţirea sistemului (de stat), cu un accent deosebit pus pe sistemul juridic. Fiecare cuvânt spus de Qiao creştea în Jiang tot mai multă ură. Odată cu moartea lui Deng şi scoaterea din cursă a fraţilor Yang, obstacolele majore pentru Jiang fuseseră eliminate. Acum ghimpele din coasta lui Jiang era Qiao Shi - omul care susţinea construirea unui sistem juridic adevărat. Aşadar următoarea mişcare strategică a lui Jiang a fost forţarea lui Qiao să se retragă la cel de-al 15-lea Congres al Partidului.
Jiang a stabilit din nou o înţelegere cu Bo Yibo, alt veteran al Partidului. Bo a promis că va face presiuni asupra lui Qiao să se retragă, în timp ce Jiang, la rândul său şi-a cerut scuze la Bo pentru că nu a făcut suficient de mult pentru a "avea grijă de" fiul lui Bo, Bo Xilai.
Pe 26 aprilie 1997, Peng Zhen, persoana pe care Jiang o credea principalul susţinător politic a lui Qiao a murit. Peng fusese un bătrân dur al partidului, persoană cu care nici chiar Mao Zedong nu ştia cum să procedeze în anumite momente, aşa cum a fost în 1966 la începutul Revoluţiei Culturale. Jiang a simţit o extremă uşurare când un gerontocrat formidabil ca Peng a murit.
3. Jiang Zemin angajează scriitori
Jiang Zemin a angajat trei scriitori - Teng Wensheng, Wang Huning şi Liu Jizhong - pentru a-şi aduce contribuţia la realizarea ţelurilor sale politice. Din grupul menţionat, Teng era cel mai îndepărtat de Jiang, Wang era cel mai admirat de Jiang, şi Liu era cel care se bucura cel mai mult de prietenia cu Jiang. Cele mai multe "sclipiri" literare şi oratorice ale lui Jiang, dacă le putem numi aşa, aveau la bază o combinaţie a celor trei.
Teng Wensheng: "Scriitor de top la Zhongnanhai"
Născut în octombrie 1940, Teng Wensheng a absolvit in 1964 Departamentul de Istorie PCC la Universitatea Populară Chineză. El a deţinut succesiv posturi de Tovarăş Asociat, Tovarăş, Şef al echipei de teorie şi director adjunct la Institutul Secretariatului Comitetului Central al PCC. De asemenea, el a servit ca director executiv al Societăţii de cercetare asupra muncii ideologice pentru muncitori chinezi şi ca funcţionar şi secretar general adjunct al Comitetului consultativ PCC. În 1989, Teng a devenit director adjunct al Institutului de Cercetare Politică al PCC , iar mai târziu a fost promovat de Jiang ca director al acestei instituţii. Fiind membru al Comitetului Central al PCC la al 15-lea său Congres, Teng a fost autorul principal al raportului politic la viitorul congres (al 16-lea).
În 1980, în timp ce lucra la Institutul Secretariatului PCC, Teng era responsabil de colectarea materialelor şi a informaţiilor despre liber cugetătorii Chinei, precum Fang Lizhi, Ruowang Wang şi Liu Binyan. Toate aceste personaje au fost, în cele din urmă, date afară din PCC în baza materialelor şi informaţiilor colectate de către Teng. În septembrie 1987, Zhao Ziyang, cu sprijinul lui Deng Xiaoping a desfiinţat institutul.
O sursă de la Beijing a dezvăluit faptul că Teng, care era expert în politica lui Mao Zedong, l-a sfătuit pe Jiang să urmeze stilul preşedintelui Mao, dacă doreşte să obţină controlul Biroului Politic. Adică, în loc să dea puterea unui confident sau adept apropiat, să aibă doi sau trei oficiali de rang înalt în competiţie internă unul cu altul, numai pentru a ajunge în cele din urmă la Jiang pentru arbitraj.
Contribuţia cea mai însemnată a lui Teng la "Teoria lui Jiang Zemin", cum o va numi Jiang mai târziu, a fost crearea uneia dintre cele "Trei Discuţii", cunoscute sub numele de "Discuţii despre politică”.
(Copyright © 2005 The Epoch Times)
