Orice pentru putere: povestea adevărată a dictatorului chinez Jiang Zemin: Capitolul 8 (1)

Jiang Zemin controlează Beijingul prin înlăturarea primarului Chen Xitong. Generează criza Taiwanului (1995-1996)

La a patra sesiune plenară a celui de-al 13-lea Congres, PCC a anunţat finalizarea tranziţiei puterii sale de la a doua generaţie de lideri la a treia. La acea vreme, sănătatea lui Deng Xiaoping se deteriora constant. La cel de-al 14-lea Congres, Deng şi-a subminat propria putere cerând suporterilor săi tradiţionali, Yang Shangkun şi fratelui său, să demisioneze din armată. Jiang Zemin, care era Preşedintele Comisiei Militare a PCC - deşi nu atinsese niciodată un automat - se temea teribil că armata nu-l va urma. Văzând că alţi membri seniori ai partidului erau într-o poziţie slăbită şi pe de altă parte ştiind că avea adepţi în armată, Jiang a început să-şi concentreze atenţia asupra guvernului municipal al Beijing-ului ca front politic cheie.

Beijing-ul a fost întotdeauna scena şi ţinta luptelor pentru putere. Fără controlul Garnizoanei, al Guvernului municipal şi al Regimentului Gărzii Securităţii Centrale din Beijing un lider de vârf al PCC nu se putea simţi în siguranţă. Înainte de Revoluţia Culturală, când Mao Zedong era idolatrizat, Secretarul Partidului Municipal la acel moment, Peng Zhen, a îndrăznit să ordone publicaţiilor Cotidianul Poporului, Cotidianul Beijing-ului şi Cotidianul Guangming-ului să nu publice articolul lui Yao Wenyuan "Noua dramă a istoriei: Hairui demisionează din Guvern". Mao Zedong a trebuit să ceară celor loiali lui din Shanghai să publice articolul ca pe o broşură separată, spunând că Beijing-ul a devenit un regat independent, în care "nu puteai băga acul şi nu intră nici apa". La sfârşitul lui martie 1966, înainte de lansarea oficială la nivel naţional a Revoluţiei Culturale pe 16 mai, Mao i-a îndepărtat mai întâi din funcţii pe Peng Zhen (Secretarul de Partid din Beijing) şi pe Dingyi Lu (Ministrul Propagandei). Chiar şi Mao Zedong, preşedintele Partidului, care era cântat în slăvi, şi despre care propaganda comunistă a zilei spunea că "o propoziţie de-a sa făcea cât zece mii de fraze ale celorlalţi", avea nevoie să controleze Beijingul înainte de a putea realiza cu adevărat ceva. Acesta a fost motivul pentru care Jiang s-a concentrat pe „cucerirea” Beijing-ului.

1. Campania împotriva lui Chen Xitong

La selectarea cadrelor, Jiang a avut doar un singur principiu: cei care nu i-au fost loiali nu au fost selectaţi. Se poate doar imagina ce fel de administrare ar putea fi asta. Când Chen Xitong, primar al oraşului Beijing, a găzduit cu succes în 1990 Jocurile Asiatice şi a finalizat construcţia celei de-a doua şi a treia centuri de autostrăzi, infrastructura oraşului s-a îmbunătăţit considerabil. În comparaţie, sub conducerea lui Jiang, oraşul Shanghai în loc să se bucure de îmbunătăţiri, a cunoscut o criză alimentară de doi ani, după venirea lui Jiang ca primar. Deng Xiaoping a trebuit să-l trimită la Shanghai pe Zhu Rongji, persoană capabilă, pentru a salva situaţia. În timpul masacrului din Piaţa Tiananmen, Chen sugera acţiuni îndrăzneţe şi a acţionat cu consecvenţă, în timp ce Jiang oscila. Jiang a fost şi cel care a închis publicaţia liberală „World Economic Herald” din Shanghai. Mai târziu i-a mărturisit lui Zhao Ziyang că măsura fusese greşită.

Chen credea că ar fi trebuit răsplătit cu o promovare (în calitate de membru al Biroului Politic) pentru că a păstrat "ordinea socială" în Beijing în timpul mişcării studenţeşti. Când, în schimb Jiang a fost cel promovat de Deng Xiaoping, Chen, bineînţeles că s-a simţit nedreptăţit. Chen avea o relaţie bună cu Deng, care în cursul vizitei sale de la Combinatul Siderurgic din 1992 l-a lăudat deschis ca pe un reformator. Astfel, Chen avea motive să creadă că era mai bine poziţionat decât Jiang. Jiang Zemin a simţit astfel că Chen era cel mai mare obstacol în faţa obţinerii controlului deplin asupra Beijing-ului.

Lui Jiang îi place să iasă în evidenţă şi prin natura sa este un om invidios. Dacă cineva îl priveşte de sus, se răzbuna cu siguranţă. Jiang îl ura şi se temea de Chen, în acelaşi timp. Există multe motive pentru care Jiang nu l-a putut tolera pe Chen, primul luând naştere atunci când Chen l-a invitat pe Hu Qili, un adept al Zhao Ziyang, la cină.

După ce a devenit „împăratul” Chinei, Jiang nu a precupeţit nici un efort în a-i elimina pe toţi cei care îl urmaseră pe Zhao Ziyang. Jiang credea că cu cât se distanţează mai mult de Zhao, cu atât îşi sporeşte legitimitatea. Campania lui Jiang împotriva lui Zhao a fost atât de dură încât faptele reale şi aura care-l înconjura pe Zhao, nu contau. În ziua instalării sale în funcţia de secretar general al PCC, Jiang a afirmat că a vrut să compenseze pentru "pierderile", create de Zhao şi nu a menţionat nici un cuvânt despre contribuţiile acestuia (în timpul mandatului său ca premier şi Secretar General ) la dezvoltarea economică a Chinei şi la reforma politică.

Jiang ştia că poporul chinez ţinea la Zhao. Atitudinea lui Zhao faţă de suprimarea mişcării studenţeşti fusese clar diferită de cea a multor lideri chinezi comunişti de la diferite niveluri ale guvernului. Acest lucru i-a conferit lui Zhao o aură de sinceritate, deoarece el vorbea pentru oameni şi făcea lucruri fără a fi preocupat de propria sa siguranţă. Pe perioada în care Zhao a fost secretar general, Produsul Intern Brut (PIB) şi nivelul de trai au crescut rapid. Din acest motiv, mulţi i-au fost recunoscători lui Zhao. Având în vedere popularitatea şi realizările politice ale lui Zhao, Jiang Zemin avea şanse reduse de a-şi păstra postul - pe care îl suflase lui Zhao – în cazul în care Deng i-ar fi cerut vreodată lui Zhao să revină la putere.

După câştigarea puterii, Jiang a început epurările reformatorilor şi ale celor care aveau legături strânse cu Zhao, sub emblema rezistenţei la aşa-zisa încercare a Occidentului de a schimba China în tăcere. Cu toate acestea, Chen Xitong s-a opus în mod sfidător cruciadei lui Jiang.

Când Zhao a căzut de la putere, cu el au căzut Hu Qili, membru al Comitetului permanent al Biroului Politic şi Rui Xingwen, Secretar al Secretariatului Comitetului Central al PCC. Aceştia au fost cei trei funcţionari de cel mai înalt rang demişi în legătură cu masacrul din Tiananmen. Mai degrabă decât să încerce să evite problemele, Chen a aranjat o întâlnire secretă cu Hu Qili şi Wan Li la hotelul Capital. Chen nu numai că a participat la întâlnire, dar a mers atât de departe încât l-a salutat pe Hu la intrarea în clădire.

O coincidenţă legată de această întâlnire este demnă de subliniat. Chen credea că a planificat totul perfect. Puţini s-ar fi aşteptat ca japonezii să fie cei care vor dezvălui ştiri despre reuniunea sa. Pur si simplu s-a întâmplat ca în acea seară, jurnalişti de la mai multe staţii de televiziune şi agenţii de ştiri japoneze, care se aflau în Beijing, să aibă o întâlnire la restaurantul japonez al aceluiaşi hotel. Unul dintre ei, din greşeală, a intrat în camera în care se afla Chen şi i-a văzut pe Hu, Wan şi pe Chen mâncând şi bând împreună. Chen l-a confundat pe jurnalist cu un om de afaceri japonez şi nu i-a dat mare atenţie. A doua zi, jurnalistul japonez a raportat într-un ziar japonez ceea ce văzuse. Trei zile mai târziu, Departamentul de referinţă internă de la Xinhua News Agency a transmis informaţia lui Jiang Zemin în "Sumarul ştirilor naţionale" din circulara sa internă. Vestea l-a luat prin surprindere pe Jiang şi a declanşat furia sălbatică a acestuia. Jiang a fost surprins de faptul că experimentatul şi capabilul Chen se alătură acum lui Hu. Era supărat că Chen mergea clar împotriva sa, îndrăznind să socializeze în spatele său cu urmaşii lui Zhao, faţă de care avea resentimente. Jiang nu putea spune dacă aceasta făcea parte dintr-un plan al lui Deng Xiaoping de a-i redeschide calea lui Zhao spre putere, mai întâi prin repunerea în funcţie a lui Hu. El a ordonat imediat Comitetului Central de Disciplină să investigheze în continuare problema. După ce managerul de la hotelul Capital a confirmat întâlnirea lui Chen, Jiang l-a sunat personal pe Chen acuzându-l că „a luat o cale greşită”. Chen a invocat scuza că Wan Li a solicitat întâlnirea şi că prin urmare nu a avut altă alegere, decât de a o aranja.

Jiang nu a îndrăznit să-l ofenseze pe Wan, aşa că a trebuit să ţină furia în el. Deng mai târziu i-a cerut într-adevăr lui Hu să revină la postul său, confirmând astfel relaţia strânsă a lui Wan cu urmaşii lui Zhao. Teama cea mai mare a lui Jiang era că Zhao ar putea să-şi recapete puterea, aşa că resentimentul faţă de Chen a crescut de la incident.

Dar, înainte ca resentimentele persistente lui Jiang să se fi domolit, s-a adăugat o nouă ranchiună. În primăvara anului 1992, Deng Xiaoping a continuat de acum celebrul său "Tur din Sudul Chinei". Chen ştia tot timpul că intenţia lui Deng era aceea de a continua reformele şi astfel Chen difuza sloganuri pro-reformă la televiziunea din Beijing şi utiliza fiecare ocazie pentru a pleda pentru reformă. Acest lucru l-a agitat pe Jiang, care s-a aliat politicienilor seniori conservatori de stânga cum ar fi Chen Yun şi Li Xiannian. Pentru a ascunde nemulţumirea lui Deng faţă de el să răzbată în media, Jiang a ordonat ca toate organizaţiile mass-media de stat să urmeze un "standard de raportare unificată", pentru turneul lui Deng, dictat de Ministerul Propagandei. Jiang a declarat că nici un reporter nu putea scrie nimic în această privinţă, fără consimţământul său.

Spre surprinderea lui Jiang, Chen a făcut prima mişcare. Chen a determinat Cotidianul Beijing-ului, controlat de guvernul municipal din Beijing să transmită rapid "Spiritul discursului lui Deng Xiaoping în sudul Chinei". Acţionând în conformitate cu instrucţiunile lui Chen, Cotidianul Beijing-ului a publicat discursul lui Deng, care a apărut pentru prima dată în Cotidianul Shenzhen-ului. Cotidianul Beijing-ului a publicat discursul o zi mai devreme decât Cotidianul Poporului, ziarul oficial al PCC.

Acest lucru l-a pus pe Jiang într-o poziţie defensivă. Pentru Jiang, cuvintele şi acţiunile pro-reformă ale lui Chen scoteau în evidentă inflexibilitatea şi conservatorismul său. Jiang se simţea tot mai ofensat de Chen.

Curând după aceea, Zhou Guanwu, preşedintele consiliului combinatului siderurgic „Capital Steel" împreună cu Chen au aranjat o vizită a lui Deng la „Capital Steel”. În timpul vizitei nu şi-a făcut apariţia nimeni de la Comitetul Permanent al Biroului Politic. În faţa numeroşilor lideri şi a lucrătorilor de la combinat, Deng a declarat: "În ceea ce priveşte lucrurile pe care le-am spus recent, unii oameni ascultă, iar alţii nu. Beijing-ul s-a mobilizat, dar unii din guvernul central încă refuză să acţioneze". Deng i-a cerut lui Chen să "ducă cuvântul" la Comitetul Central al PCC pentru că "oricine se opune politicilor celui de-al 13-lea Congres Naţional al PCC va trebui să demisioneze." Auzind cuvintele lui Deng, Jiang s-a cutremurat ca la auzirea unui tunet.

Lovit de teamă, Jiang a mers în Biroul General al Comitetului Central unde l-a învinuit pe Chen că nu l-a informat în prealabil de vizita lui Deng. Chen a replicat că Biroul General ar trebui să solicite informaţii cu privire la activităţile lui Deng de la biroul lui Deng, mai degrabă decât să dea vina pe Beijing. Respins şi furios, Jiang era tot mai hotărât să-l elimine pe Chen.

Când Chen era primar în Beijing, Jiang era secretar de Partid în Shanghai. Chen, ca lider în Beijing, era mult mai bine informat decât Jiang. Jiang era foarte conştient de faptul că Chen avea o relaţie bună cu Deng Xiaoping şi Li Peng. În acele zile, Jiang era numai un zâmbet ori de câte ori se întâlnea cu Chen. În timpul primilor doi ani ca secretar general al Partidului, Jiang îşi controla comportamentul şi arăta un minim respect faţă de Li Peng. Dar după ce fraţii Yang şi-au pierdut poziţiile la Congresul al 14-lea al Partidului, Jiang a devenit din ce în ce mai arogant.

Chen a putut observa schimbările lui Jiang Zemin şi ştia că întâlnirea sa cu Hu Qili şi acţiunile sale în ceea ce priveşte Turneul din Sud al lui Deng îl transformaseră în duşmanul acestuia. În accepţiunea lui Chen, Jiang era genul de persoană care nu-i uita niciodată pe cei care i se împotriveau, chiar şi pentru cele mai mărunte provocări. Auzise de represaliile lui Jiang împotriva studenţilor care l-au provocat în timpul mişcării studenţeşti din 1986 în Shanghai. Tot ce mai putea spera Chen, sperând să se protejeze, după ce-l ofensase pe Jiang, era ca acesta să fie dat jos din postul său în timp ce Deng era încă în viaţă.

Astfel, la începutul anului 1995, Chen printr-o scrisoare către Deng i-a întocmit un raportat lui Jiang, semnat împreună cu şapte lideri provinciali de partid. Conţinutul scrisorii rămâne încă necunoscut în afară. Deng n-a făcut nici un comentariu după ce a citit scrisoarea şi i-a predat-o lui Bo Yibo pentru a se ocupa de ea. Înainte de masacrul din Tiananmen, atunci când cei opt politicieni seniori au discutat problema succesorului lui Zhao Ziyang, Deng ar fi vrut să aleagă între Li Ruihuan sau Qiao Shi. Bo Yibo a fost cel care l-a susţinut cu tărie pe Jiang Zemin. Deng era deja la o vârstă la care nu mai avea nici timp şi nici energie pentru schimbarea secretarului general, altfel ar fi făcut-o la întoarcerea din turneul lui din 1992. Pasarea scrisorii lui Chen către Bo Yibo sugera ce fel de persoană recomandase Deng pentru acest post, oricum una diferită de opţiunile lui Bo.

Bo era notoriu printre oficialii de rang înalt pentru duplicitate, oportunism, lipsa de recunoştinţă şi rău tratament aplicat celor din jur. Un exemplu în acest sens era relaţia lui Bo cu Hu Yaobang. În 1979, la câţiva ani după Revoluţia Culturală, Bo a fost reabilitat şi eliberat din închisoare, datorită lui Hu. Mai târziu, la a patra sesiune plenară a Comitetului Central de la cel de-al 11-lea Congres al Partidului, Bo, din nou, datorită aprobării lui Hu, a devenit membru al Comitetului Central, vice-premierul Consiliului de Stat, consilier de stat şi director adjunct consultativ al Comitetului PCC. Cu toate acestea, pe 15 ianuarie 1987, în timpul unei întâlniri extinse a Biroului Politic care a fost condusă de nimeni altul decât Bo, acesta i-a cerut lui Hu să demisioneze.

După ce a citit scrisoarea acuzatoare primită de la Chen, Bo, în loc să-l investigheze în continuare pe Jiang, s-a bucurat că avea ceva cu care îl putea şantaja pe Jiang. Credea că scrisoarea îi dădea acum mijloacele prin care putea manipula puterea lui Jiang. Bo credea că-l putea şantaja acum pe Jiang, promovându-l pe fiului său, Bo Xilai, împreună cu cercul său de prieteni de încredere.

Bo l-a convocat pe Jiang şi i-a dat scrisoarea, fără a spune un cuvânt. La citirea scrisorii acuzatoare, Jiang a transpirat, a devenit palid şi tremura în mod vizibil. Jiang l-a rugat pe Bo să-i spună câteva cuvinte bune lui Deng despre el, pentru a-i permite să-şi păstreze postul de secretar general. Bo a răspuns că va face cum va putea mai bine. L-a instruit apoi pe Jiang să-l elimine pe Chen Xitong pentru a evita eventuale probleme ulterioare, începând prin a-i elimina mai întâi pe cei din jurul lui Chen. Jiang a dat categoric din cap, spunând "da." Avansul rapid al fiului lui Bo, Bo Xilai, prin cercurile de putere câţiva ani mai târziu a fost rezultatul exclusiv al relaţiei speciale a tatălui său cu Jiang.

2. Chen Xitong este dat jos

La a patra plenară a Comitetului Central de la cel de-al 14-lea Congres al Partidului, Deng Xiaoping i-a transferat toate puterile sale lui Jiang Zemin. Jiang a simţit că sosise timpul să-l doboare pe Chen Xitong. Avea nevoie acum numai de o ocazie. Scrisoarea acuzatoare a lui Chen de la începutul lui 1995, l-a făcut pe Jiang să simtă că trebuia să acţioneze imediat.

Zeng Qinghong l-a informat pe Jiang Zemin că membrii importanţi ai Partidului, care îşi vedeau copiii scoşi din funcţii, se putea uni şi forma facţiuni, rezultatul putând fi o ameninţare pentru Jiang. Acest lucru nu fusese niciodată vreun motiv legitim de îngrijorare, deoarece copiii oficialilor de rang înalt din China se ocupau deja cu strângerea averilor, profitând de lacunele din legislaţie. Atâta timp cât Jiang flutura steagul de "combatere a corupţiei", descendenţii “regali” i-ar fi jurat credinţă pentru a evita pedepsirea şi urmărirea penală din partea poliţiei, a sistemului judiciar şi a Comisiei Centrale de Disciplină.

Jiang plănuia să-şi consolideze puterea prin numirea fiilor săi, Jiang Mianheng şi Jiang Miankang, a membrilor familiei sale şi a rudelor în diferite ministere centrale şi guverne locale, după cel de-al 14-lea Congres al Partidului. Jiang a trebuit să aştepte, cu toate acestea, până ce adversarii săi politici au fost eliminaţi în numele luptei împotriva corupţiei. Ar fi rămas o mulţime de posturi vacante pentru rudele sale, după ce adversarii săi ar fi fost eliminaţi, iar campania "anti-corupţie" ar fi ajuns la sfârşit.

Jiang s-a hotărât să facă ceea ce a sugerat Bo Yibo şi a decis să înceapă epurarea cu înlăturarea unuia dintre viceprimarii Beijing-ului. După o analiză atentă, Jiang l-a luat în vizor pe Wang Baosen.

În 1995, fostul preşedinte al consiliului concernului Capital Steel, Zhou Guanwu, şi-a pierdut puterea din cauza unei conduite financiare nepotrivite. Fiul său, Zhou Beifang, a fost arestat şi dus în închisoare. A fost expus un caz de luare de mită implicând secretari din guvernul municipal din Beijing, iar Wang primar adjunct la acea vreme a fost găsit mort. Moartea lui a survenit în luna aprilie pe muntele Qifengcha din ţinutul Huairou, în apropiere de Beijing. Autorităţile au afirmat că Wang şi-a luat propria viaţă cu un glonte. În realitate însă, urmele, rănile, praful de puşcă şi un cartuş de glonte găsit la faţa locului indicau mai degrabă varianta unei crime decât o sinucidere. O dovadă evidentă este că la început a fost găsit la locul faptei doar un glonte, cartuşul glontelui nefiind găsit de la început. Cu ajutorul poliţiei care a folosit un detector de mine, cartuşul a fost găsit doar mai târziu îngropat în pământ. În plus, locul unde a murit Wang era izolat şi rareori vizitat de lume. După ce a fost găsit corpul, perimetrul a fost încercuit. Cartuşul glontelui fiind îngropat în sol ar putea semnifica faptul că cineva a fost prezent în momentul morţii lui Wang. Conform informaţiilor interne obţinute de la Biroul Naţional de Securitate, acel "cineva" a fost un agent secret, trimis de Jiang.

După moartea lui Wang, Chen a intrat în panică. Conform convenţiilor oficialilor PCC, un lucru care trebuie să fie raportat depinde incontestabil de gusturile liderului. Deoarece televiziunea centrală de stat difuzase pe scară largă ştirea morţii lui Wang, era clar faptul că lupta pentru putere în partea superioară a eşalonului lansată de Jiang începuse. Condamnarea lui Zhou Beifang l-a determinat pe Deng Xiaoping să se gândească la ceea ce se va întâmpla după ce el va fi trecut în veşnicie. Dacă în acel moment ar fi intrat în conflict cu Jiang, copiii lui puteau deveni ţinta epurărilor acestuia. Acum, la câteva luni de la depunerea scrisorii sale de acuzaţie, Chen vedea că Jiang era încă în putere, indicând faptul că Deng nu avea intenţia de a schimba "caii în mijlocul drumului". Chen era foarte conştient de pericolul în care se afla.

Jiang a depus un efort imens pentru a-l da jos pe Chen. În cele din urmă, pentru a-l incrimina pe Chen s-a folosit o reclamaţie, conform căreia: "Între iulie 1991 şi noiembrie 1994, la întâlnirile sale oficiale cu străinii, Chen a acceptat douăzeci şi două de cadouri scumpe (opt obiecte din aur şi argint, şase ceasuri scumpe, patru stilouri scumpe, trei aparate de fotografiat, şi o cameră video) în valoare totală de 555.000 de yuani [circa 67 700 dolari]. " Pentru un lider la nivelul Comitatului Central, aşa cum era Chen, acest aspect era într-adevăr unul minor; se putea spune că era relativ nepătat. Cu toate acestea, din acest motiv Chen a fost aruncat în închisoare şi condamnat la treisprezece ani pentru corupţie plus patru ani pentru neglijarea îndatoririlor profesionale. În total, Chen a fost condamnat la şaptesprezece ani de închisoare.

La sfârşitul lui 2003, Chen a fost eliberat pe cauţiune, pentru a-i permite să urmeze un tratament pentru cancerul de vezică urinară de care se îmbolnăvise. După eliberarea sa, Chen a scris o scrisoare de cincizeci de mii de cuvinte - în care l-a acuzat pe Jiang de persecuţie politică şi a susţinut că este victima luptei pentru putere. El i-a acuzat de asemenea pe fiii lui Jiang de infracţiuni financiare. Chen a afirmat că a avut o dată un parteneriat de afaceri cu Jiang şi ştia că unul din fiii lui Jiang, Mianheng, a transferat ilegal 15 milioane de yuani (1.830.000 de dolari) din fondurile de stat. Acest lucru a fost probabil tot ceea ce a putut dezvălui Chen în mass-media la acel moment. Din păcate, pentru a afla mai multe, va trebui să aşteptam ziua în care Chen va putea vorbi liber în faţa mass-mediei.

Astăzi, chiar şi cetăţenii de rând ştiu, că cruciada lui Jiang împotriva corupţiei a fost doar un pretext, o armă, într-o luptă prelungită pentru putere. Se vede asta numai dacă arunci o privire către brokerii de azi din vârful puterii din China. Printre binecunoscutele nume de corupţi se numără: Jia Qinglin, Huang Ju şi Chen Liangyu, fiecare dintre ei având în spate o istorie a fărădelegilor. Nici unul dintre ei nu este curat. Corupţia PCC a pătruns în fiecare nivel al sistemului, de sus în jos.

va urma...

Înapoi la Cuprins