Orice pentru putere: povestea adevărată a dictatorului chinez Jiang Zemin: Capitolul 7 (2)

Capitolul 7
Capitolul 7 (Luis Novaes / Epoch Times)

3. Conspiraţie şi urzeală

Între iunie şi iulie 1992, Deng Xiaoping şi Chen Yun au purtat negocieri intense pentru funcţiile înalte la cel de-al 14 Congres Naţional al PCC. Conflictele existente între oficialii de la vârf erau intensificate de lupta pentru putere ce se aştepta după redistribuirea funcţiilor. Statutul politic instabil al lui Jiang destabilizase de asemenea statutul lui Zeng Qinghong - urmaşul de încredere al lui Jiang, care era Directorul Adjunct al Biroului CC al PCC. Zeng a fost dintotdeauna extrem de ambiţios, tânjind după puterea politică. Îi plăcea puterea şi jocul cu puterea. Zeng ajunsese să creadă că dacă îl folosea pe Jiang, lua o scurtătură către un eşalon superior al puterii. Incompetenţa lui Jiang îl predispunea la manipulare. Dacă planurile lui Zeng reuşeau, Jiang ar fi devenit marioneta lui Zeng în câţiva ani. Dar dacă, din cauza presiunii, puterea lui Jiang s-ar fi diminuat, cariera politică a lui Zeng ar fi fost terminată.

Zeng a avut întotdeauna o îndemânare pentru intrigă şi politicianism. Când ura pe cineva nu se dădea de gol, dar mai târziu distrugea persoana. Tatăl lui Zhen, Zeng Shan, era cândva Ministru al Afacerilor Interne. Mama sa, Deng Liujin fusese directoarea Grădiniţei Yan’ An, unde îşi trimiteau nomenclaturiştii copiii. Mulţi dintre oficialii de vârf de astăzi au trecut prin acea grădiniţă şi o numeau pe Deng Liujin „mama Deng.” Biografia familiei lui Zeng i-a permis acestuia să poată participa la luptele pentru putere din cadrul elitelor, iar acolo el a învăţat cum să rămână în siguranţă în mijlocul acestor conflicte, cum să-şi înfrângă oponenţii şi cum să-şi câştige şi să-şi consolideze puterea în arena murdară a politicii comuniste. Zeng este iscusit în folosirea probelor şi a informaţiilor false. Toate acestea erau abilităţi pe care Zeng avea să le folosească în luptele politice cu oficialii de vârf ai Partidului.

În perioada în care Jiang era teribil de înfricoşat, Zeng a analizat situaţia acestuia. După evaluarea lui, Deng Xiaoping îl putea înlocui pe Jiang, făcându-l pe Qiao Shi Secretar General; fraţii Yang, Qiao Shi, Wan Li, Tian Jiyun şi Li Ruihuan îi erau toţi duşmani politici; ameninţarea venea în special din partea fraţilor Yang, pentru ca ei deţineau puterea militară iar Deng avea încredere în ei mai mult decât în oricine. Dar un atac asupra fraţilor Yang s-ar fi dovedit pentru Jiang atât dificil cât şi periculos, iar Zeng ştia asta. Totuşi, recompensele victoriei s-ar fi arătat considerabile: odată cu eliminarea lor, Jiang ar fi putut scăpa de dizgraţia în care căzuse şi putea prelua puterea. Zeng s-a gândit că deşi puterea politică a fraţilor Yang era în ascensiune în acea perioadă, ei nu erau decât militari, prin urmare nu ştiau nimic despre luptele politice. Puterea lor provenea din încrederea totală din partea lui Deng. Cheia era deci să-l întoarcă pe Deng împotriva fraţilor Yang. La acea vreme, Deng se temea cel mai mult că politica sa de reformă ar putea fi ineficientă. O frică şi mai adâncă era că, după moartea sa, oamenii ar putea spune adevărul despre Masacrul din Piaţa Tiananmen. Toată lumea ştia că Yang Shangkun era în bune relaţii cu Zhao Ziyang. Yang fusese iniţial reticent faţă de folosirea forţei militare pentru suprimarea studenţilor demonstranţi. Astfel, în ceea ce priveşte masacrul, au existat controverse între Deng şi Yang. Jiang era furios pe fraţii Yang, care îl priveau cu dispreţ. După ce a ascultat analiza şi sfatul lui Zeng, Jiang a prins speranţe noi şi s-a hotărât să-i înlăture pe fraţii Yang. Una dinte abordări era folosirea biroului central al PCC pentru a căuta informaţii suspecte care i-ar fi implicat pe fraţii Yang.

Când Deng Xiaoping, care a fost în serviciul militar al Celui de-al Doilea Corp Terestru, a devenit preşedintele Comisiei Militare, liderii celorlalte fracţiuni au fost înlăturaţi. Cei care serviseră în cel de-al Treilea şi al Patrulea Corp erau cei mai nemulţumiţi. Oamenii care deţineau puterea militară, şi anume fraţii Yang şi Liu Qinghua, erau adepţii lui Deng. Fraţii Yang aveau puterea cea mai mare şi astfel deveniseră ţinta invidiei celorlalte fracţiuni. În primii ani de reforme, Deng propusese un program prin care „militarii trebuiau să arate toleranţă” şi propunea ca o bună parte din resursele militare să fie folosite pentru dezvoltarea economică. Acest lucru a cauzat armatei unele probleme pentru o perioadă de timp. Era în perioada când Yang Shangkun şi fratele său încercau să implementeze în mod loial politica lui Deng de „toleranţă din partea militarilor”. Deng a încercat, deasemenea, să-i convingă pe Zhang Aiping, Yang Dezhi şi Yu Qiuli să se retragă, dorind, în mod ostentativ să „aducă cadre mai tinere”. Cei trei, fiecare dintre ei secretari generali adjuncţi ai Comisiei Militare, în retragere, au aflat mai târziu că noua persoană pusă de Deng nu era altcineva decât Yang Shangkun - care era cu trei ani mai în vârstă decât Zhang Aiping, cu patru decât Yang Dezhi şi cu şapte decât Yu Qiuli. Acest lucru i-a înveninat pe toţi trei. Li Xiannian, care fusese înainte comandant al Diviziei Cinci în cel de-al Treilea Corp Terestru, susţinea de mult ura comună a lui Zhang Aiping (comandantul Diviziei a Patra a celui de-al Treilea Corp Terestru), Zhang Zhen (Comandant al Statului Major din cea de-a Patra Divizie), Ye Fei (Comandantul Primei Divizii) şi Hong Xuezhi (Comandant al Statului Major al celei de-a Treia Divizii) faţă de Yang.

Zhang Aiping se opusese masacrului din Tiananmen şi, astfel, Jiang s-a distanţat faţă de el în primii ani după ascensiunea la putere. Cum Jiang Shangqing - falsul tată adoptiv al lui Jiang - a fost subordonatul direct al lui Zhang, în primii ani după ce Jiang l-a întâlnit pe Zhang, Jiang a jucat linguşitor rolul de copil adoptiv al eroului PCC, arătându-se plin de respect şi consideraţie faţă de acest Aiping, care fusese pe vremuri şeful presupusului „tată adoptiv”. Însă macazul s-a schimbat după ce Jiang a devenit Secretar General al PCC, pentru că el trebuia să ia o poziţie fermă de sprijin faţă de masacrul studenţilor din Piaţa Tiananmen; astfel că Jiang a trebuit un timp să ţină distanţa faţă de Zhang. Acum Jiang voia să-i confişte puterea lui Yang Shangkun, astfel că a început din nou să se apropie de acesta.

Deşi Zeng Qinghong şi-a dat seama că Jiang nu avea nici un fel de pregătire militară, Zeng credea că s-ar putea folosi totuşi de nemulţumirea trupelor e la nivelul mediu pentru a-i izola pe fraţii Yang şi mai apoi pentru a-l îndepărta pe Deng Xiaoping împreună cu cei doi fraţi. Credea că astfel că putea realiza incredibilul.

În august 1992, Deng era suprasolicitat cu aranjarea noilor cadre în noi posturi pentru cel de-al 14-lea Congres Naţional al PCC şi într-o ceartă cu Chen Yun, a făcut brusc un atac de cord şi a fost trimis la spital. Yang Baibing şi Yang Shangkun au primit primii vestea spitalizării lui Deng şi au convocat un consiliu cu patruzeci şi şase de ofiţeri superiori la sfârşitul lui august, în Bejing.

Aceşti ofiţeri îl dispreţuiau pe Jiang Zemin. Acesta era un secret ştiut de toată lumea. Yang Shangkun, pe care Deng îl delegase pentru a-l observa pe Jiang, râdea de acesta când îl vedea cum tremura atunci când punea mâna pe puşcă, pe care de altfel era incapabil s-o utilizeze. La întâlnirea cu ofiţerii, Yang Baibing a dezvăluit că lui Deng nu îi era bine şi a discutat despre oportunitatea de a-l avea pe Jiang pe postul de preşedinte al Comisiei Militare. Yang a menţionat că erau mulţi care se opuneau programului de reforme ale lui Deng şi a propus mijloace prin care trupele ar putea, după eventuala moarte a lui Deng, să menţină şi să implementeze programul de reforme. Yang a cerut participanţilor la consiliu să analizeze diferite idei şi modalităţi pentru a face faţă situaţiei. Ofiţerii l-au criticat dur pe Jiang, care era împotriva reformelor şi incompetent. Majoritatea a fost de părere că Jiang nu ştia nimic despre problemele militare, că nu avea curaj sau hotărâre şi că nu era potrivit pentru poziţia de preşedinte.

Jiang a fost şocat şi alarmat aflând de consiliu şi în el a apărut dorinţa de a-l elimina pe Yang. În acel moment Jiang s-a hotărât să-i distrugă pe fraţii Yang. Zeng Qinghong a simţit că momentul reprezenta o ocazie pentru o schimbare mare şi că Deng putea fi folosit pentru a-i doborî pe fraţii Yang. Astfel, Jiang a început să răspândească zvonuri către Deng, spunând că fraţii Yang îl trădaseră în respectivul consiliu. Jiang a mers până într-acolo cu făţărnicia încât i-a declarat lui Deng că era îngrijorat. După câteva asemenea discuţii, Deng a început să creadă că Jiang spunea adevărul şi a cerut oamenilor săi de încredere să cerceteze problema. Aceştia au confirmat unele jumătăţi de adevăruri din bârfele lui Jiang Zemin. Din acel moment, Deng şi-a pierdut încrederea în fraţii Yang.

4. Înşelând oamenii cu zvonuri, punând mâna pe putere

Înaintea celui de-al 14-lea Congres Naţional, Comitetul Central al PCC şi-a început selecţia liderilor la toate nivelele. Între 7 şi 10 septembrie, Comisia Militară Centrală a ţinut o întâlnire pentru a discuta dispunerea personalului în cadrul armatei. Yang Baibing, care răspundea de numirea personalului militar şi structura organizaţională, a făcut o listă cu o sută de ofiţeri de rang mediu şi înalt care urmau să fie promovaţi. După ce numele au fost aprobate de Liu Qinghua şi Yang Shangkun, Yang Baibing a prezentat lista lui Jiang Zemin. Jiang şi Zeng Qinghong au trecut în revistă lista şi s-au gândit că era o ocazie foarte bună să creeze o fisură între fraţii Yang şi Deng. Jiang şi Zeng au oprit lista lui Yang şi nu au aprobat-o.

Jiang şi Zeng au iniţiat intrigi pe mai multe fronturi, cu speranţa că vor semăna discordie între Deng şi Yang Shangkun. Deng se afla deja în ultimii săi ani de viaţă şi trăia retras la domiciliu; de notat că era profund mişcat de copiii săi. Între timp, Zeng, fiu de nomenclaturist, era foarte conştient de situaţia lui Deng şi a făcut un plan cum să-i folosească pe copiii lui Deng pentru a semăna disensiuni între Deng şi Yang. Zeng a intrat în contact cu Deng Pufang, fiul mai mare al lui Deng Xiaoping, prin prietenii săi Liu Jing şi Yu Zhengsheng - toţi fii de nomenclaturişti. Liu fusese comandant al Gărzii Roşii pe timpul Revoluţiei Culturale şi autor al cărţii Teoria liniei de sânge. Fusese de asemenea coleg de clasă cu Zeng la Colegiul Industrial Bejing (astăzi cunoscut ca Institutul de Tehnologie Bejing).

Liu fusese primar al oraşului Kunming, în timp ce Yu fusese primar al oraşului Qingdao. Liu şi Yu erau amândoi vice preşedinţi ai Federaţiei Chineze pentru Persoane cu Dizabilităţi, care era condusă de Deng Pufang. Sub îndrumarea lui Zeng, Liu şi Yu s-au întâlnit cu Deng Pufang şi au discutat despre pericolul reprezentat de fraţii Yang şi despre necesitatea de a lua măsuri împotriva acestora. Mai târziu, când Zeng l-a întâlnit personal pe Deng Pufang, i-a spus acestuia tot felul de minciuni despre aşa-zisa loialitate a lui Jiang Zemin pentru Deng Xiaoping, despre capacitatea de lider a lui Jiang şi pe faptul că Jiang nu putea obţine puterea deplină din cauza interferenţei fraţilor Yang. Apoi Zeng, având în minte lista lui Yang Baibing cu cei o sută de ofiţeri, i-a spus lui Deng Pufang că fraţii Yang aveau prea multă putere şi plănuiau să-i înlocuiască pe oamenii lui Deng Xiaoping din armată - o perspectivă periculoasă. Zeng i-a mai spus lui Deng Pufang că dacă Zhao Ziyang ar deveni iarăşi Preşedinte al Conferinţei Politice Consultative, ar însemna că Deng Xiaoping „îşi admite indirect greşeala [din Masacrul Tiananmen]”. Miza pe cea mai mare frică a lui Deng. Zeng a mai pretins că Yang Shangkun era confuz cu privire la masacru şi că acesta părea hotărât să reabiliteze mişcarea studenţească. Dacă Yang s-ar uni cu Zhao, sugera Zeng, ei ar putea foarte bine să submineze puterea lui Deng Xiaoping. Zeng dădea glas neliniştilor politice celor mai profunde ale lui Deng Xiaoping şi îşi modula retorica exact pe gândirea acestuia. Zeng a adus în discuţie masacrul pentru a crea discordie între Deng Xiaoping şi Yang Shangkun. Zeng a încercat să-l intimideze pe Deng Pufang, sugerând că într-un asemenea scenariu situaţia politică ar putea ieşi de sub control şi rezultatul ar putea fi o situaţie în care Deng Xiaoping ar trebui să plătească pentru greşelile sale.

În acelaşi timp, Jiang Zemin şi Zeng strângeau tot mai multe probe pentru a-i şantaja pe fraţii Yang. Mai întâi, au împrăştiat, pe ascuns, minciuni despre „lista cu o sută de nume” pe care o propusese Yang Baibing. Afirmaţiile false despre fraţii Yang au dat naştere la tot felul de opinii în Bejing. Peste tot se putea auzi: „Fraţii Yang sunt extrem de puternici”, „Yang Shangkun vrea să-i ia locul lui Deng Xiaoping”, „Deng Xiaoping moare” şi „Yang Shangkun vrea să fie Preşedinte al Comisiei Militare.”

Din cauza acestor zvonuri, armata PCC s-a divizat imediat în mai multe fracţiuni şi au izbucnit tot felul de conflictele, de vreme ce o parte din ofiţeri erau invidioşi pe fraţii Yang. Jiang şi Zeng au cerut atunci ajutorul unor oameni precum Zhang Aiping şi Wang Daohan.

5. Jiang scapă de dezastru

Când Yang Shangkun l-a întrebat pe Jiang Zemin de ce lista celor o sută de nume nu fusese încă aprobată, Jiang a pretins că trebuia să aştepte sfatul lui Deng Xiaoping. Scurt timp după întâlnirea dintre Zeng Qinghong şi Deng Pufang, Jiang Zemin împreună cu Yu Yongbo, vice preşedintele Departamentului Politic General al Armatei, l-au vizitat pe Deng Xiaoping în persoană. Jiang i-a acuzat pe fraţii Yang că vor puterea militară. Vice preşedintele Comisiei Militare Centrale, Liu Huaqing, a fost şi el prezent la întâlnire.

Jiang şi Zeng folosiseră diferite mijloace prin care să se asigure că Deng afla ştirile despre presupusul complot al fraţilor Yang de a „pune mâna pe puterea militară” şi de a „publica adevărul despre Masacrul din Tiananmen”. Deng, speriat, s-a gândit că situaţia era serioasă. Cu atât mai serioasă cu cât el tocmai fusese bolnav şi realiza că trebuie să facă tot ce puta pentru a aranja treburile politice după moartea să, nu doar să se asigure că cel de-al 14-lea Congres Naţional al PCC continuă să-i execute politicile de reformă şi deschidere. Obsesia lui Deng era să prevină ca adevărul despre masacrul din Piaţa Tiananmen să fie cunoscut şi să muşamalizeze criticile pe care le-ar fi putut primi post-mortem. Lui Deng i-a plăcut spectacolul de loialitate mimat de Jiang şi chiar a căzut în plasa întinsă de Jiang şi Zeng. Întâmpinând obiecţiuni din partea lui Chen Yun şi Bo Yibo, Deng nu a avut de ales şi a abandonat planul său de a-l înlocui pe Jiang. Deng a decis să ia puterea fraţilor Yang şi i-a recomandat lui Jiang Zemin veterani precum Liu Huaqing şi Zhang Zhen, pe care i-a rugat să-i acorde asistenţă pentru a prelua controlul armatei.

Dar Deng ştia în adâncul inimii sale că Jiang nu era de încredere şi conta pe el doar ca lider temporar. Pe termen lung, Deng voia să aleagă un tânăr „succesor pentru secolul 20”. În timpul celui de-al 14-lea Congres Naţional al PCC, Deng, pe neaşteptate, l-a numit pe Hu Jintao (care avea 49 de ani atunci) succesor al lui Jiang Zemin. Un aranjament al succesorului actualului succesor era ceva nemaiîntâlnit în istoria PCC.

Numirea făcută de Deng pentru a patra generaţie de lideri arăta de fapt neîncrederea sa în liderul celei de-a treia generaţii, Jiang Zemin. Nu mai era niciun un secret că Hu Jintao era „prinţul încoronat” desemnat de Deng. Aparent, acest lucru ar fi fost tăinuit, după cum reiese din cartea lui Kuhn, scrisă sub supravegherea lui Jiang. Din nou, bibliografia lui Jiang Zemin apare înfrumuseţată. Kuhn îl citează pe Jiang spunând: „Aş spune că se fac 10 ani de când l-am ales”. Spre exasperarea marelui public, Jiang Zemin a refuzat să renunţe la putere când i-a expirat termenul. În biografie, Jiang încearcă să-şi recupereze imaginea, afirmând că i-a plăcut să „aducă sânge proaspăt” la conducerea Partidului. Kuhn susţine pe nedrept că Jiang „simţise adesea că face parte dintr-o generaţie diferită de cea a majorităţii liderilor din Vest,” şi că acesta „se aştepta ca numirea lui Hu să modifice percepţia internaţională asupra Chinei”. Muşamalizând faptul că majoritatea oamenilor abia aşteptase ca Hu să-i succeadă, biografia lui Jiang afirmă: „Probabil că nimeni nu s-a gândit că noi îl vom alege pe Hu Jintao”. Multe din acţiunile ruşinoase şi gafele lui Jiang au primit un face-lift în descrierea lui Robert Kuhn.

Potrivit amintirilor lui Liu Huaqing, chiar înainte de Cel de-al 14-lea Congres Naţional al PCC, Deng Xiaoping a scris o scrisoare Biroului Politic cu privire la plasarea personalului în cadrul Comisiei Militare Centrale. Scrisoarea spunea că „de acum înainte, Liu Huaqing şi Zhang Zhen se vor ocupa de chestiunile zilnice ale Comisiei Militare, sub conducerea lui Jiang Zemin. Pe viitor, când se va alege un succesor, persoana va trebui să fie cineva priceput în chestiuni militare”. În scrisoare, Deng a expus planuri detaliate pentru noua conducere a Comisiei Militare.

Cel de-al 14-lea Congres Naţional al PCC a avut loc în Beijing între 12-18 octombrie, 1992. Spre surprinderea multora, fraţii Yang au fost deposedaţi de puterea militară. Yang Baibing, deşi promovat ca membru în elita Biroului Politic, a rămas fără nici o putere reală.

În ciuda iscusinţei şi experienţei sale, Deng a fost înşelat de Jiang şi Zeng, mai tânăra generaţie, devenind victima unui complot. Din acel moment familiile Deng şi Yang au încetat orice relaţii. Cei 60 de ani de prietenie dintre Deng Xiaoping şi Yang Shangkun au fost spulberaţi de luptele politice interne ale partidului. Deng nici măcar n-a realizat că tăindu-şi legăturile cu Hu Yaobang, Zhao Ziyang, şi fraţii Yang, distrugea de fapt regimul pe care muncise să-l construiască. Deng îşi pierdea astfel cele mai capabile ajutoare dn partid şi în armată. Deşi Liu Huaqing, care mai rămăsese cu ceva putere îi era loial lui Deng, era bătrân şi nu atât de capabil; Liu nu se putea compara cu Jiang şi Zeng în materie de politicianism şi înşelăciune. Câţiva ani mai târziu, Liu a fost înlăturat de Jiang şi Zeng.

6. Cu două feţe

Jiang ar putea fi descris drept persoană cu două feţe. Putea să implore şi să ceară orice unei persoane dacă avea nevoie, pentru că mai apoi să o părăsească la necaz. Acest lucru poate fi observat în atitudinea schimbătoare a lui Jiang faţă de fraţii Yang. În timpul celei de-a Cincea Plenare a Celui de-al 13-lea Congres Naţional al PCC, în noiembrie 1989, Deng a demisionat din funcţia sa de preşedinte al Comisiei Militare Centrale. La ceremonia de investire, Jiang s-a prefăcut umil spunând că „nu este pregătit pentru această sarcină,” pentru că „abilităţile sale sunt mai slabe decât ceea ce îşi doreşte,” şi că îi lipseşte experienţa militară. Jiang a făcut în acel moment avansuri pentru a se apropia de fraţii Yang, pe care tocmai îi deposedase de putere. Spunea că ar fi bine pentru această sarcină dacă Yang Shangkun ar lucra ca şi prim vice preşedinte al Comisiei Militare, iar Yang Baibing ca Secretar General al Comisiei Militare. După douăsprezece zile, discursul lui Jiang a fost publicat pe prima pagină a ziarelor Cotidianul Poporului, Cotidianul Eliberării şi a mass-mediei de stat.

Prefăcându-se umil şi declarând aceeaşi atitudine şi în presă, Jiang s-a apropiat de fraţii Yang, ba chiar a adoptat o atitudine servilă. Dar era acelaşi Jiang care luase puterea din mâna fraţilor Yang.

Un asemenea comportament schimbător poate fi observat şi în interacţiunea lui Jiang cu familia lui Deng Xiaoping. Când Deng trăia, Jiang era plin de zâmbete când îl vedea pe "marele Deng Xiaoping". După moartea lui Deng, descendenţii acestuia au devenit ţinta persecuţiilor lui Jiang. Deşi Jiang însuşi avea un fiu cunoscut pentru corupţia sa, Jiang îl ameninţa pe fiul lui Deng acuzându-l de corupţie. Jiang a privat de asemenea familia lui Deng de dreptul de a interpreta doctrinele politice a lui Deng.

Cu câţiva ani în urmă, când Jiang în sfârşit a reuşit să ajungă în guvernul de la Beijing, se purta de parcă cel mai drag vis al său - de a sta lângă Deng Xiaoping - se împlinise. Copii lui Deng îşi amintesc încă ziua când Jiang a fost invitat la reşedinţa lui Deng. Jiang stătea umil în faţa lui Deng, cu faţă plină de zâmbete nervoase. Cei prezenţi acolo nu au băgat lucrul în seamă pentru că erau obişnuiţi să vadă mulţi linguşitori pe la mai marii comunişti. Astfel de fâstâceli nu erau ceva nou. Când Deng l-a prezentat bucuros pe Jiang drept Secretarul General al Partidului, oamenii au rămas indiferenţi, nearătând nici un interes, şi abia dacă i-au mai dat vreo atenţie.

La venirea la Beijing, primul lucru pe care Jiang şi a dorit să-l facă, a fost să frecventeze reşedinţa lui Deng. Jiang era nou în acest loc şi nu cunoştea secretarele, infirmierele, rudele şi anturajul. Chiar şi bodyguarzii şi echipa lui Deng îi erau necunoscuţi. Jiang nu ştia nimic despre nimeni, dar i-a fost destul de clar că trebuie să urmeze un singur principiu: să nu jignească nici măcar pe unul dintre ei. Foarte mulţi oameni veneau pe la reşedinţa lui Deng. Dar Jiang s-a ţinut de hotărârea lui, arătându-se extrem de servil.

Pe coridoarele reşedinţei lui Deng sau în gradină, pe oricine întâlnea, chiar şi pe copii, Jiang era cunoscut pentru faptul că îi lăsa să treacă înaintea sa. Zâmbea larg, forţat şi rostea: „După tine!” Acest exces îi încânta pe copii, însă pe ceilalţi - bucătari sau bodyguarzi - îi făcea nervoşi. Simţeau că ceva nu este în regulă cu el. Disconfortul pe care comportamentul lui Jiang îl crea a fost împărtăşit şi de alţii.

Era bine ştiut că Deng fuma foarte mult. Tutunul pe care îl fuma era special făcut şi filtrat astfel încât să nu-i facă prea mult rău. Ţigările lui erau produse de compania Yuxi Tobacco din oraşul Yunnan. Infirmierele lui Deng nu trebuiau numai să aibă grijă ca acesta să îşi ia medicamentele la timp, dar mereu trebuiau să îi reamintească să fumeze mai puţin. De fiecare dată când Deng voia să fumeze, o infirmieră îi reamintea când fumase ultima dată şi încerca sa îl convingă să renunţe.

Cu toate acestea, în timp ce toţi din jurul lui Deng încercau sa îl convingă delicat să nu mai fumeze, Jiang, el însuşi nefumător, era primul care îi aprindea bricheta lui Deng. Deşi Jiang provoca astfel dezaprobarea câtorva infirmiere, în final l-a câştigat pe Deng.

De obicei infirmierele sau bodyguarzii lui Deng erau cei care îi serveau ceaiul sau îi aduceau papucii. Chiar copiii oficialilor din China, care obişnuiau să fie serviţi şi care veneau la reşedinţa lui Deng să se joace, îndrăzneau doar să îi spună „Bunicul Deng” şi niciodată nu erau siguri dacă ar putea sau dacă ar trebui sa îl ajute în vreun fel. Acest lucru i-a dat lui Jiang o altă rară oportunitate. În multe ocazii Jiang se grăbea sa îl servească pe Deng cu ceai sau să îi aducă papucii când observa că vreo infirmieră sau vreun bodyguard erau pe punctul să facă asta. Servilismul extrem al lui Jiang Zemin a confuzat total anturajul lui Deng Xiaoping.

Chiar şi astăzi copii mai fac glume pe seama slugărniciei lui Jiang.

Pe 22 august 2001, când Deng ar fi împlinit 97 de ani, Jiang fiind o persoană care l-a cunoscut pe Deng, lumea se aştepta ca acesta să încurajeze mass-media să scrie articole despre lucrurile bune făcute de Deng, gest care ar fi trebuit să arate că acest lider nu a uitat cum ajunsese unde era. De asemenea, acest lucru ar fi rămas şi ca exemplu pentru viitoarele generaţii şi, în cazul lui Jiang, o astfel de acţiune nu putea decât să-l ajute să-şi mai repare reputaţia. Totuşi, în acea zi Jiang a interzis Ministerului Propagandei să scrie vreun articol care l-ar fi comemorat pe Deng. Aceasta a fost recunoştinţa lui Jiang faţă de Deng.

7. Istoria personală curăţată încă odată

La cel de-al 14-lea Congres Naţional al PCC, din octombrie 1992, Jiang Zemin şi-a comentat poziţia de Secretar General al PCC. Totuşi simţea că pregătirea sa profesională era neadecvată. Astfel că şi-a instruit secretarul să-i dea înapoi copia a CV-ului său, pe care îl revizuise în prealabil. De data asta, Jiang a pus un semn de întrebare în dreptul rândului „a devenit membru de Partid şi a început să lucreze în aprilie 1946”. Secretarul şi-a dat seama că Jiang dorea să facă modificări în propriul CV. Astfel că a vorbit cu cei ce editau CV-ul lui Jiang şi le-a spus că Secretarul General Jiang şi-a amintit că fusese apropiat de o organizaţie periferică a PCC din Shanghai în 1943 - când a intrat la Universitatea Jiaotong din Shanghai. Cuvintele sugerau o legătură uşoară, dar neclară. Asta nu implica în clar faptul Jiang fusese apropiat cu gruparea clandestină PCC din Shanghai şi nici că „făcuse parte” din organizaţia periferică a acesteia; el doar „fusese apropiat” de organizaţia periferică. Cât de „apropiat” era lăsat neclar.

Modificarea a transformat calificările lui Jiang şi evidenţa serviciilor sale de la a fi fost un oficial PCC pe timpul Războiului Civil în statutul de figură implcată în Războiul de Rezistenţă împotriva Japoniei. Diferenţa este una semnificativă.

Acţionând sub instrucţiunile lui Jiang, Agenţia de ştiri Xinhua, a publicat, la puţin timp după Prima Sesiune Plenară a Celui de-al 14-lea Congres Naţional PCC în octombrie 1992, CV-urile tuturor membrilor Comitetului Central al PCC şi Comitetului Militar Central. Printre ele, era bineînţeles şi cel al lui Jiang, care acum atesta că Secretarul „participase în mişcarea studenţească condusă de gruparea clandestină PCC din Shanghai în 1943 şi a devenise membru al PCC în aprilie 1946.” De fapt, în 1943, Jiang era încă în oraşul Nanjing, urmând Universitatea Centrală, care era condusă de japonezi şi nu a fost niciodată apropiat de gruparea PCC din Shanghai sau de orice organizaţii afiliate. Qiao Shi, care cunoştea destul de bine istoria mişcării studenţeşti din Shanghai, a observat că în noul CV al lui Jiang se adăugaseră cuvintele „a participat în mişcarea studenţească condusă de gruparea clandestină PCC din Shanghai în 1943”. Qiao a simţea dezgust şi furie faţă de Jiang. Tensiunile dintre Qiao şi Jiang au devenit chiar mai puternice după cel de-al 14-lea Congres Naţional.

8. Invidiindu-l şi urându-l pe Deng Xiaoping

Conform deciziei interne din timpul Celui de-al 14-lea Congres din 1992, Jiang Zemin ar fi trebuit să îşi încheie transferul de putere către Hu Jintao la Cel de-al 16-lea Congres Naţional al CCP din 2002. Deng Xiapoing a vorbit în privat cu Li Ruihuan şi cu Wan Li ca să se asigure că Jiang va duce la bun sfârşit transferul de putere la cel de-al 16-lea Congres. Pe 9 octombrie 1992, Deng a participat la cel de-al 14-lea Congres, unde i-a întâlnit pe toţi reprezentanţii Partidului. Acolo el i-a adunat pe toţi membri Comitetului Permanent al Biroului Politic al PCC şi le-a făcut poze de grup împreună cu Hu. În poze, Deng şi Hu erau în faţă, în centru, în timp ce Jiang, în mod surprinzător, era pe rândul din spate. Jiang n-a suportat să fie poziţionat atât de rău într-o poză cu Hu Jintao, simţindu-se lovit în imaginea sa de Secretar General al Partidului. El a dat instrucţiuni să fie şters din fotografii. Apoi i-a şters pe toţi. Prin urmare, atunci când Biroul General al Comitetului Central CCP a trimis fotografiile lui Hu, fundalul era complet negru. Numai Deng şi Hu rămăseseră în fotografie. După 12 ani, în 2004, la celebrarea a ceea ce ar fi trebuit să fie ce-a de-a 100 aniversare a lui Deng, au ieşit la iveală trei versiuni diferite ale fotografiilor, creându-se o adevărată agitaţie.

Cei dinafară au speculat multe în privinţa lui Hu, el reprezentând noua faţă a politicii chineze după Cel de-al 14-lea Congres Naţional al CCP. Jiang şi Zeng Qinghong au instruit agenţiile secrete de informaţii să monitorizeze fiecare mişcare a lui Hu şi să adune orice informaţii posibile despre el. Hu înţelese natura pericolui la care era expus, în consecinţă a fost foarte precaut pe parcursul anilor cât a fost Secretar General.

Jiang şi Zeng au devenit mai ambiţioşi după succesul complotului de înlăturare a fraţilor Yang şi după consolidarea poziţiei lui Jiang ca Secretar General. Intrigile şi şmecheriile au devenit din ce în ce mai mârşave. Au început să atace oponenţii politici, răspândind zvonuri despre ei şi adunând informaţii de pretutindeni. S-a mers atât de departe, încât Zeng a început să fie numit printre cei care făceau parte din elita CCP: „asasinul negru”. Mulţi îl priveau pe Zeng cu un amestec de teamă şi dezgust.

La sfârşitul celui de-al 14-lea Congres, Jiang nutrea sentimente de ură faţă de Deng, deoarece acesta avea intenţia de a-l înlătura din post. Această decizie era desigur surprinzătoare, mai ales pentru faptul că Jiang arătase mereu respect faţă de Deng. Jiang îl blestema pe Deng în taină, pentru că acesta îi aranjase un succesor, lucru pentru care nu-l putea ierta. Imediat după moartea lui Deng, Jiang a început să pedepsească familia lui Deng, necruţându-i nici măcar pe bodyguarzii şi pe bucătarii acestuia. La aceste detalii vom reveni ulterior.

9. Jiang îşi construieşte o forţă militară privată

La mai puţin de o lună după masacrul din Tiananmen din 4 iunie 1989, a Patra Sesiune Plenară a Celui de-al 13-lea Congres Naţional CCP a fost ţinută la Hotelul Jingxi, care era foarte bine păzit. În acea noapte, Wen Jiabao, Directorul Comitetului Central CCP şi Yang Dezhong, Director Adjunct al Biroului General şi Director al Biroului Central al Securităţii, au raportat noului Secretar General al CCP, Jiang Zemin, planurile de investigare şi supraveghere a fostului Secretar General, Zhao Ziyang. De fiecare dată când Jiang îl întâlnea pe Yang, îşi amintea că cel din urmă fusese bodyguardul lui Zhao Ziyang, pe care îl păzise cu loialitate. O dată cu căderea lui Zhao de la putere, Yang era acum cel care îl ajuta pe Jiang, jucând un rol de supraveghere.

Acum când ajunsese în punctul maxim al puterii, folosindu-se de înăbuşirea sângeroasă a manifestaţiilor pro-democratice studenţeşti, Jiang se simţea nesigur când venea vorba de securitatea sa personală. Jiang a învăţat o lecţie din faptul că în 1976 Directorul Biroului Central al Securităţii, Wang Dongxing, a arestat „Banda celor Patru” în care se afla chiar soţia lui Mao şi că acesta îndrăznise chiar să oprească Revoluţia Culturală. Căuta o persoană de încredere pentru funcţia de director al Biroului Central al Securităţii. Directorul din acel moment, Yang Dezhong, nu era prea competent, deşi calificările lui sunau bine: îi servise pe Zhou Enlai, Hu Yaobang şi Zhao Ziyang. Lui Jiang îi lipsea motivul pentru a-l înlătura pe Yang din funcţie. Ce putea să facă, era să-şi planteze oamenii săi pe lângă Yang. Jiang a aranjat mai întâi ca fostul şef al Organizaţiei Diviziei de Administraţie din oraşul Shanghai, You Xigui, să vină la Beijing pentru a-i consolida securitatea. Ulterior, avea să-l promoveze pe You ca Director Adjunct al Biroului Central al Securităţii, făcându-l astfel adjunct al lui Yang.

După ce poziţia lui Jiang a fost în siguranţă, pentru a-l promova pe You Xigui – care era mai marele în chestiuni de securitate al lui Jiang – ca Director al Biroului Central al Securităţii, Jiang a ignorat opoziţia militarilor şi a încălcat protocolul CCP, cumpărându-l pe Yang Dezhong (Directorul de atunci al Biroului Central al Securităţii) prin înaintarea la rangul de „general de primă clasă” – cel mai mare grad de general – pentru ca mai apoi să-l sfătuiască să se pensioneze. Astfel, postul de Director al Biroului Central al Securităţii a putut fi ocupat de You. Biroul Central al Securităţii devenise o armată privată a acestuia.

Garda Securităţii Centrale este responsabilă pentru siguranţa oficialilor guvernamentali centrali, inclusiv a preşedintelui şi a vice preşedintelui Congresului Poporului şi ai Conferinţei Consultative Politice a Poporului Chinez. Din acest motiv, Zeng Qinghong a fost foarte atent în privinţa Gărzii. Motivând "reciclarea" cadrelor, el a ordonat tuturor celor din Gardă să participe la sesiuni de studii politice. Efectul a fost acela de spălare pe creier a Gărzii. Era o încercare de a-i face loiali nu celor din PCC, ci lui Jiang Zemin. Apoi You şi Zeng au însărcinat ofiţeri ai Securităţii să-i monitorizeze pe cei mai înalţi oficiali.

Jiang nu a avut niciodată încredere în Wen Jiabao, Directorul Biroului General al Comitetului Central, după cum au dovedit numeroasele mişcări făcute de Jiang. Pentru început, Jiang şi-a transferat secretara personală, Jia Ting’an, în Biroul General al Comitetului Central, astfel ca Wen să poată fi monitorizat mai uşor. Nu mult după, Jiang l-a transferat pe vice generalul Securităţii Comitetului PCC din Shanghai – adept îndârjit al lui Jiang – în Biroul General, într-o poziţie de adjunct pe lângă Wen Jiabao. Între timp Jiang a desfiinţat Institutul Central de Cercetare al Reformei Politice, care fusese înfiinţat de Zhao Ziyang. Din acel moment, Wen nu mai putea da ordine secretarilor din Biroul General – pentru că aceştia îi raportau direct lui Jiang – deşi Wen continua să păstreze titlul de Director al Biroului General. Zeng Qinghong deţinea acum controlul absolut asupra secretarilor. Toţi cei din Biroul General simţeau neîncrederea lui Jiang în Wen.

După întâlnirea din octombrie 1992 de la Cel de-al 14-lea Congres Naţional PCC, Jiang a reuşit să-şi consolideze, chiar dacă numai temporar, poziţia în PCC. În martie 1993 PCC a organizat cel de-al optulea Congres Naţional al Poporului, la care Jiang a aranjat ca Zeng să devină Director al Biroului General, transferandu-l pe Wen în poziţia de Director Adjunct al Comitetului Central al Grupului de Conducători din zona Rurală – post care nu prezenta vreo importanţă anume. Din acel moment, Jiang a câştigat control absolut asupra Biroului General.

Jiang îi monitoriza îndeaproape pe oficialii de rang înalt, fiind speriat în acelaşi timp, în mod ironic, că şi el la rândul lui ar putea fi fost monitorizat. Nu avea încredere în nimeni. După retragerea din poziţia de Secretar General al CCP, Jiang a păstrat în continuare postul de Preşedinte al Comisiei Militare Centrale, şi datorită acestei poziţii, a reuşit să îşi păstreze şi postul de Prim Comisar Politic al Biroului Central al Securităţii.

În 1994 la Cea de-a 4-a Sesiune Plenară a Celui de-al 14-lea Congres, a anunţat că vechea avangardă a partidului ar trebui să se retragă şi să nu interfereze cu administraţia Partidului. Pentru a stabiliza şi mai bine poziţia lui Jiang în partid, Zeng a rostit controversata afirmaţie: "Istoria Partidului Comunist ne spune că trebuie să existe un grup central ferm de conducere, format prin practică, iar în acest centru trebuie să fie un nucleu. Fără un astfel de nucleu şi grup de conducere, realizările Partidului nu ar putea avea succes." Cei care nu erau de acord cu această afirmaţie, credeau că aceasta va aminti oamenilor - pe bună dreptate - de epoca în care Mao Zedong îşi construia cultul personalităţii. Însă Jiang a acceptat fraza fără rezerve. Dar când a fost forţat să părăsească poziţia de Secretar General, Jiang a fost auzit zicând: "nucleul Comitetului Central PCC al lui Hu Jintao". Jiang a considerat că afirmaţia a fost valabilă doar în acea zi, oferindu-i o anmită măgulire, dar nu şi după aceea, cu atât mai mult cu cât putea oferi motiv de venerare din partea oamenilor.

Aceasta este o trăsătură predominantă a lui Jiang.

*******

În 1992, a avut loc un eveniment care a avut un mare impact asupra Chinei precum şi asupra multor regiuni din afara Chinei. Fondatorul unei practici numite Falun Gong, dl. Li Hongzhi, a făcut publică disciplina sa de meditaţie şi de îmbunătăţire personală.

[1] O expresie idiomatică chineză ce sugerează duplicitate.

[2] Fu Guoyong "Yifa Zhiguo Zhong Zai Yifa Zhiguan." ediţia chineză a Epoch Times , 9 mai 2004. http://www.epochtimes.com/b5/4/5/9/n534128.htm.

[3] Robert Lawrence Kuhn, Omul care a schimbat China: Viaţa şi moştenirea lui Jiang Zemin (New York: Crown, 2004), 214.

[4] Ibid., 529.

[5] Ibid., 353.

[6] În cadrul Partidului Comunist Chinez, postul de "secretar", este de obicei unul de sex masculin, poate fi o figură politică influentă şi este însărcinat cu supravegherea problemelor politice, având prin urmare cu totul alte sarcini decât cele de "secretar", pe care cineva şi le-ar putea imagina (de ex. în cadrul unei firme).

(Copyright © 2005 The Epoch Times)

Înapoi la Cuprins

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO08 INGB 0000 9999 0529 5415 deschis la ING Bank pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Opinii